Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din 2009

De diminineata

Dincolo de bataliile politice sau promisiunile de campanie ele alesilor nostri viata de zi cu zi merge mai departe. Dincolo de trezitul de dimineata alergatul la servici sau mancatul pe fuga la colt de strada sunt mici miracole ce se intampla langa noi. Bon... unele sunt mai mici altele mai mari, mai importante pentru noi cei care votam. Un astfel de miracol mi s-a intamplat si mie si chiar daca la ora asta sunt rupt de oboseala ma simt fericit. Mai multe amanunte? Ghiciti si voi!

Dorin Chirtoaca Presedintele Romaniei!

Dorin Chirtoaca Presedintele Romaniei! Pare amuzant, dar ar putea fi foarte, foarte serios. Am urmarit cu sufletul la gura scrutinul de la 29 iulie alaturi de prietenii mei, romani de pe partea cealalta de Prut, dupa ce bineinteles au si votat. Gandul mi-a zburat fara sa vreau spre apropiatele alegeri prezidentiale din Romania, spre circul si plictisul care domneste in politicul si socialul romanesc. Mi-am adus aminte de vesnica balacareala intre PD-L si PSD, scandalurile de coruptie ce zguduie "incoruptibilul" PD-L al lui Boc sustinut din umbra de Basescu, de obositul PSD cu marii corupti ce se dau Feti-Frumosi ca Miron Mitrea sau Adrian Nastase al carui presedinte e stersul Geoana. Si daca nu e circ intre PD-L si PSD atunci e neaparat circ in PNL-ul lui Crin Antonescu sau al lui Tariceanu. Nu e de mirare ca romanul e obosit deja de politica, pentru ca politica romaneasca nu mai are vigoare, democratia in Romania e fara vlaga, nu are un vector. De ce ne mira cand revistele a

Fwd: Fw: cine a platit

De curand am primit pe mail o prezentare despre rromi. Foarte multe apropouri, chestii ce tin de cotidian. Dupa cum se vede pare ca ii dai dreptate autorului... si totusi... asa ca am dat la o lista definita de oameni pe care ii cunosc, jurnalisti, oameni de cultura, profesori, ONG-isti si oameni obisnuiti. Pana acum am primit 1 SINGUR raspuns. mailed-by gmail.com rahat rasist. unde mai pui: superficial, tampit si ignorant. sa-ti fac si eu poze cu vile de milioane ale bogatasilor ne-tigani? ale politicienilor hoti? ale mafiei ne-tiganesti? sau aia nu se iau in seama? majoritatea copiilor care se nasc la tigani nu mai traiesc pana la batranete. samd. ... nu mai convins cu nimic. Va invit sa-l urmariti si sa va dati cu parerea. azerty

14 Iulie 2.0

Turnul Eiffel a implinit azi 120 de ani, prilej pentru Primaria Parisului sa faca un spectacol de zile mari de artificii si muzica rock a la francaise cu Johnny Hallyday. Credeam ca va fi doar spectacol de artificii insa m-am inselat. Totul a fost regizat si gratie noilor tehnologii de animatie, spectacolul de sunet si lumina ce ilustra istoria de 120 de ani a Doamnei de Fier a fost unul de exceptie. Am simtit totusi ca sunt in era web 2.0. Imagineaza-ti aproape 2milioane de telefoane si aparate foto indreptate spre turn inghitind fiecare secunda de placere audio vizuala si transformandu-le in Ko, Mo, Go, incarcate imediat pe internet cu comentariile de rigoare, un sentiment care m-a facut sa constientizez ca sunt in era Facebook sau Google.

