27 februarie 2008

Romanism... OARE?

/ perspective româneşti vol 23/6 cap2:

n-ai cum, nu se poate, nici o şansă,
nici gând, imposibil, fără ieşire,
prea complicat, nu cred, nu ţine,
nu merge, nu văd cum, cine tu?

/ perspective româneşti vol 23/6 cap3:

calmează-te, linişteşte-te, uită renunţă
lasă, fii serios, da de unde, ascultă la mine,
fii realist, am mai auzit, ce să mai,
mă rog, nu ştiu, poate, aha, probabil,
în fine, dacă spui tu, treaba ta, cine te crezi?
ha ha ha! he he he, prostii, tâmpenii,
vrăjeală, sf, aberaţii, căcat, nebunie, cum?

/ perspective româneşti vol 23/6 cap4:

nu nu nu, nu pot, n-am cum,
n-am de unde, nu vreau,
nu mă bag, nu cred,
nu mă risc, nu merită,
poftim?

/ perspective româneşti vol 23/6 cap5:

Asta e altceva, aşa da, sigur, tare de tot,
da da da, de ce n-ai spus, oau, uuuu, super,
beton, cool, să mori tu, sa mor eu, sa mori tu,
sa mor eu, sa mori tu, sa mor eu, sa mori tu,
sa mor eu, sa mori tu, sa mor eu, sa mori tu,
sa mor eu, sa mori tu, sa mor eu, sa mori tu,
sa mor eu, sa mori tu, sa mor eu, sa mori tu,
sa mor eu, sa mori tu, sa mor eu, sa mori tu,
sa mor eu, sa mori tu, sa mor eu, sa mori tu,
sa mor eu, sa mori tu, sa mor eu, sa mori tu,
sa mor eu, sa mori tu, sa mor eu, sa mori tu,
sa mor eu, sa mori tu, sa mor eu, sa mori tu,
sa mor eu, sa mori tu, sa mor eu, sa mori tu,
sa mor eu sa mori tu sa mor eu sa mo tu
smo eu sri tum smor te u rso mut nu ro

sursa: http://alteratura.blogspot.com/
Pentru Ceci.
Exemplul viu al "optimismului"

Asa e oare?

26 februarie 2008

Nu gasesc cerneala rosie

Ca niciodata Sena azi e verde, verde-jad imperial. Ploua si e rece. Azi ma simt intr-o metropola, azi Parisul e imens, polietnic si indiferent la vietile anonime ce se scurg in metrou, pe strada, pe poduri. Azi Sena e verde, verde-jad imperial.

24 februarie 2008

Dorinta

Vreau sa scriu. Sunt momente in viata cand simti ca vrei sa iei un stilou si sa scrii. Cateodata imi trec franturi de roman in minte, viata altcuiva care vrea sa iasa la iveala, ca cerneala-spion care apare la caldura din coala alba. Sunt momente in care prin minte imi trec gandurile altcuiva, in mine simt dorintele altcuiva si altcineva se gandeste la altceva. In mine sunt oameni pe care nu ii cunosc, suflete care se zbat sa fie auzite, taceri ce asteapta sa fie strigate si intunerice ce asteapta sa fie luminate. Nu sunt bolnav, si nici nu aud voci sau vad oameni, dar simt fraze ce vor sa fie asternute. Simt puncte ce trebuiesc puse si virgule ce trebuiesc continuate.
Nu le simt tot timpul... Vin din cand in cand ca valuri dunarene, cand slab ca abia le pot simti, cand violent ca simt ca ma ineaca.
Dar aceasta, dragi prieteni, intr-un alt episod... Totul la timpul lui, nu?

Pana atunci, va mai delectez cu o piesa care imi place foarte mult, tot franceza, a unui armean indragostit de Franta, Charles Aznavour.


Bonne nuit mes amis et à la prochaine.

