A Wonderful Word

Mi-am facut cont intr-una din marile retele de socializare. OAU!!! E interesant sa dai la toti din carnetul tau de adrese o provocare... Valentin si-a adaugat aia .... Valentin a scris un mesaj lui Cutarescu... toti afla in timp real ce faci tu cand vrei sa afli despre cineva. Pac! Am adus un nou membru... sa-l aplaudam sa stie toti... Nu-ti dai seama totusi ca trece timpul cu lucruri marunte... Iaaa ce a facut Cutareasca... l-a agatat pe Cutarescu prin nu stiu ce intrebare capcana. Si asta e aflata in timp real de toti prietenii ei si de toti prietenii prietenilor ei si asa mai departe. Sunt si cluburi in care poti sa iti expui ideile si asta bineinteles o sa fie aflata si de ceilalti. Beau un ceai de musetel... online. TOTI STIU. Dar e banal. Vrem ceva iesit din comun. SPER DIN TOATA INIMA ca peste 20 de ani sa mai pot saruta pe cineva dar fara sa fie demodat. Accept sa fie online si in timp real urmarit de toti cei 4 miliarde de prieteni pe care ii am direct si indirect. Dar sa fie

Am cam uitat ce inseamna sa intru si sa postez ceva pe un blog. A trecuta atata timp de cand am scris ca imi simt degetele cum scartaie atunci cand intra in contact cu claviatura. Dar la fel ca si pianistul garbovit si batran e deajuns sa ma apropii de pian si dintr-o data ma indrept si degetele isi recapata elasticitatea ca printr-o vraja. Sunt neglijent se pare. Ma simt intr-o permanenta situatie de conflict... si asta pentru ca am vrut sa vreau. Sa nu mi se spuna. Sa nu mi se indice sau sa mi se traseze... Nu am cerut mai mult dar se pare ca am cerut ce nu ar fi trebuit. Joc sah.

De atata liniste nici greierii nu mai vorbesc Luminile sunt in intuneric si apele se reflecta in ele insele Intre noi e atat de multa viata un oras intreg in doua departamente Dar azi e greva de atata liniste. De maine...

Azi nu am chef sa scriu. Nu ma trage tastatura... foaia electronica asteapta alba caracterele sa apara din neantul informatic si sa se astearna una langa alta, in cuvinte separate de spatii ca niste purici antrenati care salta ordonat si numai cand vreau eu. Nu am chef nici sa citesc, sa dorm sau sa stau imobil sa ma holbez inconstient la tavan din pat. Am simtit Sena de pe chei, un miros de briza usoara ce mi-a adus lumini calde de trecut. As vrea acum sa fac o baie in Dunare, asa murdara cum e. Sa cobor la mal, sa iau bacul, sa trec pe partea cealalta si sa merg pe pamantul ars cu picioarele goale ale copilariei mele pana departe pe malul ei, pana gasesc destui copaci si cat mai putine urme de civilizatie. Nisip malos si scoici infipte si lasate nemilos de ape sa moara in caldura... Sa simt racoarea apei cum ma impresoara care ma obliga sa plonjez pentru a ma incalzi in caldura ei. Apoi dintr-o data sa ma trezesc in bratele ei ca imbratisat de suavitatea unei femei posesive ce ma tra

M-am reintors in Paris dupa o luna de framantari. Nu asta e important acum. Am reintalnit cativa oameni dragi mie aici. E si vorba despre J. E un foarte bun liber-profesionist acum in constructii. Ia singur apartamente si le reamenajaza. Nu e un mester priceput, e un artist in felul lui. Creeaza spatii in spatii sau lumini neasteptate in intunerice normale. Ah, e un arhitect sau chiar un designer... ati putea sa spuneti. Nu. E un baiat care a plecat de acasa sa faca ceva mai bun, care a crezut ca poate fi mai mult. Un baiat care a ajuns in Vestul mirific ca sa sparga pereti pentru 40€ pe 8 ore de munca sisifica. Sa care saci si sa viseze. A crezut ca visele il fac nemuritor, ca il vor salta peste zilele in care credea ca rasaritul e la o viata departare. A crezut cu tarie, a alunecat ca apa printre dureri, printre prieteni prinsi sau pierduti in vise de piatra. E povestea unui basarabean, a unuia dintre multi altii, a unuia care a invatat ca a visa, a crea, face parte din natura umana.

O bună prietenă a mea scria în blogul său despre vecini. Tot despre vecini am să scriu şi eu, dar despre vecinii care ne înconjoară în toate zilele în mijloacele de transport, în staţii, pe drum, la gherete, în taxi. Pentru că sunt de o lună în Bucureşti, intors după 9 luni de Paris, văd lucrurile pe care probabil le vedeam şi înainte de a pleca dar la care nu am atras atenţie. Am avut ceva treburi în oraş şi, pentru a mai scăpa de caldura înnăbuşitoare ce se revarsă din belşug peste oameni animale şi clădiri, am luat metroul. Am intrat într-o altă lume... Metroul aglomerat, înnăbuşitor şi plin de oameni ce sunt cu gândurile în altă parte... Am vazut bucureştenii de care îmi era dor când eram plecat departe. Oameni transpirati, mirosind a transpiraţie, miros lângă miros, maiouri ude ce se imping mârlăneşte în tine şi te privesc dispreţuitor în loc să-şi ceară scuze. Eşti călcat pe picior şi eşti apostrofat dacă ceri sandalei sau papucului de plastic, ambele chinezeşti, să se mute de pe

Am citit presa din Romania.. se vinde bine pe tema sinuciderii.... Probabil e putin deplasat subiectul... tragedia tanarului care se arunca de la etaj pt ca intra sotul in timp ce astepta un raspuns onest din partea profesoarei E totusi o scurgere aici... S-a indragostit... si-a dat seama ca nu are sanse.... oare? hai sa luam alt subiect... ce inseamna sa te indragostesti... e oare interzis sa o faci chiar daca nu ai sanse si sa stii ca finalul e sa "cazi cu picioarele pe pamant" dak oare e permis sa fac o gluma serioasa... Subiectul dragostei interzise e aprig disputat din antichitate... De ce interzisa, de ce reguli trebuie sa intre in viata unor oameni, de ce unele iubiri raman in suflet... de ce iubiri apar peste alte iubiri... de ce trebuie da alegem tot dimpul intre doua optiuni... Rog pe toti cei care au curajul sa spuna ceva sa spuna... sa nu se mai c@^e pe ei si sa scoata ce au mai dureros mai grav, mai ascuns aici... Eu am sa continui sa apar pe blog... cu credint