Treceți la conținutul principal

Ma re-indragostesc de Paris

Imi spun multi ca Parisul e cel mai rasist oras din Europa, ca negrii si cei care vb cu accent vor ramane étrangers, chiar daca sunt la a 3-a generatie si ii cheama Picard sau Philippe.
Am simtit si eu asta dar poate am avut noroc.
Cert este ca Parisul cu parizienii sai are sarmul sau indubitabil. Oamenii sunt politicosi, zambitori si amabili, gata sa iti ofere orice informatie.

Am ramas de exemplu foarte placut surprins ieri dimineata, cand ma dusesem la boulageria din colt sa cumpar croissanti si o bagheta inainte ca frumoasa mea sa se trezeasca, no, sa-i aduc micul dejun la pat... bref. Vanzatoarea mi-a zambit amabil, m-a intrebat politicos ce as dori sa cumpar, m-a servit toata numai zambet, am achitat croissantii si bagheta si i-am urat politicos o zi placuta si un merci de uzanta.
Am iesit si am luta-o pe drumul de intoarcere. La trecerea de pietoni era cat pe aci sa dau cu nasul de autobuz. Insa autobuzul s-a oprit pentru ca eu sa trec. eram singur pe trecere, nu 10 nu 5 singur. Soferul a oprit autobuzul, mi-a facut semn amabil sa trec, zambind, de parca busul era masina lui personala. M-am simtit PIETON.
O experienta similara am avut in Romania. Atunci autobuzul mai ca nu m-a lovit desi eram pe trecere de pietoni, si a scos si capul afara tov sofer sa imi strige, "unde te crezi mah, pe tarla?" si am urlat la el "nu! pe ZEBRA" am auzit un vag ¤%#@ ma-tii . Altfel nu mai scriam eu...
Astfel de mici lucruri sunt foarte frecvente in Paris, mici lucruri ce conteaza MULT.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

O carte ca un copil nenascut

Am primit de la un bun prieten manuscrisul unei carti. Amanuntele nu conteaza, cert e ca l-am primit pe computer. Eram atat de obosit si de amarat de ziua care trecuse incat nu realizasem pe moment ce imi trimisese. Aveam in fata ochilor mei o carte care inca nu se nascuse... Plapanda, imperfecta, dar plina de viata si luptand pentru fiecare sansa, fiecare cuvant ce il respira. O citeam curios, ca pe o ecografie a unei societati. Iti propun si tie, cititorule de nebunii, sa arunci o privire pe un fragment, si daca iti place si ai vrea sa vezi o carte nascandu-se si traind in palmele tale, atunci da de veste si cauta un editor. Cuvânt înainte Nu mi-am propus să fac în următoarele pagini o radiografie exactă a societăţii spaniole, nici măcar o analiză exhaustivă a situaţiei diasporei din Spania, pur și simplu voi vorbi despre mine și oamenii pe care am avut şansa, sau ghinionul, de a-i întâlni în acești 4 ani. Unele din întâmplările care vor apărea în această carte sunt inven...
Un comentariu
Citiți mai multe

Ranza

Cu ocazia ultimilor evenimente din diaspora moldava din Paris am avut ocazia sa aflu/sa confirm/sa descoper ca totusi unii din cei plecati de acasa pe meleaguri straine isi aduc prin bagaje si mult-hulita RANZA. La unii mai mare la altii mai mica, mai ascunsa sau mai pe fata, RANZA dicteaza totusi relatiile in viata asociativa moldava din Paris. Daca pana acum a domnit pacea si prosperitatea si nu se organiza nimic [in afara de colinde si "sezatori" cu asociatii-fantoma la ambasada RM], de la o vreme de cand CM a inceput sa miste-n front prin concerte organizate cu artisti din MD, prin promovarea revistei diasporei moldave europene, P-D(a nu se face confuzie cu partidul omonim din MD) si colaborarea cu organizatia cu acelasi nume prin pregatirea acesteia pentru Franta... RANZA si-a facut aparitia. Mai intai prin vorbe spuse-n barba, apoi prin susoteli, prin barfe lansate-n comunitate in stil PPCDist ca sa se ajunga la tot felul de marlanii si grosolanii facute pe fata de unii...
2 comentarii
Citiți mai multe

Ce lasam in urma?

Ne naștem, facem năzbâtii când suntem copii și nebunii când suntem adolescenți. Ne căsătorim (sau nu), aducem pe lume copii (sau nu), muncim (sau nu), ne retragem și în cele din urmă murim. Apoi... Apoi?  Unii spun că lasă în urmă copiii, alții, o melodie (sau mai multe), alții, o carte (sau mai multe), alții, o casă, o pictură (sau mai multe). Am re-vizitat un cimitir. Nimic mai trist și mai șters ca un cimitir. Cruci vechi, mușcate de vânturi și ploi, nume incomplete, chipuri invizibile de-atâta ars de soare, garduri din care fierul se decojește în cruste lungi și sângerii, flori ofilite sau din plastic decolorat de vreme. În fundul cimitirului, o pubelă plină cu lumânări din plastic roșu și o gramadă de buruieni uscate ce așteaptă să fie luate de gunoierii încă adormiți de dimineața. Toate trăirile noastre, gândurile, grijile, bucuriile, imaginile, culori și mirosuri, le luăm cu noi fără posibilitatea de a le împărtăși. Cum să descrii soarele moale p...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe