Treceți la conținutul principal

Axis Mundi

Am nevoie de o carte
Azi am simtit nevoia stringenta de a intra intr-o biblioteca, de a simti o carte pe care o tragi din raftul cu alte zeci de carti. Si eu am acasa carti, puse frumos pe rafturi, cu pagini din hartie si tiparite cu cerneala de tipografie pe baza de plumb. O biblioteca ramane totusi, o biblioteca. Acolo, intre carti ma simt confortabil. E un spatiu sacru dar si intim in acelasi timp care iti ofera linistea si pacea de care ai nevoie in metrou sau pe strada. E loc de odihna. Al mintii. Dar e si locul cel mai aglomerat, in care poti auzi. AUZI. Poti auzi scrasnet de metal lucitor de sabie si strigatul razboinic al soldatilor din cartile de istorie sau duiosia doinelor din cartile de etnografie. Rasetele sau vocile taioase ale personajelor de pe scene de hartie. Mai poti simti. SIMTI. Poti simti tensiunea sufleteasca a lui Hamlet, a lui Fred Vasilescu, a lui Harap-Alb in timp ce inca se afla in fantana, a lui Steinhardt cand simte ca trebuie sa fie botezat, mai poti simti linistea, comicul, amalgam de sentimente ce se lovesc in valuri mari si tacute de tine... In biblioteca esti in mijlocul omenirii, in buricul pamantului. Auzi simti vezi toate lucrurile omenesti, plangi, razi, te incrunti, te manii, te linistesti, te relaxezi, te revolti, plutesti, asisti, participi esti PERSONAJ.
Biblioteca are forta unica de a te scoate din lume si te a introduce in miezul ei cel mai adanc in acelasi timp.

Biblioteca e dictionarul spiritului uman. Tot ce ai vrut sa stii despre OM gasesti in biblioteca, aranjat pe ani, litere, cifre, zone de interes. SUFLETUL UMAN frumos fişat si ordonat pe raft... cu miros de hartie si cerneala tipografica pe baza de plumb.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

O carte ca un copil nenascut

Am primit de la un bun prieten manuscrisul unei carti. Amanuntele nu conteaza, cert e ca l-am primit pe computer. Eram atat de obosit si de amarat de ziua care trecuse incat nu realizasem pe moment ce imi trimisese. Aveam in fata ochilor mei o carte care inca nu se nascuse... Plapanda, imperfecta, dar plina de viata si luptand pentru fiecare sansa, fiecare cuvant ce il respira. O citeam curios, ca pe o ecografie a unei societati. Iti propun si tie, cititorule de nebunii, sa arunci o privire pe un fragment, si daca iti place si ai vrea sa vezi o carte nascandu-se si traind in palmele tale, atunci da de veste si cauta un editor. Cuvânt înainte Nu mi-am propus să fac în următoarele pagini o radiografie exactă a societăţii spaniole, nici măcar o analiză exhaustivă a situaţiei diasporei din Spania, pur și simplu voi vorbi despre mine și oamenii pe care am avut şansa, sau ghinionul, de a-i întâlni în acești 4 ani. Unele din întâmplările care vor apărea în această carte sunt inven...

Ranza

Cu ocazia ultimilor evenimente din diaspora moldava din Paris am avut ocazia sa aflu/sa confirm/sa descoper ca totusi unii din cei plecati de acasa pe meleaguri straine isi aduc prin bagaje si mult-hulita RANZA. La unii mai mare la altii mai mica, mai ascunsa sau mai pe fata, RANZA dicteaza totusi relatiile in viata asociativa moldava din Paris. Daca pana acum a domnit pacea si prosperitatea si nu se organiza nimic [in afara de colinde si "sezatori" cu asociatii-fantoma la ambasada RM], de la o vreme de cand CM a inceput sa miste-n front prin concerte organizate cu artisti din MD, prin promovarea revistei diasporei moldave europene, P-D(a nu se face confuzie cu partidul omonim din MD) si colaborarea cu organizatia cu acelasi nume prin pregatirea acesteia pentru Franta... RANZA si-a facut aparitia. Mai intai prin vorbe spuse-n barba, apoi prin susoteli, prin barfe lansate-n comunitate in stil PPCDist ca sa se ajunga la tot felul de marlanii si grosolanii facute pe fata de unii...

Ce lasam in urma?

Ne naștem, facem năzbâtii când suntem copii și nebunii când suntem adolescenți. Ne căsătorim (sau nu), aducem pe lume copii (sau nu), muncim (sau nu), ne retragem și în cele din urmă murim. Apoi... Apoi?  Unii spun că lasă în urmă copiii, alții, o melodie (sau mai multe), alții, o carte (sau mai multe), alții, o casă, o pictură (sau mai multe). Am re-vizitat un cimitir. Nimic mai trist și mai șters ca un cimitir. Cruci vechi, mușcate de vânturi și ploi, nume incomplete, chipuri invizibile de-atâta ars de soare, garduri din care fierul se decojește în cruste lungi și sângerii, flori ofilite sau din plastic decolorat de vreme. În fundul cimitirului, o pubelă plină cu lumânări din plastic roșu și o gramadă de buruieni uscate ce așteaptă să fie luate de gunoierii încă adormiți de dimineața. Toate trăirile noastre, gândurile, grijile, bucuriile, imaginile, culori și mirosuri, le luăm cu noi fără posibilitatea de a le împărtăși. Cum să descrii soarele moale p...