14 Iulie

Azi e ziua Frantei. O zi calda, ce a inceput cu sentimentul puternic de duminica. Oamenii frumos imbracati isi urau Bonne Fete! si se indreptau spre Champs Elysee pentru a lua parte la manifestatia de forta a armatei franceze. Am urmarit si eu defilarea armatei si bineinteles am aplaudat si eu la trecerea pompierilor, pentru ca am fost si eu, pentru un an, pompier, si am fost si eu aplaudat la randu-mi in deflilare impreuna cu camarazii mei. Totul s-a terminat cu avioanele ce au lasat pe cerul parizian Tricolorul francez in formatie perfecta. Presedintele Nicolas Sarkozy si invitatii sai s-au retras in Palatul de la Elysee pentru obisnuitul si totodata selectul Garden Party. O zi minunata ce mi-o doresc si in Romania de ziua ei, chiar daca e in frigurosul decembrie. Ma refer la convivialitatea oamenilor, a sentimentului de sarbatoare si a amabilitatii. In curand va incepe concertul-surpriza de pe Champs de Mars din fata Doamnei de Fier a lui Johnny Hallyday la care ma pregatesc sa ma d

ROmania

Nu, nu e vorba de formatie. Dupa ce ieri, adica mai precis alaltaieri, am fost la un bun prieten, M.D., unde ne-a rasfatat in bunul sens al cuvantului cu mancaruri pregatite ca la mama acasa, unde am mai depanat amintiri romane despre obiceiuri si traditii. Am baut tuica cu miere, specialitatea familiei, am mancat ciuperci umplute, ciorba si tocanita... vin si apoi un bun melanj de inghetata. O seara minunata cu muzica romaneasca veche populara dar si frantuzeasca clasica. Si cum o seara o completeaza pe cealalta, azi, adica ieri, ca deja e 01.42 dimineata, am fost la Galway unde, ca de obicei, a fost o seara de neuitat in compania altor tineri romani. Am si dansat pe muzica veche lautareasca dar si Compact si Iris, sau chiar si Proconsul ori Anna Lesko pierduta cu cap printre melodii. DJ? Bineinteles Cris. Armonios alese, melodiile au facut deliciul tuturor. Dap, cum sa nu fiu mandru ca sunt roman?

Comunist Party

Urmaresc cu interes crescut stirile din RM. Ma apuca rasul-plansul cand citesc ce tampenii mai scot liderii comunisti ce imi amintesc de Ceausescu sau Hrusciov. Cel mai grav e ca lumea le ia de bune, sunt mediatizate intens pe canalele de stat si oamenii simpli le cred cu seriozitate. Apoi actiunile lor... De dupa evenimentele regizate tot de ei, comunistii, de la 6-9 aprilie au bagat vize doar pentru Romania. Au profitat sa mai scape de romanii din tara lor bananiera. Macar asa, dar daca romanii care vin in tara condusa de ei sunt si proprii cetateni? Citisem un articol despre cum poti obtine panarama aia de viza, asta daca ai destul de tari nervii. Nu cred ca un asemenea regim poate fi iubit de proprii cetateni, bombardati zilnic pe canalele media oficiale cu "realizarile marete" si cu "extremismul opozitiei". Altfel nu mai plecau asa de multi din tara sau in genere nu mai cereau cetatenia altui stat fie ea rusa ucraineana sau romana. De curand s-au apucat sa inc

Dunarea

Mi s-a facut dintr-o data dor de Dunare. E adevarat ca sunt un om crescut intre betoane, cum spun bucurestenii, dar in mine curge Dunarea. In burta mamei a trecut prin cordonul ombilical apa de Dunare. Am pictat cu apa Dunare, am plans in Dunare, am ras si am improscat cu apa de Dunare. Mi-e dor de baile de soare, de apa murdara, de nisipul cleios si de vapoare. Mi-e dor de soarele aspru de la namiezi si de serile de pe faleza cu chitari si cantari, de soapte si bai nocturne si nebune. Sa simt blugii cum se uda cand ma asez in nisipul cleios. Uff, si afara e innorat si da sa ploua in mohoratul Paris.

