Treceți la conținutul principal

Ce lasam in urma?

Ne naștem, facem năzbâtii când suntem copii și nebunii când suntem adolescenți. Ne căsătorim (sau nu), aducem pe lume copii (sau nu), muncim (sau nu), ne retragem și în cele din urmă murim.




Apoi... Apoi? 

Unii spun că lasă în urmă copiii, alții, o melodie (sau mai multe), alții, o carte (sau mai multe), alții, o casă, o pictură (sau mai multe).

Am re-vizitat un cimitir.
Nimic mai trist și mai șters ca un cimitir.
Cruci vechi, mușcate de vânturi și ploi, nume incomplete, chipuri invizibile de-atâta ars de soare, garduri din care fierul se decojește în cruste lungi și sângerii, flori ofilite sau din plastic decolorat de vreme.
În fundul cimitirului, o pubelă plină cu lumânări din plastic roșu și o gramadă de buruieni uscate ce așteaptă să fie luate de gunoierii încă adormiți de dimineața.
Toate trăirile noastre, gândurile, grijile, bucuriile, imaginile, culori și mirosuri, le luăm cu noi fără posibilitatea de a le împărtăși.

Cum să descrii soarele moale printre crengile copacilor de pe malul celălalt al unui braț de Dunăre, sau linia roșietică a orizontului ce se ascunde sub aburul pământului ce plutește dimineața devreme, liniștea spartă doar de un tril de mierlă și răcoarea plăcută de dinaintea arșiței...
Cum descrii pacea/împlinirea pe care o simți când stai întins în parc pe gazonul proaspăt tăiat alături de iubita ta ținându-vă de mână uitându-vă la norii scămoși, vorbind arareori, ascultând alte cupluri ce trec ținându-se de mână pe alei, sau oameni cu căști mari pe cap ce aleargă răsuflând ordonat, în sincron cu pașii amortizați de pantofii de sport în contact cu cimentul... Sau gustul apei amestecate cu mâl pe care o scuipi când înoți în Dunărea murdară dar caldă, plescăitul apei lovite de palme, căldura soarelui ce începe să iți usuce strângând un pic pielea când ieși din apă... senzația de răcoare, amestecată cu caldura și mirosul algelor ce se descompun atunci când pășești adâncindu-ți tălpile în nisipul mâlos, alergând plăcut obosit spre umbră...
Sunetul cărbunelui pe hârtie în parc când desenezi, când dai umbre cu latul degetelor, apoi cu degetele negre, reiei cărbunele și tragi linii cu ochii mijiți, țintind clădirea dintre copacii cu trunchiuri groase... Sau sunetul chitării când reușești să faci primele acorduri, apoi cântând folk cu prietenii seara în parcul în care ziua ai desenat în carbune.
Vișinile mari, cărnoase, culese din cimitirul însorit împreună cu prietenii, pe care le speli apoi în apa rece și le spargi cu degetele printre care țâșnește sucul dulce-acid când scoți sâmburele roșu, le amesteci cu zahăr și le mâncați râzând cu lingurile direct din bolul pregătit de mama care spune fără niciun rezultat mâncați cu grijă și să nu vă pătați, că iese greu la spălat...
Sau meciul de fotbal din curtea blocului, când e rândul tău să fii portar și aperi o lovitură cu palmele de te dor și te frig, și simți în aceeași secundă și mirosul transpirației, și al gunoiului în care căzuse mingea acum o jumătate de oră, și sunetul acela scurt și ascuțit al beșicii de plastic care te loveste cu putere. Ai tăi care strigă daaa și ceilalți ce-și lipesc ambele mâini murdare de față și spun ăăăă și-și hârșâie în praf bascheții...
Sau când ții în brațe un copil nou-născut, ce își rotunjește buzele cu ochii închiși apoi își deschide ochii încet și dă din mânuțele mici și plăpânde apoi începe să plângă subțire... sau când fata sau băiatul ies de la gradiniță și aleargă spre tine să te îmbrățișeze și îți șoptește Te iubesc tata când o prinzi sau îl prinzi...
Când nu mai vorbești de mulți ani și sunt înverșunate și le auzi cum îți reproșează, iar cuvintele dor, frazele dor, știi că tot ce ai facut a fost decizia cea mai bună pe care puteai să o iei, dar tot doare și speri că poate va fi bine... sau le auzi cum iți mulțumesc pentru cadouri și sunt bucuroase și discuți amuzat și speri, și încerci să lași un mesaj, că e tot ce puteai face dar știi că nu se poate mai mult și închizi telefonul amuzat, dar după aceea plângi să nu te audă nimeni.
Sau când desenați împreună un avion dar linia e tremurată, îi iei mâna și trasați linii drepte și hașuri, și culori și băiatul spune îți mulțumesc tati și apoi te îmbrățișează...
Ori frica de a nu pierde cheia legată de șnurul verde-acid de sub bluza ce se lipește rece de piept și te înțeapă cu zimții ei când joci rațele și vânătorii...
Febra ce te face să îți șiroiască transpirația și durerea mușchilor, durerea din stomac de atâta dârdâit, așternuturile ce te strâng umede ca într-o gogoașă de vierme și gustul de carton al paracetamolului amestecat cu gustul acid al aspirinei de care nu poți să scapi după ce le bei cu apă aspră dată cu grijă din pahar. Apoi auzi ca prin somn cum părinții vorbesc între ei să te frece cu carmol sau să te pună să faci inhalație cu abur fierbinte amestecat cu  miros mentolat, sau să simți arsura mentolată a balsamului dat pe sub nas dintr-o cutiuță mică, rotundă și roșie cu o stea aurie pe capac.
Când faci dragoste și inima iți bate nebunește și pe intuneric se lovesc sărutările cu mângâierile, iar la un moment dat iți spargi buzele de dinții celuilalt și chicotiți, simțiți amândoi gustul de metal al sângelui, dar nu vă pasă și inima bate nebunește și îi auzi  respirația, îi simți pieptul cum se ridică și coboară rapid, și ți-e teamă că nu o să fie bine și parcă ești timid, și iți spune șoptit nu fii timid, și inchizi ochii și îi deschizi, dar nu vezi decât umbre, de parcă ești în La țigănci și simți părul mătăsos ce miroase a vișine, sau poate a piersici, pielea ei e fierbinte, dar eu parcă am pielea rece, poate o fi de la temperatura camerei, sau vreun geam nu e bine închis și-mi pasă și nu-mi pasă în același timp...

