05 aprilie 2017

Vivant professores


Ieri am avut o discutie interesanta cu fiica mai mare. 

Adolescenta la inceput de adolescenta, cu  valtoarea-i specifica de a fi contra tot ceea ce propun ca parinte, i-am propus, pentru a nu stiu cata oara, sa-si faca liceul in afara tarii pentru ca...

Si de-aici se-ncepe:
Aaa, vrei sa zici ca-n Romania profesorii sunt prosti, ca nu au habar sa predea? Nu-mi trebuie mie liceu in strainataturi...

Intelesei.



Insa adevarul e un pic diferit, din pacate, pentru acesti oameni fauritori de viitor din Romania.
Profesorul roman e in primul rand un luptator, si inca unul de gherila urbana, in sensul bun al cuvantului pentru ca trebuie, de cele mai multe ori, sa ramana integru, sa ramana drept intr-o clasa aglomerata in care puberi sau pre-puberi cu tot felul de tampenii invatate pe Facebook vin sa il incerce. Mai mult decat atat, profesorul roman gaseste mijloacele sa tina copiii in clasa, sa le ridice privirea din telefon si sa ii faca sa viseze intr-o lume unde proprii "prieteni" si "parinti" le pun in spate povara maturitatii de cum ajung acasa. E descurcaret. Cu manuale de acum 20 -25 de ani (cele noi sunt scumpe si scolile nu prea isi permit achizitionarea lor) redacteaza programa scolara dupa cum o traseaza politrucii ministeriali intre doua cafele si doua glume deocheate. La cata hartogaraie au de completat, ar putea la fel de bine sa fie functionari sau chiar project manageri in careva multi-nationala: formulare catre conducerea scolii, catre, inspectorat, catre minister, redactat desfasuratorul lectiei, evaluari, examene...
E persoana ca ia de acasa si duce la scoala. Sa luam exemplu profesorul de istorie (la fel de bine ar fi cel de matematica, romana, engleza, geografie...) sa faca copiii sa vada cetatea Chiliei, omul nostru isi petrece week-endul acasa mesterind un castel din carton, cu ziduri de aparare, cu poduri mobile si turnuri mai ceva ca-n Fratia Inelului sau Urzeala Tronurilor. Trag copiii de ea/el sa iasa la joaca, sa vada parcul dar, cu rabdarea-i de otel sta atent si picteaza ferestre mici, barne de lemn si steaguri, ba ii mai si pune pe-ai sai copii sa il/o ajute. Deseneaza harti, sau, unde nu poate, scoate bani din atat de incercatu-i salariu sa imprime harti mari (ca scoala nu are buget pentru harti noi) fete de domnitori si doamne demult apuse pentru ca micutii sau marii sa caste gura cand aud ca Stefan dadea din cand in cand raite de jaf prin Tara Romaneasca domnita de-al sau var Vlad Tepes chiar daca ultimul il ajutase sa devina domn al Moldovei.
E psiholog. Cum psihologul scolii e de fapt psiholog pe mai multe scoli (un alt luptator) la el vin copiii sa i se destanuie, sau, daca e cazul sa puna intrebari mestesugite menite sa ii scoata din carapacea responsabilitatilor aruncate pe umerii lor mici de adultii ce-i inconjoara.
Profesorul roman e cel care, indiferent de ce traznai lipsite de viziune elaboreaza ministerul cu buget anual cat cel al Helwett Packard (HP) filiala Cluj, pastreaza Nordul. Poate fi, deci, un navigator destoinic.

Un navigator de suflete.

Insa, din pacate, nu e un facator de minuni.

Profesorul e un simplu om, cu propria sa viata, propriile nevoi, nelinisti, stresuri, e parinte poate. Si el se gandeste ca nu poate pleca in excursie pentru ca nu isi permite, sau copilul sau nu poate pleca in excursie, nu poate sa-si cumpere haine noi, ca deh, lectia despre Voievodatul Moldovei i se pare importanta si harta Principatelor Romane Medievale e rupta ca un pergament vechi si nu poate sa o mai scoata, ea insasi a devenit istorie...

Asa cum un sculptor, indiferent de cat de talentat e, dar nu are unelte bune, sau nu le are deloc, va scoate putine opere de arta, sau chiar deloc, si un profesor, indiferent cat de talentat e, dar nu are material didactic bun, sau deloc, va scoate elevi buni putini, sau deloc.

Vreau sa vad profesorii din Romania cu salarii decente, cu material didactic nou, cu  echipamente noi, lectii imprimate, jocuri si carti in fiecare clasa, vreau sa plece in excursii de invatare in tara, copilul sa vada Chilia cu ochii lui, sa aiba ore de inot saptamanale, manuale noi. Vreau bugetul Educatiei sa fie cat cel echivalentului sau din Luxemburg. Clase noi, scoli noi, copii putini in fiecare clasa sa poata profesorul sa le acorde atentia cuvenita... dar mai ales vreau ca oamenii sa inteleaga ca profesorul e om, ca ei. 


Dupa cum vad insa, profesorul roman va ramane un luptator, nu un dascal.



Vivat academia,
vivant professores!
vivat membrum quodlibet,
vivant membra quaelibet,
semper sint in flore!

23 decembrie 2016

De sarbatori

Holidays are coming...
Craciun fericit! Sarbatori fericite! Merry Christmas! Merry X-mas!
Magia sarbatorilor...
Sa fim mai buni, mai frumosi, mai dragi in aceasta perioada a anului. Pace tuturor!

Cunoasteti toti acest refren repetat an de an...

Odata pe an sa fim frumosi si buni, sa fim darnici, sa ne inconjuram cu magia sarbatorilor...
De Craciun sa fim buni si darnici iar de Pasti, evlaviosi si smeriti...

Nu inteleg de ce sa nu facem asta in fiecare zi, sau odata pe saptamana, sau macar odata pe luna pentru cei care au inca probleme cu stapanirea furiei (anger management pentru cei care cred ca e trendy sa vorbesti amestecat - ncsf).
Dintr-o data punem contul la bataie, rugam banca sa ne imprumute ca sa putem fi darnici. Sa cumparam cadouri scumpe ca sa aratam cat suntem noi de darnici, de plini de pace si  de magia sarbatorilor. Sa nu cumva sa indraznesti sa cumperi vreo carte drept cadou ca nu merge.... Oamenii se uita acuzator la tine ca de magia sarbatorilor nu ai cumparat si tu o tableta drept cadou, sau un PC, sau vreun televizor UltraHD sau, evident, un telefon din ala smart - smart gen iPhone sau Samsung. Cum sa faci cadou dom'le carti, ce esti saracan? Sa nu cumva sa ma aburesti pe mine cu vreun animal de plus ca nu-ti merge...

Stai sa vezi cand afla ca traiesti intr-o tara din Vest... Esti cersetor sau ce, de nu cumperi ceva scump drept cadou? Nici cersetorii nu fac asa! Il stiu eu pe Vasile. E cersetor in Paris dar de Craciun vine plin cu cadouri scumpe: laptop, iPhone nou, casti Beats... ca de la Paris.

Sa vezi ca sub brad (neaparat mare de 2.10 cat e inaltimea plafonului) sunt aglomerate cutii mai mari sau mai mici, toate pline cu chestii care au lovit din plin toate economiile voastre, contul si banii pusi deoparte pentru zile foarte negre. Iti sorbi satisfacut vinul fiert uitandu-te bradul colorat...
Stii ca acusi, acusi trece magia si ai sa te gasesti indatorat pe 2 ani, fara niciun ban sa poti plati intretinerea, sau mancarea. Un gand deprimant alungat rapid de aburul aromat de cuisoara si scortisoara al vinului fiert din cana.

E Craciunul, nu-i asa? Haideti imprenuna sa ne bucuram de magia sarbatorilor de iarna!

01 decembrie 2016

Romania mea

Fotografia de la 1918
Azi, iata e 1 decembrie.
Feisbucul si Tuiterul e inundat de urari de La Multi ani Romania! si Romania, Te iubesc!, de drapele tricolore fluturand in soare, fotografia de la 1918 partajata fara oprire, de urari comuniste ca Republica mea, dragostea mea sau regaliste precum Traiasca Romania, Traiasca Regele! . O  nebunie de declaratii de dragoste pentru tara, sa ne intrecem in care e mai patriot, mai nationalist, mai iubitor de tara.

Toate astea mi se par o MARE ipocrizie.

Dupa ce te bati in coate la coada pentru acte de identitate dupa ce te-ai trezit la 5 dimineata sa iei un loc fruntas in lista tinuta de un pensionar prezent acolo de la 3 si constati ca esti deja al 56-lea (LVI-lea) si ca deja nu apuci sa intri in cladire pentru ca stii din practica ca mai mult de 30 - 35 de persoane nu intra.
Cand iti numeri banii cu grija cand intri in magazin, iar capul tau face automat ajustarile necesare cand treci fugitiv cu privirea peste preturi de ajungi la casa cu un kil de morcovi si unul de cartofi dupa ce ai lasat in urma, mustarul, maioneza, apa, ceapa, biscuitii pentru copii, carnea de pui si carnea de vita.
Dupa ce dai la facultate si profesorii iti spun ca daca vrei sa iei examenul trebuie "sa ajustezi" cu ceva nota.
Dupa ce iesi din facultate si la angajare ti se spune ca "trebuie sa ai minim 4 ani de experienta pentru acest post" cand tu esti gata sa il faci si pe dracu'n patru si sa-l impaiezi in inger ca sa iei postul...
Dupa ce intri in curtea de justitie si speri ca ti se va face dreptate pentru ca legile s-au schimbat, doar suntem in Europa, dar hotararea judecatoreasca se bazeaza tot pe legile din '61.
Cand la somaj ti se spune ca nu sunt locuri de munca pentru calificarea ta si esti sfatuit sa nu declari ca ai studii superioare ca sa poti fi angajat in campul muncii ca muncitor necalificat intr-o fabrica de confectii sau de constructii.
Dupa ce salariul tau se termina la 2 zile de la primire dar inca nu ai platit intretinerea, curentul si gazele, cand stai si te scobesti in buzunare in magazin cu inima cat un purice de durere pentru ca nu ai bani decat de un kil de morcovi si unul de cartofi si stii ca acasa ai doi copii care te asteapta zambind si o sotie care se uita la tine cu ochii mari si intrebatori...
Multi raman, dar altii... pleaca... pleaca cu Romania in inima...
Pleci in alte tari cu alte zile nationale si alte drapele...
Iti gasesti de munca, o casa...Vezi Romania pe ecranul PC-ului sau al telefonului smart, iti aduci aminte de copilaria-ti frumoasa de la tara, auzi stiri la radio in streaming printr-o aplicatie de pe al tau telefon...
Incet, vorbesti o alta limba, de bucuri pentru alte zile nationale, iti strangi copiii in brate fara sa te gandesti ca un kil de morcovi si unul de cartofi nu or sa ajunga pana la sfarsitul saptamanii.
Copiii tai se comporta frumos la scoala, au o gramada de prieteni, invata o gramada de lucruri, sunt linistiti, profesorii ii intreaba personal si ii indruma daca merg mai greu. Profesorii sunt calmi, au material didactic nou, bogat, divers... sunt amabili, politicosi, prietenosi, serviabili, calificati. Te asigura ca copiii tai sunt bine, pe maini bune si le vor da tot ce e mai bun pentru ca au tot ce e mai bun.
Romania mea e in inima. Cu ea am plecat pe taramuri straine pentru ca Romania nu mi-a dat nimic din ce imi doream chiar daca eu am dat tot ce aveam. Romania mea e ideala. Are munti, dealuri, vai si ape, case de tara din care batranii ies cu ochii incretiti sa se uite in departari, oameni fericiti ce se tin de mana, fara griji. Romania mea a devenit doar un afis frumos colorat.
Vreau ca Romania sa fie la fel ca Romania mea, dar asta nu o mai pot cere de la mine pentru ca Romania mea e acolo unde e familia mea, iar familia mea nu mai traieste in Romania.


La multi ani, Romaniile mele!


06 iunie 2016

Scrisoare copiilor mei

Azi a fost o zi minunata, o prelungire a zilei de ieri.
Asa cum v-am spus, ieri am  avut onoarea si ocazia nesperata de  a participa  la o lansare exceptionala de carte pentru copii, cea a Stelei Popa, cu a sa Semincioara Fermecata. O zi ploioasa alaturi de cateva zeci de copii ce au venit sa o vada pe cea care le-a scris povestea auzita seara de la parinti. O ocazie sa ii cer doua carti cu autograf pentru fiecare dintre voi: una pentru Ruxandra si una pentru Ilinca, doua carti minunate pe care abia astept sa vi le dau cu drag.
Dar...

http://ruxandra-ilinca...

28 mai 2016

Cinci minute

Am eu baftă la amici, se vede.

De data asta, înclin să îi dau dreptate...

După întrebările standard ce îți mai fac copiii? Familia? Tu ce mai faci? a căror răspuns a fost, evident, Bine! omul m-a întrebat, evident, cum îmi merge cu "saitu' ăla de cărți".
- Nu merge nimic... i-am răspuns.
- Uite, m-am gândit io la discuția noastră și știi la ce-am ajuns?
Nu m-a lăsat să spun nimic și a continuat:
- Bă băiete, oamenii nu au nevoie de eroi, de cineva să-i schimbe, n-au nevoie, mă-nțelegi?
- Până și Isus a fost pus pe cruce (nu știam că poate aduce așa argumente "grele") ce te bagi tu să îi schimbi. Sfatul meu, vezi-ți de treaba ta, vezi-ți de familia ta, de copiii tăi, lasă-i în p*&a mea pe toți și vezi-ți de-ai tăi. Nu merită, înțelegi, NU MERITĂ.
S-a uitat la ceas și a azvârlit:
Hai, eu trebuie să ajung acasă că iar țipă nevastă-mea... Te-am salutat!
Mi-a strâns degetele și mi-a dat una peste braț, prietenește, apoi a plecat grăbit.
Am rămas în mijlocul trotuarului, scărpinându-mă în cap...

Cinci minute...

27 mai 2016

Pe bune, dar tie ce-ti iese?

Am tot cautat o imagine puternica  cu Google Images
 gen
Cavaler insangerat,
inger cazut,
Icar...
Dar nu am gasit nimic.
Un cartof e cel mai nimerit,
ca asta se paseaza de minunte,
Cand e fierbinte.
Ma intalnii de curand cu un amic, linistit si amabil de felul lui. Am profitat sa discutam de vreme, de viata, de copii... chestii generale.

Apoi, simtind ca pot avea incredere in el, ma destainui: mestere, ma gandesc sa creez o platforma unde oricine caruia ii place cititul sa poata scrie impresiile despre cartea pe care tocmai a citit-o in asa fel incat cineva care nu citeste, sa vrea sa citeasca, de exemplu, unul din prietenii aia (ce imi place sa mai folosesc pronumele demonstrativ) pe care nu-i stii de pe feisbuc, nu stii cum de e in lista ta de prieteni, ala care il reposteaza pe Poptamas sau pe Trandafir, de care nu stii exact daca e fata sau baiat pentru ca are o poza de profil cu un copil prea mic sa fie feisbucar, dar'mite sa inchege niscaiva fraze.
Ii spun, am gasit si adresa si platforma si visual (mai trebuie sa mai lucrez la ea), tot ce trebuie sa pui mana pe tastatura si sa scrii cum crezi tu. Am trimis si invitatii la prieteni (mai pe spranceana) daca vor sa participe...
Omul se uita la mine un pic incruntat si ma intreaba: Dar tie ce-ti iese?
Am deschis de vreo doua ori gura fara sa scot niciun sunet... cam cum fac pestii in acvariu cand mananca mancaruri invizibile.
- Nu imi iese nimic! am raspuns eu cu voce slaba. E pentru toti... voluntariat, moka...
- Adica dupa ce cumperi un domeniu pe net, pui un sit pe picioare, zici ca gata, merge deja, zici ca nu iese nimic? PE BUNE ACUM, DAR TIE, TIE CE-TI IESE?
Am avut un moment de cumpana, moment in care m-am gandit: chiar, dar mie ce-mi iese? Pai ce sa-mi iasa, nimic, adica niciun ban. Am utilizat atata timp in care puteam  sa fac ceva profitabil, sa iasa banul, cum ar zice frate-miu, dar am făcut asta. Ma convingeam pe mine insumi ca actul de a citi o carte nu tine de realitate, ci de magic, de ascuns, de frumos, de aventuros, de palpitant... Ma gandeam la mii de variante de raspuns, mii de argumente in favoarea alegerii mele...
E interesant sa constientizezi cate mii de ganduri, de imagini, de realitati paralele care sa se potriveasca cu timpul de afara, cu fiziologia persoanei din fata ta, cu modul sau de a gandi - ma rog, cu modul dupa care crezi ca gandeste -  se pot forma in decursul a catorva secunde de la intrebare...
Am raspuns: Nu nu-mi iese niciun ban... ba chiar am cheltuit timp, bani si energie. E o dorinta de-a mea mai veche de a schimba lumea... macar un pic. M-am simtit umilit, invins, stors... vedeam pietrele de caldaram si imi simteam mainile lungi si grele... M-a apasat cu mana lui mare si muschiuloasa pe umar: De ce nu folosesti capul ala sa faci ceva calumea? Ceva din care sa scoti ceva bani, sa poti sa cumperi o bicicleta lu' copilu' tau (hmmm... o bicicleta... cum naiba??? ) Mai lasa cartile, ca nu foloseste la nimica... si ca sa infiga sabia pana la plasele, uite-te si tu, la ce ti-a folosit facultatea? Pe bune...Cred ca asa simte bietul ostean ce se trezeste cu ditai sabia infipta in piept si se uita uimit in ochii adversarului care, pentru a-ti arata in ultimile-ti clipe ale vietii cine e stapanul, roteste in tine manerul si o trage apoi, plecand mai departe.

Pe bune...

Am terminat conversatia cu nu mai tin minte ce fraze protocolar-amicale, genul ala de fraze pe care le arunci repede si cu zambetul pe buze  ca o sepie ce-si varsa lichidul intunecat in fata unei primejdii directe si da tare din tentacule sa scape... Avusei asa prieten si directa analogie mi-a provocat repulsie...

Scriind aste randuri mi-am dat seama ca amici d'astia, imi imaginez eu ca ar trebui sa aiba fiecare dintre noi... unii dintre noi...

Morala?

Merita oare? Se merita?

Voi ce ziceti?