Marea

Visez sa fiu la mare. Sa ma simt in nisipul umed de mal de infinit verde si sa aud valurile cum se sparg unele de altele si pescarusii ce se invartesc pentru a prinde un peste. Sa simt in nari mirosul sarat de apa si vantul ce iti invaluie corpul aducand de departe miresme si voci. As vrea sa vad marea, sa ma plimb cu talpile goale prin nisip si apa ei de mama sa ma spele. Sa simt soarele cum ma loveste in crestet si ma mangaie aspru pe spate. N-am fost niciodata pe malul marii mele. Marea Neagra din manualul de geografie al copilariei cu coperti colorate si foi galbene ca de ziar ce miros a negru de tus. Vama Veche - Vama Veche Asculta mai multe audio Muzica »

Romania vazuta din Romania

Am citit de curand ultimul post al lui Huidu si m-a apucat rasu'-plansu'. Mi-a adus aminte de viata fierbinte de Bucuresti pe care o uitasem in ploiosul Paris. Il redau mai jos integral. Poate cineva n-o ramane chiar indiferent. Poate se schimba ceva. Poate. Va acuz! (de ce m-am săturat de România) Luni, 8 Iunie 2009 Am folosit în titlu două sintagme: una este titlul celui mai cunoscut manifest al tuturor timpurilor semnat de Emile Zola, iar cel de-al doilea e mult mai recent, şi a creat panică pe vremea lui Iliescu, când un grup de intelectuali ardeleni, în frunte cu Sabin Gherman , declarau tare şi răspicat că s-au săturat de patria mumă! Am să dezvolt putin, chiar dacă nu mă pot compara nici cu Zola şi nici nu-mi iau câmpii să mă retrag la Monaco, unde să-mi trăiesc liniştit viaţa, îngurgitând o rentă viagera de urmaş de la vreun soţ miliardar! Mă enervează în tara asta mizeria, mucurile de ţigări aruncate pe geam la stop, rahaţii şi lătrăturile câinilor proprietat

Si francezii au necioplitii lor

Afisul asta l-am gasit acum doua nopti in miez de arondisment 16 intr-o parcare privata. Sunt sigur ca proprietarul era taaare suparat cand a scris afisul.

Garden Party 2009 Ambasada Romaniei

Am fost si eu la Garden Party-ul organizat de Ambasada Romaniei. E a doua oara cand ma duc numai ca de data asta am stat pana la capat, nu ca data trecuta cand am stat jumatate de ora si apoi am plecat. Au fost mai putini ca data trecuta, mai putini francezi amatori de bere gratis (nu, nu de formatie) si oameni mai selecti. De data asta ambasadorul a dansat pe ritmuri de rockn'roll de la Twist'n' shake pana la Born to be Wild al celor de la Steppenwolf. Mi-a placut. A fost muzica buna, gratar si bere. Micii au fost marii absenti. Totul s-a sfarsit cu bine si parca la plecare nu am vazut pe nimeni beat cules de pe gazonul palatului de Behague. Steppenwolf - Born to be wild Asculta mai multe audio Muzica »

Ze Penguin rullz!

De cateva zile mi-am instalat pe un laptop batranesc, GNU/Linux. Abia se tara cu Windows 2000 Pro. Incercasem pe el si Win XP dar cu fiecare update pe care il facea mergea din ce in ce mai greu si intr-un final a ajuns sa mearga vai de steaua lui. Incercarea de a avea o distributie Linux am mai avut-o odata si am fost multumit, insa avea tot timpul probleme ba cu placa de sunet ba cu imprimanta... E vorba de Knoppix dar instalat pe HDD. Am incercat apoi si Ubuntu. E mai elegant decat Knoppix si recunoaste mai multe... Apoi compul mi-a fost furat... am incercat sa il recuperez dar nu s-a mai putut. De curand pe laptopul asta incercasem Xubuntu ca Ubuntu nu mergea de loc si facea rezolutia mica. Asa ca m-am intors la Win XP. De la o vreme am descarcat Debian... cel mai bun distro, cum zic unii, chiar mai bun decat Ubuntu care e o creatie pe aceeasi matrita. Eheheeeeeeeee dragii mosului... Unde n-a mers Windows, Knoppix sau Ubuntu/Xubuntu, a mers Debian. Are strictul necesar, nu se viruse