21 februarie 2008

Franturi

Obosit. Desi nu am lucrat decat pana la 15.00, ma simt de parca am lucrat la constructii toata ziua. Abia daca mai reusesc sa tastez...

Trec neasteptat de multe ganduri pentru un om obosit... dar din pacate nu au nici un substrat abscons. Majoritatea sunt legate de contract... de camasa care trebuie calcata maine ca am cam purtat-o neadecvat, de ce trebuie sa fac maine... poate ar trebui sa ma tund... de ce o doare capul (am simtit cum ii pulseaza tamplele)...e fain Parisul noaptea, linistit(ma uit pe geam si ascult radio Nostalgie)... franturi disparate si fara legatura dar care compun viata asa cum o traim.

Mi-e somn. Ma dezbrac si intru in pat alaturi de ea sa o tin in brate, sa ma imbratiseze si sa imi spuna adormita te iubesc! sa o sarut usor, sa se ghemuiasca la pieptu-mi...scent of a woman.

17 februarie 2008

Am lucrat

Am lucrat azi dimineata desi eram transformat de somn. Am fost ca de obicei zambitor si primitor. Am avut putini clienti si aceea turisti. Au lasat bacsis desi stiau ca serviciul serveurilor este 15% din nota de plata. - Cei care redacteaza cartile de prezentare ale Parisului nu uita sa mentioneze acest aspect fie ca e in engleza, italiana, spaniola, germana sau mai stiu eu ce alta limba. - A inceput de la o vreme sa ma deranjeze faptul ca imi partajez bacsisul cu celalalt desi eu fac bacsisul vorbind cu clientii in engleza/franceza/italiana/rusa zambindu-le ras tot timpul, imbracat cu camasa alba, impecabil calcata si pantaloni pusi la linie cu pantofi tot timpul lucitori si deschizandu-le curtenitor aproape meniul si oferindu-le promisiunea unei seri perfecte.
Sunt poate rau si stiu ca nici eu nu sunt perfect dar cand vad ca un tip cu camasa neglijent scoasa din pantalonul de blug gri neras de nu stiu cate zile si cu pantofi sport a calor culoare e in general prin amestecul celorlalte culori un gri inchis care se bucura ca nush care client imi lasa pe masa un bacsis de 8€ sau 15 cum a fost acum cateva ori pentru ca stie ca la sfarsitul programului va primi jumatate din ceea ce obtinem.
Poate as fi fost mai ingaduitor sau poate as fi continuat sa o fac fara sa imi pun intrebari daca nu ar fi continuat sa intarzie fix cat eu fac curat si sa fiu nevoit sa fac si partea lui pentru ca incepe serviciul si sala trebuie sa fie brici. Altfel nu vin clienti, nu vin clienti nu e bacsis.
Intotdeauna intarzie si asta ma calca pe nervi, dar faza e ca nu e vorba de intarziat tot timpul dar sa o faca mai elegant si sa munceasca fara sa ma intrebe pe mine ce e facut si ce ar trebui.
Si eu intarzii de la o vreme dar cand vin trag tare sa fie in orar si inca cand trag pentru doi reusesc sa ajung la linie cu totul in regula.
Se pare ca intr-o lume de lupi e indicat sa fii tot lup. E o constatare ce ma doare... dar trebuie sa fii si om ca altfel... zambesc dar imi ascut dintii.

Vorba unui prieten... Cred in Dumnezeu dar imi tin armele aproape.

De altfel nu vreau sa lucrez toata viata in restaurante. Nu imi permit sa ii jignesc pe toti cei care m-au invatat.

NU MI-E SOMN

Nu pot sa dorm. O insomnie mananca linistita din timpul meu limitat de viata. Am hotarat ca, decat sa stau si sa ma uit pierdut la tavan pe semintunericul rosu, sa scriu.
E o noapte ca celelalte nopti... De curand a fost ziua Sf. Valentin. Am lucrat de ziua numelui meu. Daca nu stii inca, de la o vreme sunt chelner intr-un restaurant italian al carui patron e libanez, celelalt chelner e marocan, pizzaiolo e algerian iar bucatarul pakistanez sau indian. Eu sunt singurul european.

Imi place o melodie pe Chante France cantata la acordeon care te face sa te simti ca esti in Paris, que je suis à côte de la Tour Eiffel, de la Seine. Ma face sa simt Parisul... Era Sf. Valentin.... dupa atatia nervi, atatea bon soiree, buona serata, have a nice evening precum si entrcôte grillee, escalope alla Milanese, spaghetti alla bolognese si penne all'Arrabiata am ajuns acasa. Toata seara mi-a cantat in cap acordeonul si m-a facut sa raman cu zambetul pe buze ca altfel cinestiecei-asfifacutraumarocanuluidesin-amnimiccumarocanii.
Am deschis usa in acorduri de acordeoane.

Vroiam doar sa o tin in brate, sa o simt cum se lipeste de mine mi-era deajuns, as fi uitat totiitalieniispanioliiamericaniilibaneziimarocanii. Am descoperit o frumoasa femeie imbracata de seara si multe lumanari pe o masa pe care astepta cuminte o sticla de sampanie si tacamurile.
Canta o melodie lenta, romaneasca, De-ai fi tu salcie la mal de Mihaela Mihai

ceea ce m-a facut sa inghit un nod. M-am indreptat de spate si in timp ce am cuprins-o usor am dansat si am uitat, am sarutat si am spus te iubesc! si ne-am simtit minunat. A fost cina romantica visata cu ochii deschisi/inchisi de toti turistii dar traita de noi, doi oameni obisnuiti care spun in fiecare zi bonjour si au revoir.
A fost cina, dragostea, dansul, caldura, lumina, lalelele, oamenii si privelistea dar nu numai.
Minunat, nu?

Si totusi nu pot dormi... asa ca ascult in continuare acordurile de acordeoane... azi lucrez iarasi zambind si spunand bonne journée, buona giornata, have a nice day.

Doarme zambind.

10 februarie 2008

Paris

La Paris e soare dupa atata timp de nori si ploi continue.
Ador Parisul in soare. Oamenii se dezbara de haine mohorate si de umbrele chic si ies afara cu zambete abia schitate si haine usoare si colorate. Sena isi pune mantia argintie si isi scoate vaporasele pline de turisti veseli. Revezi saluturi cu mana de pe Pont Bir Hakeim si cascaturi de gura admirative in fata Doamnei de fier, Turnul Eiffel.
Amour par tout....

07 februarie 2008

Din cand in cand

Am reinceput sa lucrez.... de azi. Dupa atatea luni in care am cautat un job dar nu am gasit nimic...

Dar nu de asta e vorba acum. Am auzit de curand la radio una din emisiunile lui Turcescu despre ce il face pe un om, in speta un roman sa lucreze in strainanate avand in vedere ca salariile cresc in Romania.

Mi-a placut o remarca a unui ascultator care spunea ca traieste in Romania dupa ce a trait vreo zece in Italia. Are in Romania o afacere mica de care are grija sa creasca dar pana aici a lucrat de toate in Italia. Desi a ajuns intr-un moment in care isi permite anumite lucruri in plus fata de un roman obisnuit, regreta viata din Italia. De ce? pentru ca exista atunci ca si acum de altfel, o anumita bucurie, o anumita lejeritate a locuitorilor vestici. Erau comunicativi. Isi permitea sa mearga la teatru, la concert, oamenii sunt deschisi cumva. In Romania sunt bonomi, mohorati, inchisi in ei si cu o anumita incrancenare in modul de a fi.
Am realizat acelasi lucru cat am fost in Romania. Oameni care in ciuda caldurii sufocante erau de gheata. Obtuzitatea functionarilor m-a facut sa ma gandesc ca daca nu te comporti ca o masina si nu comunici fix ce ai de comunicat nu ai nicio sansa.
Am revenit in Franta