A Wonderful Word

Ne naștem, facem năzbâtii când suntem copii și nebunii când suntem adolescenți. Ne căsătorim (sau nu), aducem pe lume copii (sau nu), muncim (sau nu), ne retragem și în cele din urmă murim. Apoi... Apoi?  Unii spun că lasă în urmă copiii, alții, o melodie (sau mai multe), alții, o carte (sau mai multe), alții, o casă, o pictură (sau mai multe). Am re-vizitat un cimitir. Nimic mai trist și mai șters ca un cimitir. Cruci vechi, mușcate de vânturi și ploi, nume incomplete, chipuri invizibile de-atâta ars de soare, garduri din care fierul se decojește în cruste lungi și sângerii, flori ofilite sau din plastic decolorat de vreme. În fundul cimitirului, o pubelă plină cu lumânări din plastic roșu și o gramadă de buruieni uscate ce așteaptă să fie luate de gunoierii încă adormiți de dimineața. Toate trăirile noastre, gândurile, grijile, bucuriile, imaginile, culori și mirosuri, le luăm cu noi fără posibilitatea de a le împărtăși. Cum să descrii soarele moale p...

Postarea cu numarul 100. Vroiam sa scriu ceva super interesant in postarea cu numar rotund, ceva motivant, energizant si un pic romantic. Ei bine am aflat ca azi, Umberto Eco, unul din autorii mei preferati a murit. Odata cu el semiotica a pierdut un sens, sensul magic ascuns in sensul logicii. Abulafia a incetat asadar sa mai inghita cuvinte pentru a pastra legatura sensibila si fragila. Umberto e cel ce, prin scrierile lui, m-a facut sa visez Parisul, ca apoi, mai mare si mai batran, sa il admir si sa-l descopar... Tot datorita lui am indragit epoca medievala, cu nenumaratele sale vasalitati, cruciade, absurditati si renasteri si bineinteles ordinele militare crestine precum Templierii si Ospitalierii... Aparitia lor necesara in timpuri de grea cumpana dar si disparitia lor rapida si brutala si, evident toate povestile si legendele ce le-au suprevietuit. Semiotica lui Umberto Eco l-a inspirat pe un alt autor drag mie, Paolo Coelho dar si pe mai tanarul si plinul de succes Dan...