O zi plina

Demult nu am am vut astfel de zile. De dimineata (adica de la 12) am fost la film... cu F mare pentru ca am vazut Star Trek, ultima aparitie... OOOOhohohoo, Mission Impossible mirosea de la o posta. E pe departe cel mai bun film din colectia de lungmetraje Star Trek (pe care, apropo, le-am vazut pe toate) cu un James T. Kirk rebel si scos din sabloane, ce seamana, cum spuneam cu Mission Impossible. Filmul nu are momente moarte si tine de toate micile detalii din Star Trek-ul prim, aparatele de emisie receptie, modul de teleportare, micile ciondaneli intre membrii echipajului. Regizorul a dorit sa scoata in evidenta ideea ca pentru a fi Excelent, trebuie sa iesi din cofrajul dur al sabloanelor. A reusit din plin si am putut vedea un film de exceptie. Astept sa vad dar filmul Star Trek care o sa-l intreaca... daca o sa fie unul. Pentru a termina ziua en beauté, am fost cu un amic de-al nostru, muzician sa facem o scurta vizita intr-un magazin cu de toate. Asa ca un facut, a gasit toate

vecinul meu de blog

Suntem vecini. Nu ne-am vazut niciodata pe scara de blog, nu ne-am dat binete. Nici macar nu stiu ce prezinta si sunt sigur ca nici el nu stie ce prezint. Si totusi, ne desparte un singur i. Atat de aproape si totusi... La un i distanta de mine se intampla lucruri bizare, aud ganduri susotind sau usi trantindu-se dincolo de http. Vad pe vizor fotografii strecurate conspirativ pe sub usa sau scrisori nesemnate cu cerneala rosie. Incredibile lucruri pot avea loc in blog. Si asta la doar un i distanta. Vrei sa arunci cu mine un ochi pe vizor la vecin? Mai pune un i.

Perinita si hora romaneasca in bar irlandez, in buric de Paris

... dar am preferat sa ma duc la o intalnire cu romani. A fost muzica romaneasca in buricul Parisului, cantata la saxofon. Pentru manelisti o veste proasta. Nu au fost manele. A fost in schimb muzica populara si s-a dansat pe ruptelea. Romani, francezi, englezi sau irlandezi (ca deh, bar irlandez nene, si tocmai cand era meciul Arsenal-Manchester). S-a dansat Perinita, am facut hore. Muzica buna. Oameni unul si unul. Dar ceea ce mi-a placut cel mai tare a fost ca au venit romani basarabeni. Au stat intr-un colt, la inceput, ca asa sunt invatati in mare de romani sa faca (no offence!) dara cand au inceput dansurile, le-a iesit lor figurile din cap si au dansat ca oamenii. Ei, dupa primul dans, erau din grup, toti romani. Si s-au telefonat si au mai aparut. Deci, pana la urma romanii nu sunt capcauni si nu mananca maldavani la micul dejun sa la pranz cum sugereaza conducerea RM ccomunista. Si toate tampeniile suflate in ureche de "fratele" de la Rasarit nu fac decat sa imparta

E dupa amiaza

Deja e amiaza. E cam frig afara si cam da a ploaie. Nu prea imi vine sa ies din casa desi am o gramada de lucruri de facut. As fi vrut mai degraba sa vad un film, sa stau in intunericul salii de cinema si sa plutesc in lumea oferita de pelicula.

