18 aprilie 2017

De Paste...

Iata ca vine si Sfanta sarbatoare de Paste.
Vazduhul se umple de rugaciunile celor ce postesc in cele 40 de zile. Oamenii sunt mai smeriti, mai buni, mai infranati in a se dedulci din cele lumesti.
Vorbesc frumos, cu cuvinte alese si c-un Doamne-ajuta la fiecare sfarsit de propozitie.
Vine si Saptamana Patimilor in care smerenia e maxima, postul mai dur si gandul la cozonaci, sarmale si drob mai aprig si mai greu de infranat. Nu are rost sa mai spun de curatenia de primavara ce incepe in fiecare gospodarie.
Pastele e un fel de Craciun, doar ca are loc primavara.
Iarasi oamenii sunt, pentru o luna, smeriti, darnici, buni si iertatori.

Dar, intrebarea ramane... De ce nu e asa tot anul? Zi de zi, sau odata pe saptamana, hai, macar odata pe luna?
Apoi apare nebunia "traditiilor stramosesti"... Dintr-o data ne loveste strabunismul, ortodoxismul, traditonalismul.
Discutii despre cum se sarbatoreste la tara, ce faceau bunicii nostri de Pasti, ce puneau pe masa. Pentru diaspora incepe chinul... cauta materia prima pentru drob, vorbeste cu parintii, bunicii din Romania sa trimita tuica/palinca/horinca (produse romanesti imposibil de gasit in magazinele de prin strainataturi) sau tocmeste oameni pentru cozonaci si prajituri, pentru placinte si drob...
Toti alearga ca furnicile pe la macelariile orientale (singurele care mai vand materia prima pentru drob), se suna unul pe altul de parca ar face o maare masa la care vor veni toti.

Vine si Sarbatoarea. Cosuri pline cu cozonac, drob, oua colorate si incondeiate de copii, sticle de vin desfacute pentru sfintit sunt puse unul langa altul in speranta ca agheazma va binecuvanta si putinul lor. E o asteptare in toata slujba, oamenii isi fac selfie pe treptele bisericii si isi trimit Hristos a Inviat pe Facebook Messrenger sau pe Whatsapp celor din Romania care au trimis deja selfiurile lor si urarile lor de Hristos a inviat de o ora deja...
O foiala, o tensiune... cand iese popa sa dea cu agheazma peste cosuri sa pot pleca acasa?
Tinerii stau in grupulete cu lumanarile aprinse si soptesc zambind... cei in varsta stau si privesc preotul si incanteaza alaturi de cor Hristos a inviat din morti cu moartea pre moarte... cei de 40 50 stau si isi schimba grautatea de pe un picior pe celalalt cu un ochi la copii si cu unul la cos...
Mai are mult preotul sa tina slujba?

Iata ca fosnetul se propaga intre enoriasi... preotul va binecuvanta cosurile.

Oameni se retrag spre iesire, spre zona in care sunt cosurile cu lumanarile neaprinse. Trebuie sa aprind lumanarea, nu se poate.
Preotul apare in multimea exterioara, barbos, rotofei, jovial ca un Dumnezeu iesit din amintiri din copilarie. Binecuvanteaza zecile de cosuri cu bunatati, o chintesenta a bucatariei ortodoxe. Oamenii se lasa stropiti de ageazma rece cu miros de busuioc si raspund voios Dumnezeului dintre ei Adevarat a inviat!
Dumnezeu isi impinge jovial cadelnita  si Lumina spre biserica lasand enoriasii sa se impinga in semintuneric printre cosuri ca niste acrobati.
S-au stins luminile, sufletele se preling spre autoturisme, spre stradute pentru a aduce Harul, palpairea lumanarii aprinse din lumanarile parintelui.

Pastele a inceput. Acasa se ciocnesc primele oua, primele pahare de vin pentru a vesti Pastele. Selfie si alti Hristosi au inviat trimisi pe mess sau pe whatsapp.

Adevarat a inviat!

05 aprilie 2017

Vivant professores


Ieri am avut o discutie interesanta cu fiica mai mare. 

Adolescenta la inceput de adolescenta, cu  valtoarea-i specifica de a fi contra tot ceea ce propun ca parinte, i-am propus, pentru a nu stiu cata oara, sa-si faca liceul in afara tarii pentru ca...

Si de-aici se-ncepe:
Aaa, vrei sa zici ca-n Romania profesorii sunt prosti, ca nu au habar sa predea? Nu-mi trebuie mie liceu in strainataturi...

Intelesei.



Insa adevarul e un pic diferit, din pacate, pentru acesti oameni fauritori de viitor din Romania.
Profesorul roman e in primul rand un luptator, si inca unul de gherila urbana, in sensul bun al cuvantului pentru ca trebuie, de cele mai multe ori, sa ramana integru, sa ramana drept intr-o clasa aglomerata in care puberi sau pre-puberi cu tot felul de tampenii invatate pe Facebook vin sa il incerce. Mai mult decat atat, profesorul roman gaseste mijloacele sa tina copiii in clasa, sa le ridice privirea din telefon si sa ii faca sa viseze intr-o lume unde proprii "prieteni" si "parinti" le pun in spate povara maturitatii de cum ajung acasa. E descurcaret. Cu manuale de acum 20 -25 de ani (cele noi sunt scumpe si scolile nu prea isi permit achizitionarea lor) redacteaza programa scolara dupa cum o traseaza politrucii ministeriali intre doua cafele si doua glume deocheate. La cata hartogaraie au de completat, ar putea la fel de bine sa fie functionari sau chiar project manageri in careva multi-nationala: formulare catre conducerea scolii, catre, inspectorat, catre minister, redactat desfasuratorul lectiei, evaluari, examene...
E persoana ca ia de acasa si duce la scoala. Sa luam exemplu profesorul de istorie (la fel de bine ar fi cel de matematica, romana, engleza, geografie...) sa faca copiii sa vada cetatea Chiliei, omul nostru isi petrece week-endul acasa mesterind un castel din carton, cu ziduri de aparare, cu poduri mobile si turnuri mai ceva ca-n Fratia Inelului sau Urzeala Tronurilor. Trag copiii de ea/el sa iasa la joaca, sa vada parcul dar, cu rabdarea-i de otel sta atent si picteaza ferestre mici, barne de lemn si steaguri, ba ii mai si pune pe-ai sai copii sa il/o ajute. Deseneaza harti, sau, unde nu poate, scoate bani din atat de incercatu-i salariu sa imprime harti mari (ca scoala nu are buget pentru harti noi) fete de domnitori si doamne demult apuse pentru ca micutii sau marii sa caste gura cand aud ca Stefan dadea din cand in cand raite de jaf prin Tara Romaneasca domnita de-al sau var Vlad Tepes chiar daca ultimul il ajutase sa devina domn al Moldovei.
E psiholog. Cum psihologul scolii e de fapt psiholog pe mai multe scoli (un alt luptator) la el vin copiii sa i se destanuie, sau, daca e cazul sa puna intrebari mestesugite menite sa ii scoata din carapacea responsabilitatilor aruncate pe umerii lor mici de adultii ce-i inconjoara.
Profesorul roman e cel care, indiferent de ce traznai lipsite de viziune elaboreaza ministerul cu buget anual cat cel al Helwett Packard (HP) filiala Cluj, pastreaza Nordul. Poate fi, deci, un navigator destoinic.

Un navigator de suflete.

Insa, din pacate, nu e un facator de minuni.

Profesorul e un simplu om, cu propria sa viata, propriile nevoi, nelinisti, stresuri, e parinte poate. Si el se gandeste ca nu poate pleca in excursie pentru ca nu isi permite, sau copilul sau nu poate pleca in excursie, nu poate sa-si cumpere haine noi, ca deh, lectia despre Voievodatul Moldovei i se pare importanta si harta Principatelor Romane Medievale e rupta ca un pergament vechi si nu poate sa o mai scoata, ea insasi a devenit istorie...

Asa cum un sculptor, indiferent de cat de talentat e, dar nu are unelte bune, sau nu le are deloc, va scoate putine opere de arta, sau chiar deloc, si un profesor, indiferent cat de talentat e, dar nu are material didactic bun, sau deloc, va scoate elevi buni putini, sau deloc.

Vreau sa vad profesorii din Romania cu salarii decente, cu material didactic nou, cu  echipamente noi, lectii imprimate, jocuri si carti in fiecare clasa, vreau sa plece in excursii de invatare in tara, copilul sa vada Chilia cu ochii lui, sa aiba ore de inot saptamanale, manuale noi. Vreau bugetul Educatiei sa fie cat cel echivalentului sau din Luxemburg. Clase noi, scoli noi, copii putini in fiecare clasa sa poata profesorul sa le acorde atentia cuvenita... dar mai ales vreau ca oamenii sa inteleaga ca profesorul e om, ca ei. 


Dupa cum vad insa, profesorul roman va ramane un luptator, nu un dascal.



Vivat academia,
vivant professores!
vivat membrum quodlibet,
vivant membra quaelibet,
semper sint in flore!