A Wonderful Word

M-am reintors in Paris dupa o luna de framantari. Nu asta e important acum. Am reintalnit cativa oameni dragi mie aici. E si vorba despre J. E un foarte bun liber-profesionist acum in constructii. Ia singur apartamente si le reamenajaza. Nu e un mester priceput, e un artist in felul lui. Creeaza spatii in spatii sau lumini neasteptate in intunerice normale. Ah, e un arhitect sau chiar un designer... ati putea sa spuneti. Nu. E un baiat care a plecat de acasa sa faca ceva mai bun, care a crezut ca poate fi mai mult. Un baiat care a ajuns in Vestul mirific ca sa sparga pereti pentru 40€ pe 8 ore de munca sisifica. Sa care saci si sa viseze. A crezut ca visele il fac nemuritor, ca il vor salta peste zilele in care credea ca rasaritul e la o viata departare. A crezut cu tarie, a alunecat ca apa printre dureri, printre prieteni prinsi sau pierduti in vise de piatra. E povestea unui basarabean, a unuia dintre multi altii, a unuia care a invatat ca a visa, a crea, face parte din natura umana.

O bună prietenă a mea scria în blogul său despre vecini. Tot despre vecini am să scriu şi eu, dar despre vecinii care ne înconjoară în toate zilele în mijloacele de transport, în staţii, pe drum, la gherete, în taxi. Pentru că sunt de o lună în Bucureşti, intors după 9 luni de Paris, văd lucrurile pe care probabil le vedeam şi înainte de a pleca dar la care nu am atras atenţie. Am avut ceva treburi în oraş şi, pentru a mai scăpa de caldura înnăbuşitoare ce se revarsă din belşug peste oameni animale şi clădiri, am luat metroul. Am intrat într-o altă lume... Metroul aglomerat, înnăbuşitor şi plin de oameni ce sunt cu gândurile în altă parte... Am vazut bucureştenii de care îmi era dor când eram plecat departe. Oameni transpirati, mirosind a transpiraţie, miros lângă miros, maiouri ude ce se imping mârlăneşte în tine şi te privesc dispreţuitor în loc să-şi ceară scuze. Eşti călcat pe picior şi eşti apostrofat dacă ceri sandalei sau papucului de plastic, ambele chinezeşti, să se mute de pe