Iarasi Basarabia

Revin iarasi cu discutii despre taramul dintre Prut si Nistru. Azi se duc discutii la CE despre fraudarea alegerilor cu reprezentantii opozitiei iar sefa misiunii moldovene nu e prezenta... Citeam azi-diminteata pe Unimedia ca ambasadorul RM in UK s-a balbait incorigibil si a cam dat-o cotita in interviul acordat Al Jazeera cand a fost intrebata direct de listele electorale si de mortii care se prezentasera la vot. Lipsa de tact si diplomatie, de capacitatea de a face fata ascultatorilor, a auditoriului sau propriilor cetateni imi aduce aminte de ambasadoarea RM in Franta, la fel de ingusta in a reusi sa intretina o discutie cu studentii sau in genere cu cetatenii care se afla legal, sau ilegal. De altfel e cam specific modul comunist ce imi aduce aminte de sloganul comunist de acum 20 de ani din Romania " noi cu noi si nimeni in afara de noi" pentru tot stafful ambasadei. Stau ca niste harciogi, asteapta sa treaca timpul sa plece acasa, raspund la telefon de parca i-am dera

Romania dupa 20 de ani

Azi ca nu am avut decat sa stau la computer am facut un tur de forta a tuturor evenimentelor din Romania zilelor noastre. Am citit ziarele, am privit video... Dupa 20 de ani, avem dara un presedinte care se lupta cu marii corupti, un Gigi care se da evlavios dar injura de rupe gura targului, o gramada de pitzipoance pe rol de VIPuri. Avem o presa care se lupta cu ce au mai facut vedetele, in schimb, atat de prezenta in anii '95 presa de investigatie aproape a murit in 2009. Gardianul ce mai misca, Realitatea ce mai arata cate ceva. In rest, manele, Irinel, Monica, Andresan, Gigi... Surpriza ultimilor doua saptamani o constituie Basarabia. A fost nevoie sa iasa oameni in strada, sa fie batuti tineri, sa fie expulzati jurnalisti sau chiar batuti bine ca presa romaneasca sa iasa din somnul manelistico-mioritic. Dar nu a fost sa fie. De cum revoltele de peste Prut au luat sfarsit ai nostri bravi jurnalisti s-au intors smeriti, in genunchi, cu lacrimi de iertare in ochi catre vedetele l

Alive

Am stat saptamanile astea cu ochii pe evenimentele din Basarabia. Am prieteni buni care traiesc in Chisinau si care scriu presa. Unii au fost amenintati si catalogati drept "fascisti" altii batuti sau atent supravegheati. Imi aduce aminte de perioada revolutiei din '89-'90 cand se scanda la Universitate Jos Comunismul! Cand au venit minerii, chipurile, pentru a apara ordinea de drept. Nici la noi dar nici la ei nimeni nu a patit nimic din evenimentele acelor zile. Minerii mai activi au fost rasplatiti cu apartamente. In RM e acelasi scenariu doar ca provocarile tot ei le-au facut sa isi justifice ura fata de tot ce e romanesc. Apoi militienii, cainii de paza ai regimului comunist, au intrat in tineri razbunandu-se pentru toata "democratia" si "libertatile" afisate de acestia la fiece manifestare pasnica de pana atunci. Asa au batut, torturat si ucis. Rezultatul? Sunt premiati cu apartamente. Istoria se repeta, numai ca la un alt nivel. Istoria a

Egzistam si rezistam!!!

Adica mancatz'as mam uitat si io pa pitzipoanca.org. Ce am vazut bey nenee... adik mam indoit de ras taicaa.. Am mai vazut io d'astea asa haladite dar nici asa. Deci mai mai pa scurt e da naspa, nasparlite rau, fratimiu. Ia arunca si tu ochii cati rup acusi una peste iei da nu o sa mai vezi nimik ka nu ii ai in kap degeaba. shi ce e a sa da ras ca dak te iau la ruptelea da o sati iasa risul pe kr de o sa vedem daca mai rizi tu. Hait marsh daicea panaramelor! deci picu asta e zero pe langa ce o sa vezi baaa

E diminieata

Dap. E dimineata si ma doare maseaua. M-am invartit in pat si am fugarit-o pe Vio prin toate colturile... Nu mai pot si am deschis compul sa mai scriu. E dimineata si ascult jazz. La ora asta metrourile abia se pregatesc sa iasa din depou. Asa mai ies si eu pe blog.... Am hotarat. Experimental dau acces liber la blog.

