A Wonderful Word

Un fel de continuare... Ador diminetile pariziene. Lume somnoroasa se aduna in braserii sa bea cafeaua cu croissant. Miroase dimineata a cafea, croissant si bagheta fierbinte proaspat scoasa la vanzare in boulangerii. Le Parisien lasat pe tejgheaua braseriei de un client ce a plecat deja la servici. Televizorul la mut pe Euronews sau TF1 pentru cei care comenteaza stirile de dimineata cu vecinul de cafea. Sunt necunoscuti, dar ii uneste atmosfera de dimineata, jovialitatea barmanului, mirosul de cafea o anumita fraternitate a cetateanului, oameni care iti dau binete chiar daca nu se cunosc si isi strang mana chiar daca s-au vazut prima data. Bonjour vanzatoarei de la boulangerie, bonjour barmanului si tuturor din apropiere, bonjour serveurului de la restaurantul de langa, si apoi au revoir la sfarsit. Da, exista asa ceva... dar trebuie sa fii destul de somnoros sa cobori la braserie.

Imi spun multi ca Parisul e cel mai rasist oras din Europa, ca negrii si cei care vb cu accent vor ramane étrangers, chiar daca sunt la a 3-a generatie si ii cheama Picard sau Philippe. Am simtit si eu asta dar poate am avut noroc. Cert este ca Parisul cu parizienii sai are sarmul sau indubitabil. Oamenii sunt politicosi, zambitori si amabili, gata sa iti ofere orice informatie. Am ramas de exemplu foarte placut surprins ieri dimineata, cand ma dusesem la boulageria din colt sa cumpar croissanti si o bagheta inainte ca frumoasa mea sa se trezeasca, no, sa-i aduc micul dejun la pat... bref. Vanzatoarea mi-a zambit amabil, m-a intrebat politicos ce as dori sa cumpar, m-a servit toata numai zambet, am achitat croissantii si bagheta si i-am urat politicos o zi placuta si un merci de uzanta. Am iesit si am luta-o pe drumul de intoarcere. La trecerea de pietoni era cat pe aci sa dau cu nasul de autobuz. Insa autobuzul s-a oprit pentru ca eu sa trec. eram singur pe trecere, nu 10 nu 5 singur

Nu ma dau mare cu prietenii dar ma bucura cand prietenii fac lucruri care sunt de laudat. Asa si cu Traian Tamuris.