Scriu pentru că mă apasă sufletul de durere. Bunica mea, mama mea mai mare, a plecat. Plecarea ei și ultima discuție avută la telefon m-a făcut să înțeleg mesajul din spatele frazei rostite de vulpea Micului Prinț: " On ne voit bien qu'avec le coeur. L'essentiel est invisible pour les yeux." Îmi revin momente de bucurie, de tristețe, mirosuri și senzații trăite de parcă ar fi fost ieri. Pentru cele câteva clipe în care închid ochii, redevin copilul cu părul bălai ce mănâncă dintr-o mare prună galbenă mirându-se de capacitatea extraordinară a vacii din ogradă de a se scobi în nas cu limba mare și gri... Mă uit la palmele bătute ale bunicii ce pune fân și îmi propune, dacă sunt cuminte, să mulg vaca. Un aspect simplu al unei vieți tumultuoase care a trecut prin război și comunism. Casa bunicilor a devenit un fel de loc sacru, locul în care ziua orătăniile ascultau necondiționat de vocea puternică iar seara stăteam protejat ca într-un castel de umbrele ș
It's all about attitude.