23 noiembrie 2015

Europa de care unii (încă) se sperie

Acest mesaj e dedicat fostei soții ce mi-a reproșat la telefon că "îmi iau prea multe libertăți educându-mi fetele, să nu le bag în cap prostiile mele europene".

Am auzit multe prostii, am îndurat multe rahaturi, până aici!

Fraza asta urlată la telefon m-a speriat întrucâtva,  deoarece am conștientizat filtrul prin care românul de educație medie sau simplă de dincolo și dincoace de Prut vede Europa, acest conglomerat de state ce se comportă ca o entitate unică. Am rămas uluit efectiv de repulsia viscerală față de tot ce înseamnă Apusul, repulsie regăsită și la alți români din România, inclusiv în familie, demascată doar de propoziții adversative ce încep totdeauna cu dar, să nu uităm că, însă... mici înțepături în discuția convivială în jurul unei sticle de vin de Bourgogne adusă în bagajul de cală.
Oameni care înghit pe nemestecate știrile de la TV, citesc pe nerăsuflate frazele ce se înşiruie cu viteză pe burtiera terminată cu un invariabil BREAKING NEWS, ascultă bârfele care circulă nestingherit în scara blocului sau în spatele locului de joacă pentru copii, mix exploziv combinat cu o falsă ortodoxie pentru a da un plus de greutate.
Cum să îndrăznesc să îi spun copilului că are drepturi, că poate avea propria intimitate,  că poate decide singur și poate avea propriile opinii, diferite de ale părinților, că poate visa și aspira la alte idealuri, diferite de cele pe care noi, ca părinți le-am vrea de la ei? Poate că vrea să devină un extraordinar designer vestimentar și nu un excelent economist sau profesor așa cum am vrea noi, părinții, vis pe care noi, ca părinți, trebuie să îl respectăm.
Europa pe care am văzut-o eu, Europa în care trăiesc, e o Europă a Libertății lui Rousseau, a gândirii lui Pascal, a ascuțimii și a bunătății spiritului creștin a Sfântului Augustin. Europa pe care o cunosc e rădăcină pentru alte țări și culturi precum cea nord și sud-americană, canadiană, australiană. E o Europă în care intru într-o braserie franceză și strâng mâna patronului evreu, căsătorit cu o tunisiană, unde beau o bere cu colegii mei din Congo, Italia, Polonia și Portugalia, după care mergem să mâncăm pui în sos Tikka Massala într-un restaurant indian recomandat de un chinez. O Europă în care femeia e egală bărbatului, câștigă la fel sau chiar mai mult. E o Europă în care copilul are o mamă ȘI un tată, chiar dacă aceștia nu mai urmează același drum, cu 2 familii care îl iubesc necondiționat cu părinți ce comunică, nu țipă.
Credința că femeia stă și are grijă de copii și casă în timp ce bărbatul muncește departe și trimite doar bani nu se regăsește decât în Europa răsăriteană sau în Orientul Mijlociu. Nu mai trăim în Evul Mediu.
E o Europă a diversității, a egalității, a libertății, a respectului, a jovialității, a întrajutorării, unde toate culturile lumii se împletesc într-o fragilă și magică armonie ce îmbogățesc spiritul.
Încrâncenarea unora de a se reconforta în șabloane gen "Apusul e decadent", "europenii s-au îndepărtat de la credință", "nu vezi pe străzi decât negri, arabi, homosexuali și femei de moravuri ușoare", "copiii ascultă muzică satanică și își pierd timpul în fața tabletei /telefonului /computerului ", "așa ceva nu trebuie să se întâmple în România", nu aș lăsa copilul meu lângă un negru/țigan/arab/chinez, sunt niște nespălați, cine știe ce poate să îi bage în cap" nu face decât să acutizeze și mai mult repulsia față de tot ce e diferit, tot ce e nou, ducând într-un final la plafonare și involuție. Apoi ne mirăm de ce nu intrăm în Schengen...
Nu degeaba se spune că vedem ceea ce vrem. Ei bine, eu am ales să văd altceva.
Da, dacă copilul vrea sa scobim un dovleac de Halloween, asta nu înseamnă că e satanist, dacă vrea să se machieze în vampir sau stafie cu cearșaf pe cap în care a dat două găuri mari pentru ochi (cum să-l cert! chiar dacă o să fac un efort să cumpăr altul și o să îl rog ca data viitoare să îmi spună, că îi dau eu un cearșaf să îl ciopârțească și să îl picteze după plac) nu e diabolic... Nu înseamnă că uit tradițiile românești... Hei! La urma urmei, nu de Crăciun se ofereau cadouri pe vremuri, ci de Sfântul Nicolae, dar mă rog...
Educația mea e cea a deschiderii, a partajului, a ajutorării, a respectului, a comunicării, a conștientizării.

Iată-mă, așadar, pe partea cealaltă a educației primită în copilărie atât la școală, dar mai ales acasă. 
Cred că alegoria peșterii din Republica lui Platon e mai indicată situației...