Nu am somn

Iarasi nu am somn. Ganduri ca niste megafoane urla de la colturi de strazi cocotate pe stalpi de idei. Cesaria Evora canta intr-o portugheza de vara umeda de mangrove si ventilator ce abia isi taraie palele in aer Parca aud copii din strada, dintre cladiri, ce joaca fotbal si striga zgomotosi la fiecare gol sau fiecare trecator ce le strica jocul. De vizavi un cuplu isi disputa ceva, el tipa, ea tipa si farama ceva apoi se prind ca intr-un dans si se saruta, trece cearta ca o ploaie de seara. Imi sterg transpiratia de pe frunte cu batista jilava si imi vantur camasa alba de bumbac sa intre aer sa ma racoreasca. Pe veranda bate soarele. Imi las mojito pe masuta ruginita, ma intind in leagan si imi pun palaria de paie cu boruri indoite peste fata sa nu ma arda asa de tare soarele. Timpul trece in viteza palelor de ventilator obosit. seara La bar se servesc cocktailuri multicolore care mai de care mai alcoolizat sau nealcoolizat, miroase a ocean. Pina Colada um, por favor! Obrigado! Nime

Mistere eleusine in miez de Paris

Am mers la florar sa iau flori. Toti cumpara flori de la florari. Dar, cine a atras atentia oare la acesti purtatori ai misterelor pamantului, ai acestor sacerdoti in haine obisnuite ce detin atatea secrete. Au ati tras voi cu ochiul in camera de DINCOLO? Ati vazut voi oare cum dau viata semintelor sau bulbilor ascunsi in intunericul teluric? Incercarilor, glastrelor, vazelor, oalelor de lut ce ascund diverse pamanturi, texturi, ingrasaminte le-ati vazut macar umbrele? Am vazut usa deschisa catre taramul lui Pan, ale Demetrei si fiicei sale Persephona ce se pregateste sa urce pe Pamant aducand cu ea primavara.

Schimbari

Pe undeva se vede ca m-am schimbat... Mi-au zis-o si altii si eu am inceput sa cred. Vreau sa ma implic intr-un proiect, sa fac ceva, sa creez o organizatie sau sa activez intr-una, sa creez o firma sa o gestionez, sa am grija sa reusesc sa fac profit intr-o piata concurentiala. Simt ca e momentul sa ma implic. Oare sunt pregatit?

Prietenului meu, Alberto

Ma bucur foarte mult ca ai reinceput sa scrii. Literele care apar una dupa alta din albul monitorului, linistea tulburarii ce te cuprinde cand vezi, vers dupa vers, cuvant dupa cuvand aparand din neant. Scrie, scrie ca sa mai trag si eu cu ochiul... sa mai prind curaj. Cu romanul, ce se mai aude?

La steaua

Ajuns-am a umbla mereu In brate cu mormantul meu. Si nu stiu unde sa-l mai pun Sa am un somn mai lin, mai bun. Nici nu stiu, iata, in chinul meu, De-am mai trait! Vesteste-L, mama, pe Dumnezeu Ca am murit! Am sa scriu si eu la fel ca si muuuult bloggeri despre un trist eveniment ce a avut loc de curand. Moartea unui poet. Poeti sunt multi, fiecare cu stilul lui, cu simtirile lui, mai pamanteni sau mai nepamanteni. Poetul in cauza e Grigore Vieru. Roman. Basarabean. A visat o viata intreaga sa treaca Prutul asa cum alti oameni viseaza sa devina cosmonauti asa cum a si afirmat. Poeziile sale sun pline de un patriotism si o simtire pe care romanii au pierdut-o odata cu bucata asta de pamant intitulata Basarabia . Simtul patriei in noi, ca romani e amortit ca un fir de iarba plapand ascuns sub ninsoare, il scoatem cand e vorba de meciuri de fotbal, cand speram ca si Dumnezeu o sa fie roman sa faca ca Mutu sa bage odata golul ala si sa nu se mai invarta cu mingea ca un bezmetic. El a