28 ianuarie 2009

Prietenului meu, Alberto

Ma bucur foarte mult ca ai reinceput sa scrii. Literele care apar una dupa alta din albul monitorului, linistea tulburarii ce te cuprinde cand vezi, vers dupa vers, cuvant dupa cuvand aparand din neant.
Scrie, scrie ca sa mai trag si eu cu ochiul... sa mai prind curaj.
Cu romanul, ce se mai aude?

24 ianuarie 2009

La steaua

Ajuns-am a umbla mereu
In brate cu mormantul meu.
Si nu stiu unde sa-l mai pun
Sa am un somn mai lin, mai bun.
Nici nu stiu, iata, in chinul meu,
De-am mai trait!
Vesteste-L, mama, pe Dumnezeu
Ca am murit!

Am sa scriu si eu la fel ca si muuuult bloggeri despre un trist eveniment ce a avut loc de curand. Moartea unui poet.
Poeti sunt multi, fiecare cu stilul lui, cu simtirile lui, mai pamanteni sau mai nepamanteni. Poetul in cauza e Grigore Vieru. Roman. Basarabean. A visat o viata intreaga sa treaca Prutul asa cum alti oameni viseaza sa devina cosmonauti asa cum a si afirmat. Poeziile sale sun pline de un patriotism si o simtire pe care romanii au pierdut-o odata cu bucata asta de pamant intitulata Basarabia. Simtul patriei in noi, ca romani e amortit ca un fir de iarba plapand ascuns sub ninsoare, il scoatem cand e vorba de meciuri de fotbal, cand speram ca si Dumnezeu o sa fie roman sa faca ca Mutu sa bage odata golul ala si sa nu se mai invarta cu mingea ca un bezmetic.
El a avut in suflet un copac, verde si stufos la umbra caruia pana si jivinele cele mai aprige isi odihneau crestetul,sau corbii cei intunecati isi gaseau umbra. Un om care nu s-a temut sa isi ia crucea si sa o duca pana sus in deal, la Dumnezeu.
A murit. Versurile sale stau si striga acum din carti sau din pagini HTML pana or sa raguseasca si apoi or sa taca... Opera sa va amuti in cele din urma sub zapada indiferentei noastre, a lor, a basarabenilor pentru care a visat o viata intreaga sa treaca Prutul fara pasaport.
Adio maestre!

BASARABIE CU JALE


In mine a lovit strainul
De Pasti sau Denii.
Dar incoltitu-m-au bezmetici
Si moldovenii.
Ca nu suntem romani strainul
Pe-a lui o tine.
Si-ai mei mai tare-l cred pe dansul
Decat pe mine.
Basarabie cu jale,
Basarabie,
De pe deal si de pe vale,
Basarabie!

„Incalcita-ti este viata“,
Basarabie!
„Ca graul ce-l bate gheata“,
Basarabie!
In mine-au dat si moldovenii
Necrestineste.
Ci-s fericit ca-n ei romanul
Tot mai traieste.
Ei spun ca nu-s romani, ci lacrimi
In piept framanta
Cand un Farcas sau Vicoveanca
Sau Gheorghe canta.
Basarabie cu jale,
Basarabie,
De pe deal si de pe vale,
Basarabie!
„Incalcita-ti este viata“,
Basarabie,
„Ca graul ce-l bate gheata“,
Basarabie!

DE-AI CURGE TU, PRUTULE

Lui Dumitru Farcasu
De-ai curge, tu, Prutule,
De-ai curge pe Nistru,
Sa nu ma mai desparti
De fratii mei!
De-ai curge tu, Prutule,
De-ai curge pe Mures,
Ca liber sa pot asculta
Cantecul nostru,
Cantecul neamului meu!
De-ai curge tu, Prutule,
De-ai curge pe Olt,
Sa nu
Mai fiu intrebat
Ce caut eu,
Ce caut in Tara mea?!

SCRISOARE DIN BASARABIA


Cu vorba-mi stramba si pripita
Eu stiu ca te-am ranit spunand
Ca mi-ai luat si grai si pita
Si-ai navalit pe-al meu pamant.
In vremea putreda si goala
Pe mine, frate, cum sa-ti spun,
Pe mine m-au mintit la scoala
Ca-mi esti dusman, nu frate bun.
Din Basarabia va scriu,
Dulci frati de dincolo de Prut.
Va scriu cum pot si prea tarziu,
Mi-e dor de voi si va sarut.
Credeam ca un noroc e plaga,
Un bine graiul cel slutit.
Citesc azi pe Arghezi, Blaga
Ce tare, Doamne,-am fost mintit!
Cu pocainta nesfarsita
Ma rog iubitului Isus
Sa-mi ierte vorba ratacita
Ce despre tine, frate,-am spus.
Din Basarabia va scriu,
Dulci frati de dincolo de Prut.

Va scriu cum pot si prea tarziu,
Mi-e dor de voi si va sarut.
Afland ca frate-mi esti, odata
Scapai o lacrima-n priviri
Ce-a fost pe loc si arestata
Si dusa-n ocna la Sibiri.
Acolo-n friguroasa zare,
Din drobul mut al lacrimei
Ocnasii scot si astazi sare
Si nu mai dau de fundul ei.
Din Basarabia va scriu,
Dulci frati de dincolo de Prut.
Va scriu cum pot si prea tarziu,
Mi-e dor de voi si va sarut.

TAMAIE SI LICHENI

Unor aparatori ai stalcitei limbi romane
numita „limba moldoveneasca“
A murit tamaia,
Duhoarea sta sa creasca.
Ne-a umplut ca raia
„Limba moldov’neasca“.
Mi-a pierit si somnul,
Pacea crestineasca.
Maraie spre Domnul
Limba moldov’neasca.
O biata batrana
N-are nici de pasca.
Sta cu halca-n mana
Limba moldov’neasca.
Isi creste frumosul
Limba romaneasca.
Ii arata dosul
Limba moldov’neasca.
Gangava, tot linge
Cizma muscaleasca.

Spre Evropi se-mpinge
Limba moldov’neasca.
Palida mi-e fata
Sub un cer ce casca.
Imi mananca viata
Limba moldov’neasca.
Voi muri, se pare,
Pentru-a mea lumina...
„Ma va plange oare
Limba cea romana?!“

LIMBA NOASTRA CEA ROMANA

Sarut vatra si-al ei nume
Care vesnic ne aduna,
Vatra ce-a nascut pe lume
Limba noastra cea romana.
Cant a Patriei fiinta
Si-a ei rodnica tarana
Ce-a nascut in suferinta
Limba noastra cea romana.
Pre pamant stravechi si magic
Numai dansa ni-i stapana:
Limba neamului meu dacic,
Limba noastra cea romana.

In al limbilor tezaur
Pururea o sa ramana
Limba doinelor de aur,
Limba noastra cea romana.
parca suna cunoscut nu?

DOINA

Ceva se-ntampla azi cu noi:
Azi lacrimile sunt gunoi. Eu mor pe cruce pentru ea,
Iar lumea hohoteste rea.
Nici nu stiu, iata, in chinul meu,
De-am mai trait!
Vesteste-L, mama, pe Dumnezeu
Ca am murit!
Din paine iau, sa pot zbura,
Cat de pe flori albina ia.
Dar tot eu sunt si judecat
Ca, trandavind, m-am imbuibat.
Nici nu stiu, iata, in chinul meu,
De-am mai trait!
Vesteste-L, mama, pe Dumnezeu
Ca am murit!
Ajuns-am a umbla mereu
In brate cu mormantul meu.
Si nu stiu unde sa-l mai pun
Sa am un somn mai lin, mai bun.
Nici nu stiu, iata, in chinul meu,
De-am mai trait!
Vesteste-L, mama, pe Dumnezeu
Ca am murit!