P.S. Nu consider normal ca un copil de 12 să aibă cont Facebook de 2 ani deja. Dar, dacă tot are 100 de prieteni, nu ii poți interzice să îl folosească. Tot ce poți face e o educație reală în lumea digitală, cu avantajele și mai ales pericolele ei în care intimitatea e regulă de aur, o educație pentru care mulți părinți nu sunt pregătiți.

Pic props: http://www.eurojovencitas.com/

13 august 2015

Dureri înăbușite


Scriu pentru că mă apasă sufletul de durere.
Bunica mea, mama mea mai mare, a plecat. Plecarea ei și ultima discuție avută la telefon m-a făcut să înțeleg mesajul din spatele frazei rostite de vulpea Micului Prinț: "On ne voit bien qu'avec le coeur. L'essentiel est invisible pour les yeux."
Îmi revin momente de bucurie, de tristețe, mirosuri și senzații trăite de parcă ar fi fost ieri.
Pentru cele câteva clipe în care închid ochii, redevin copilul cu părul bălai ce mănâncă dintr-o mare prună galbenă mirându-se de capacitatea extraordinară a vacii din ogradă de a se scobi în nas cu limba mare și gri... Mă uit la palmele bătute ale bunicii ce pune fân și îmi propune, dacă sunt cuminte, să mulg vaca. Un aspect simplu al unei vieți tumultuoase care a trecut prin război și comunism.
Casa bunicilor a devenit un fel de loc sacru, locul în care ziua orătăniile ascultau necondiționat de vocea puternică iar seara stăteam protejat ca într-un castel de umbrele și șuieratul balaurilor ce treceau în zbor razant deasupra casei alungați lătratul câinilor... ca în casa Sfintei Vineri.
E ciudat, deși am crescut, am la rândul de meu copii, de fiecare dată când citesc povestea celor două fete, cea a moșului și cea a babei,  imaginea Sfintei Vineri este cea a bunicii.
Deși departe, când închid ochii îmi revăd aievea, ca și cum ar sta în față-mi, bunicii.  Fețe aspre arse de soare și vânt, priviri zâmbitoare. Mângâierea lor cu palmele uscate și bătute de muncă  erau cele mai dulci mângâieri și sfârşeau tot timpul cu o îmbrățișare chiar dacă am făcut sau nu vreo boacănă.
"On ne voit bien qu'avec le coeur. L'essentiel est invisible pour les yeux."

28 iulie 2015

Tempus vincit omnia

Nu-mi regret trecutul, regret doar timpul pierdut cu oamenii nepotriviti.

A Wonderful Word

Da.

Mi-am redenumit blogul. Ei si? Care e jalea? Nu mai vad lumea asa nebuna precum o vedeam demult sau precum o vezi inca?

Nu e un capat de lume.

Hai, scoate un pic privirea ascutita din liniile bleu ale contului de Facebook cu pisici si mancaruri derulate la varf de deget pe telefon. Meriti mai mult de atat!

Stop! Ia trage un adanc aer in piept, stinge monitorul si inchide ochii. Imagineaza-ti!

Stiu, stiu... e greu, te superi si faci fata aia care spune gata! am incercat! Ma intorc pe micul meu ecran sa vad daca Gicuta a dat like la poza mea cu pisi! Nu e gata. Ramai in intunericul pleoapelor tale si continua sa te uiti in TINE. Adu-ti aminte de azi dimineata cand un fluture alb ti-a taiat calea si s-a dus in suisuri'coborasuri in parc sa se agate de o floare. L-ai privit nedumerit(a), l-ai admirat si l-ai invidiat in cele cateva secunde, ai uitat ce te gandeai. Fruntea ti s-a descretit, ti-ai indreptat corpul ai schitat un zambet. Nu-i asa ca a fost ca rupt din Rai?
De cum a disparut din vedere, te-ai garbovit la loc su povara gandurilor si a stirilor citite de dimineata, partajate de prietenii tai de pe Facebook, ai reprins infrigurat telefonul smart in mana si ai apasat BUTONUL. Lumina dalei de sticla a intrat in ochi, a pulsat in nervul optic si ti-a invaluit creierul, calmandu-l. Ti-ai administrat doza de social...

Fii liber... imagineaza-ti cum e sa fii in picioarele goale... in iarba... in parc sau chiar la munte. Sau la mare sa simti nisipul si apa rece ce iti acopera picioarele.
Poti sa urci in tren si sa tragi o tura, ai cu ce, vrei... dar nu o faci. Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...
Preferi sa te hranesti cu imaginile altora postate pe wall, cu amintirile tale ratacite printre atatea fumuri si renuntari.

STOP! Deschide ochii si fa ceea ce iti doresti... Incepe de undeva, cat de putin, si ai sa vezi ca totul se asterne in fata. Nu-ti ramane decat sa pasesti...

Acum intelegi de ce? Pentru ca sunt satul sa mi se spuna ce sa fac si sa tot intorc privirea inapoi, pentru ca totul depinde de mine, pentru ca sunt impacat cu mine, cu luminile si umbrele mele.

E o lume minunata ce merita un cuvant minunat.

A wonderful word! Isn't it?

Chapeau, Alberto!

Chapeau, Alberto!