Treceți la conținutul principal

Schimbari




M-am reintors in Paris dupa o luna de framantari.
Nu asta e important acum.
Am reintalnit cativa oameni dragi mie aici. E si vorba despre J. E un foarte bun liber-profesionist acum in constructii. Ia singur apartamente si le reamenajaza. Nu e un mester priceput, e un artist in felul lui. Creeaza spatii in spatii sau lumini neasteptate in intunerice normale. Ah, e un arhitect sau chiar un designer... ati putea sa spuneti. Nu. E un baiat care a plecat de acasa sa faca ceva mai bun, care a crezut ca poate fi mai mult. Un baiat care a ajuns in Vestul mirific ca sa sparga pereti pentru 40€ pe 8 ore de munca sisifica. Sa care saci si sa viseze. A crezut ca visele il fac nemuritor, ca il vor salta peste zilele in care credea ca rasaritul e la o viata departare. A crezut cu tarie, a alunecat ca apa printre dureri, printre prieteni prinsi sau pierduti in vise de piatra. E povestea unui basarabean, a unuia dintre multi altii, a unuia care a invatat ca a visa, a crea, face parte din natura umana. In Basarabia a facut parte din grupul JOC, un grup renumit nu pentru faptul ca aduce dans folcloric pe scena, ci pentru creativitatea si strictetea cu care o face. A fost solist. Adica a fost intruchiparea ACURATETII, perfectiunea si explozia grupului inglobata intr-o persoana. A fugit in Franta pentru a face ceva. Acum, dupa atatia ani de pribegit prin Europa, a reusit sa faca ce vrea. Sa CREEZE. Spatii, forme, culori... o face in felul lui. Al celui care stie sa dozeze forta, violenta, dar si calmul si exactitatea miscarii de dansator profesionist.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

O carte ca un copil nenascut

Am primit de la un bun prieten manuscrisul unei carti. Amanuntele nu conteaza, cert e ca l-am primit pe computer. Eram atat de obosit si de amarat de ziua care trecuse incat nu realizasem pe moment ce imi trimisese. Aveam in fata ochilor mei o carte care inca nu se nascuse... Plapanda, imperfecta, dar plina de viata si luptand pentru fiecare sansa, fiecare cuvant ce il respira. O citeam curios, ca pe o ecografie a unei societati. Iti propun si tie, cititorule de nebunii, sa arunci o privire pe un fragment, si daca iti place si ai vrea sa vezi o carte nascandu-se si traind in palmele tale, atunci da de veste si cauta un editor. Cuvânt înainte Nu mi-am propus să fac în următoarele pagini o radiografie exactă a societăţii spaniole, nici măcar o analiză exhaustivă a situaţiei diasporei din Spania, pur și simplu voi vorbi despre mine și oamenii pe care am avut şansa, sau ghinionul, de a-i întâlni în acești 4 ani. Unele din întâmplările care vor apărea în această carte sunt inven...
Un comentariu
Citiți mai multe

Ranza

Cu ocazia ultimilor evenimente din diaspora moldava din Paris am avut ocazia sa aflu/sa confirm/sa descoper ca totusi unii din cei plecati de acasa pe meleaguri straine isi aduc prin bagaje si mult-hulita RANZA. La unii mai mare la altii mai mica, mai ascunsa sau mai pe fata, RANZA dicteaza totusi relatiile in viata asociativa moldava din Paris. Daca pana acum a domnit pacea si prosperitatea si nu se organiza nimic [in afara de colinde si "sezatori" cu asociatii-fantoma la ambasada RM], de la o vreme de cand CM a inceput sa miste-n front prin concerte organizate cu artisti din MD, prin promovarea revistei diasporei moldave europene, P-D(a nu se face confuzie cu partidul omonim din MD) si colaborarea cu organizatia cu acelasi nume prin pregatirea acesteia pentru Franta... RANZA si-a facut aparitia. Mai intai prin vorbe spuse-n barba, apoi prin susoteli, prin barfe lansate-n comunitate in stil PPCDist ca sa se ajunga la tot felul de marlanii si grosolanii facute pe fata de unii...
2 comentarii
Citiți mai multe

Ce lasam in urma?

Ne naștem, facem năzbâtii când suntem copii și nebunii când suntem adolescenți. Ne căsătorim (sau nu), aducem pe lume copii (sau nu), muncim (sau nu), ne retragem și în cele din urmă murim. Apoi... Apoi?  Unii spun că lasă în urmă copiii, alții, o melodie (sau mai multe), alții, o carte (sau mai multe), alții, o casă, o pictură (sau mai multe). Am re-vizitat un cimitir. Nimic mai trist și mai șters ca un cimitir. Cruci vechi, mușcate de vânturi și ploi, nume incomplete, chipuri invizibile de-atâta ars de soare, garduri din care fierul se decojește în cruste lungi și sângerii, flori ofilite sau din plastic decolorat de vreme. În fundul cimitirului, o pubelă plină cu lumânări din plastic roșu și o gramadă de buruieni uscate ce așteaptă să fie luate de gunoierii încă adormiți de dimineața. Toate trăirile noastre, gândurile, grijile, bucuriile, imaginile, culori și mirosuri, le luăm cu noi fără posibilitatea de a le împărtăși. Cum să descrii soarele moale p...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe