A Wonderful Word

Anul care vine aduce cu el noi responsabilitati, noi paci, noi razboaie, vechi lucruri nerezolvate, dar deasupra tuturor sansa reala de a evolua, de a fi mai buni, mai maturi, mai iuti, mai resposabili, mai tari, mai cranceni, mai deschisi.

Sunt momente in viata cand trebuie sa alegem calea pe care trebuie sa o urmam, pentru ca altfel altcineva va alege in locul nostru. Ureaza-ne succes asadar draga cititorule si daca vei primi un ravas de departe cu cuvinte de ajutor, citeste-l si alege ce vrei sa faci, sa sprijini o parte sau alta. Universul nostru nu tine din pacate decat doua variante, bun/rau, lumina/intuneric, zi/noapte, yin/yang. Alege!

Prietenul meu, Alberto, si-a sters blogul. Toate gandurile, poeziile, amintirile sale au disparut de parca nici nu ar fi fost. Vieti trecute pe langa el, imagini vazute, dureri traite si bucurii simtite au disparut. Nici macar nu s-a pastrat umbra literelor. O imagine gri, un format nou, o coala ce asteapta sa fie scrisa e in locul lui.  Un alt inceput.

Metroul duce azi de dimineata oameni somnorosi, neobisnuiti sa se trezeasca atat de devreme pentru o zi de duminica. Citesc sau pur si simplu privesc absenti in propriile ganduri ca intr-un bol cu pestisori roscovi. Nu scoti decat un obosit "excuse-moi!" sau un "pardon" adus de departe la o intamplatoare apropiere. Acelasi uruit de sine dar parca mai grabit, de vatman ursuz trezit de la 3 ce-si poarta trenul printre statii cu gandul la cafeaua de la 1.

Un fel de continuare... Ador diminetile pariziene. Lume somnoroasa se aduna in braserii sa bea cafeaua cu croissant. Miroase dimineata a cafea, croissant si bagheta fierbinte proaspat scoasa la vanzare in boulangerii. Le Parisien lasat pe tejgheaua braseriei de un client ce a plecat deja la servici. Televizorul la mut pe Euronews sau TF1 pentru cei care comenteaza stirile de dimineata cu vecinul de cafea. Sunt necunoscuti, dar ii uneste atmosfera de dimineata, jovialitatea barmanului, mirosul de cafea o anumita fraternitate a cetateanului, oameni care iti dau binete chiar daca nu se cunosc si isi strang mana chiar daca s-au vazut prima data. Bonjour vanzatoarei de la boulangerie, bonjour barmanului si tuturor din apropiere, bonjour serveurului de la restaurantul de langa, si apoi au revoir la sfarsit. Da, exista asa ceva... dar trebuie sa fii destul de somnoros sa cobori la braserie.

Imi spun multi ca Parisul e cel mai rasist oras din Europa, ca negrii si cei care vb cu accent vor ramane étrangers, chiar daca sunt la a 3-a generatie si ii cheama Picard sau Philippe. Am simtit si eu asta dar poate am avut noroc. Cert este ca Parisul cu parizienii sai are sarmul sau indubitabil. Oamenii sunt politicosi, zambitori si amabili, gata sa iti ofere orice informatie. Am ramas de exemplu foarte placut surprins ieri dimineata, cand ma dusesem la boulageria din colt sa cumpar croissanti si o bagheta inainte ca frumoasa mea sa se trezeasca, no, sa-i aduc micul dejun la pat... bref. Vanzatoarea mi-a zambit amabil, m-a intrebat politicos ce as dori sa cumpar, m-a servit toata numai zambet, am achitat croissantii si bagheta si i-am urat politicos o zi placuta si un merci de uzanta. Am iesit si am luta-o pe drumul de intoarcere. La trecerea de pietoni era cat pe aci sa dau cu nasul de autobuz. Insa autobuzul s-a oprit pentru ca eu sa trec. eram singur pe trecere, nu 10 nu 5 singur

Nu ma dau mare cu prietenii dar ma bucura cand prietenii fac lucruri care sunt de laudat. Asa si cu Traian Tamuris.

Nu am timp sa citesc presa din Romania. Muncesc tot timpul, fapt ce imi permite sa am un anumit contact cu oamenii. Lucrez intru-n restaurant branché cum spun francezii, intr-o zona turistica. Am avut ocazia sa servesc oameni din toate colturile lumii, de la americani - foarte prezenti in perioada asta a anului - pana la chinezi, de la australieni pana la japonezi si rusi... deci si romani. Daca la inceputul anului romanii care veneau erau prost imbracati si anumite "apucaturi" de bloc acum raman uimit, placut uimit, ca romanii pe care i-am intalnit nu se deosebeau de o familie de germani, sau francezi. Slapii si bermuzii turcesi marca Mike sau Abibas suprimati. Am vazut fara exceptii oameni manierati, oameni bine imbracati, cu haine bine asortate, fie de calatorie, asortate la rucsace - sau invers- fie la seara sau zi. Fara expresii de bloc, fara figuri si cu o anumita eleganta europeana. Romanii pe care i-am intalnit aveau constiinta ca sunt europeni si se comportau ca ata

E greu sa te inchizi, sa vezi ca oamenii nu sunt atat de deschisi pe cat ai fi crezut, ca pot stinge lumini aprinse pentru ei. Am luat decizia de a trage storurile si de a crea o scena doar pentru prieteni... Dar ramane de vazut...

Am primit de la un bun prieten manuscrisul unei carti. Amanuntele nu conteaza, cert e ca l-am primit pe computer. Eram atat de obosit si de amarat de ziua care trecuse incat nu realizasem pe moment ce imi trimisese. Aveam in fata ochilor mei o carte care inca nu se nascuse... Plapanda, imperfecta, dar plina de viata si luptand pentru fiecare sansa, fiecare cuvant ce il respira. O citeam curios, ca pe o ecografie a unei societati. Iti propun si tie, cititorule de nebunii, sa arunci o privire pe un fragment, si daca iti place si ai vrea sa vezi o carte nascandu-se si traind in palmele tale, atunci da de veste si cauta un editor. Cuvânt înainte Nu mi-am propus să fac în următoarele pagini o radiografie exactă a societăţii spaniole, nici măcar o analiză exhaustivă a situaţiei diasporei din Spania, pur și simplu voi vorbi despre mine și oamenii pe care am avut şansa, sau ghinionul, de a-i întâlni în acești 4 ani. Unele din întâmplările care vor apărea în această carte sunt inven

Rasfoiam de curand ziarele (electronice) din Basarabia si am vazut in cateva articole despre eveniment. Unii spuneau ca a fost un moment ratat altii un moment bun de constientizare. Nu imi amintesc mare lucru din tumultul anilor 90, mai degraba venirea minerilor in Bucuresti si protestele de strada ale studentilor decat deschiderea granitelor. Oare romanii isi mai amintesc de podul de flori? Mai sunt oare resurse in sufletul romanilor sa mai faca odata posibila un alt pod de flori? Multe s-au schimbat si pe o parte de Prut si pe alta. Multi dintre prietenii mei spun ca nu mai e posibila, dar ar vrea ca Basarabia sa fie pamant romanesc dupa atat amar de vreme. Ar intra raketi, banditi tot felul de sarlatani. Au oare nu avem si noi ai nostri? Poate chiar si mai rai... Avem politie, ca "nu om fi noi sat fara caini" putem, vointa sa avem. Dar romanii s-au schimbat, s-au blazat. E important ce gasim la piata ieftin (daca mai gasim) decat demnitatea noastra ca cetatean al unei tari