Toate le iau cu mine și mă gândesc că e păcat că nu le pot împărtăși cumva...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

2015

Uau!  Anul trecut a fost un an, cum să scriu, surprinzător.  Cel mai important, dincolo de toate greutățile îndurate, de toate micile victorii și eșecuri a fost momentul în care mi-am revăzut copiii după 7 ani ascunși după egoismul maică-sii. Un moment plin de emoții, în care am plâns împreună, ne-am redescoperit, am zâmbit, ne-am strâns în brațe... A fost un an în care am văzut Clujul împreună cu familia și am regretat enorm că frații nu s-au văzut doar pentru că am fost "politic corect"... Am realizat că nu regret timpul pierdut ci doar că a fost petrecut cu persoanele nepotrivite precum fosta soție sau foști prieteni și colegi, ca timpul schimbă totuși oamenii ca pe vin, unii devin mai buni alții se strică sau se oțetesc. Am auzit scuze plate la telefon doar pentru a fi spuse, acuze scoase doar pentru a-și ascunde vina, am citit poeme cu îngeri văzuți de un bun și depărtat prieten. Am văzut că scobind un dovleac de Halloween tot copil rămâi, nu te transformi în

In izolare

Am stat si noi in izolare si inca purtam masti. Am reparat o chitara de nereparat doar cu tutoriale de pe Youtube, am inceput sa invat sa cant, sa gatesc, sa ascult muzica si, peste toate, sa citesc. Ah, sa citesc. Asa un sentiment ciudat... Am citit ca-n tinerete, salbatic, neincetat, cate-o carte sau cate 2 carti pe zi.  Am ajuns la un tiramisu pe saptamana. La cate mancam, punem sigur cateva kilograme in pandemia asta. Avem noroc cu gradina. Iesim seara si ne uitam la filme. Cum in spatele casei, langa gradina sunt blocuri, copiii nu pot iesi decat la balcon, punem in fiecare seara la aceeasi ora, 20:00, Tom si Jerry, Disney (seriile mici cu Donald, Porky sau veveritele) pe proiector. Vad copiii printre zabrelele de la balcoane cum rad si aplauda cand si-o ia pe cocoasa Tom sau cand veveritele fura pancakeurile lui Donald... E intrucatva trist dar si interesant in acelasi timp. Dupa atata stat in casa, multi oameni se vor schimba. Multe casnicii se vor rupe si multe se vor intari. C

Referendumul

La sigur că nu aș fi scris ceva despre referendumul românesc pentru redefinirea familiei în Constituție dacă nu aș fi primit azi un telefon ce m-a facut să realizez adevărata profunzime a nebuniei ce a sfâșiat efectiv poporul român în perioada asta. Deja ideea de a face un referendum pentru a da legimitate unei legi care a trecut prin ambele camere ale Parlamentului, deja hotărâtă adicatelea, e dubioasă. Faci referendumul ca să vezi dacă oamenii sunt de acord să shimbe ce vrei tu și după aia vezi cum o faci. Dovada e primul referendum, ăla de cerea reducerea parlamentarilor de la 600 la 300. A trecut cu 50% și așa cum a trecut, bașca și o hotărâre a Curții Constituționale care dădea aviz favorabil acestei schimbări, așa a rămas la prăfuit în arhivele Parlamentului. Vă spun sincer că de referendum am auzit de acu' vreo săptămână când pe Twitter nush' care a dat un RT. M-a mâncat în cur să deschid Facebook. Nenee! Iak'așa am inteles eu cum s-a simțit Pandora când