Am nevoie de o carte Azi am simtit nevoia stringenta de a intra intr-o biblioteca, de a simti o carte pe care o tragi din raftul cu alte zeci de carti. Si eu am acasa carti, puse frumos pe rafturi, cu pagini din hartie si tiparite cu cerneala de tipografie pe baza de plumb. O biblioteca ramane totusi, o biblioteca. Acolo, intre carti ma simt confortabil. E un spatiu sacru dar si intim in acelasi timp care iti ofera linistea si pacea de care ai nevoie in metrou sau pe strada. E loc de odihna. Al mintii. Dar e si locul cel mai aglomerat, in care poti auzi. AUZI. Poti auzi scrasnet de metal lucitor de sabie si strigatul razboinic al soldatilor din cartile de istorie sau duiosia doinelor din cartile de etnografie. Rasetele sau vocile taioase ale personajelor de pe scene de hartie. Mai poti simti. SIMTI. Poti simti tensiunea sufleteasca a lui Hamlet, a lui Fred Vasilescu, a lui Harap-Alb in timp ce inca se afla in fantana, a lui Steinhardt cand simte ca trebuie sa fie botezat, mai poti simt

/ perspective româneşti vol 23/6 cap2: n-ai cum, nu se poate, nici o şansă, nici gând, imposibil, fără ieşire, prea complicat, nu cred, nu ţine, nu merge, nu văd cum, cine tu? / perspective româneşti vol 23/6 cap3: calmează-te, linişteşte-te, uită renunţă lasă, fii serios, da de unde, ascultă la mine, fii realist, am mai auzit, ce să mai, mă rog, nu ştiu, poate, aha, probabil, în fine, dacă spui tu, treaba ta, cine te crezi? ha ha ha! he he he, prostii, tâmpenii, vrăjeală, sf, aberaţii, căcat, nebunie, cum? / perspective româneşti vol 23/6 cap4: nu nu nu, nu pot, n-am cum, n-am de unde, nu vreau, nu mă bag, nu cred, nu mă risc, nu merită, poftim? / perspective româneşti vol 23/6 cap5: Asta e altceva, aşa da, sigur, tare de tot, da da da, de ce n-ai spus, oau, uuuu, super, beton, cool, să mori tu, sa mor eu, sa mori tu, sa mor eu, sa mori tu, sa mor eu, sa mori tu, sa mor eu, sa mori tu, sa mor eu, sa mori tu, sa mor eu, sa mori tu, sa mor eu, sa mori tu, sa mor eu, sa mori tu, sa mor e

Ca niciodata Sena azi e verde, verde-jad imperial. Ploua si e rece. Azi ma simt intr-o metropola, azi Parisul e imens, polietnic si indiferent la vietile anonime ce se scurg in metrou, pe strada, pe poduri. Azi Sena e verde, verde-jad imperial.

Vreau sa scriu. Sunt momente in viata cand simti ca vrei sa iei un stilou si sa scrii. Cateodata imi trec franturi de roman in minte, viata altcuiva care vrea sa iasa la iveala, ca cerneala-spion care apare la caldura din coala alba. Sunt momente in care prin minte imi trec gandurile altcuiva, in mine simt dorintele altcuiva si altcineva se gandeste la altceva. In mine sunt oameni pe care nu ii cunosc, suflete care se zbat sa fie auzite, taceri ce asteapta sa fie strigate si intunerice ce asteapta sa fie luminate. Nu sunt bolnav, si nici nu aud voci sau vad oameni, dar simt fraze ce vor sa fie asternute. Simt puncte ce trebuiesc puse si virgule ce trebuiesc continuate. Nu le simt tot timpul... Vin din cand in cand ca valuri dunarene, cand slab ca abia le pot simti, cand violent ca simt ca ma ineaca. Dar aceasta, dragi prieteni, intr-un alt episod ... Totul la timpul lui, nu? Pana atunci, va mai delectez cu o piesa care imi place foarte mult, tot franceza, a unui armean indragostit de F

Obosit. Desi nu am lucrat decat pana la 15.00, ma simt de parca am lucrat la constructii toata ziua. Abia daca mai reusesc sa tastez... Trec neasteptat de multe ganduri pentru un om obosit... dar din pacate nu au nici un substrat abscons. Majoritatea sunt legate de contract... de camasa care trebuie calcata maine ca am cam purtat-o neadecvat, de ce trebuie sa fac maine... poate ar trebui sa ma tund... de ce o doare capul (am simtit cum ii pulseaza tamplele)...e fain Parisul noaptea, linistit(ma uit pe geam si ascult radio Nostalgie )... franturi disparate si fara legatura dar care compun viata asa cum o traim. Mi-e somn. Ma dezbrac si intru in pat alaturi de ea sa o tin in brate, sa ma imbratiseze si sa imi spuna adormita te iubesc! sa o sarut usor, sa se ghemuiasca la pieptu-mi ... scent of a woman.

Am lucrat azi dimineata desi eram transformat de somn. Am fost ca de obicei zambitor si primitor. Am avut putini clienti si aceea turisti. Au lasat bacsis desi stiau ca serviciul serveurilor este 15% din nota de plata. - Cei care redacteaza cartile de prezentare ale Parisului nu uita sa mentioneze acest aspect fie ca e in engleza, italiana, spaniola, germana sau mai stiu eu ce alta limba. - A inceput de la o vreme sa ma deranjeze faptul ca imi partajez bacsisul cu celalalt desi eu fac bacsisul vorbind cu clientii in engleza/franceza/italiana/rusa zambindu-le ras tot timpul, imbracat cu camasa alba, impecabil calcata si pantaloni pusi la linie cu pantofi tot timpul lucitori si deschizandu-le curtenitor aproape meniul si oferindu-le promisiunea unei seri perfecte. Sunt poate rau si stiu ca nici eu nu sunt perfect dar cand vad ca un tip cu camasa neglijent scoasa din pantalonul de blug gri neras de nu stiu cate zile si cu pantofi sport a calor culoare e in general prin amestecul celorlalt

Nu pot sa dorm. O insomnie mananca linistita din timpul meu limitat de viata. Am hotarat ca, decat sa stau si sa ma uit pierdut la tavan pe semintunericul rosu, sa scriu. E o noapte ca celelalte nopti... De curand a fost ziua Sf. Valentin. Am lucrat de ziua numelui meu. Daca nu stii inca, de la o vreme sunt chelner intr-un restaurant italian al carui patron e libanez, celelalt chelner e marocan, pizzaiolo e algerian iar bucatarul pakistanez sau indian. Eu sunt singurul european. Imi place o melodie pe Chante France cantata la acordeon care te face sa te simti ca esti in Paris, que je suis à côte de la Tour Eiffel, de la Seine. Ma face sa simt Parisul... Era Sf. Valentin.... dupa atatia nervi, atatea bon soiree, buona serata, have a nice evening precum si entrcôte grillee, escalope alla Milanese, spaghetti alla bolognese si penne all'Arrabiata am ajuns acasa. Toata seara mi-a cantat in cap acordeonul si m-a facut sa raman cu zambetul pe buze ca altfel cinestiecei-asfifacutraumaroc

La Paris e soare dupa atata timp de nori si ploi continue. Ador Parisul in soare. Oamenii se dezbara de haine mohorate si de umbrele chic si ies afara cu zambete abia schitate si haine usoare si colorate. Sena isi pune mantia argintie si isi scoate vaporasele pline de turisti veseli. Revezi saluturi cu mana de pe Pont Bir Hakeim si cascaturi de gura admirative in fata Doamnei de fier , Turnul Eiffel. Amour par tout....

Am reinceput sa lucrez.... de azi. Dupa atatea luni in care am cautat un job dar nu am gasit nimic... Dar nu de asta e vorba acum. Am auzit de curand la radio una din emisiunile lui Turcescu despre ce il face pe un om, in speta un roman sa lucreze in strainanate avand in vedere ca salariile cresc in Romania. Mi-a placut o remarca a unui ascultator care spunea ca traieste in Romania dupa ce a trait vreo zece in Italia. Are in Romania o afacere mica de care are grija sa creasca dar pana aici a lucrat de toate in Italia. Desi a ajuns intr-un moment in care isi permite anumite lucruri in plus fata de un roman obisnuit, regreta viata din Italia. De ce? pentru ca exista atunci ca si acum de altfel, o anumita bucurie, o anumita lejeritate a locuitorilor vestici. Erau comunicativi. Isi permitea sa mearga la teatru, la concert, oamenii sunt deschisi cumva. In Romania sunt bonomi, mohorati, inchisi in ei si cu o anumita incrancenare in modul de a fi. Am realizat acelasi lucru cat am fost in Roma