O bună prietenă a mea scria în blogul său despre vecini. Tot despre vecini am să scriu şi eu, dar despre vecinii care ne înconjoară în toate zilele în mijloacele de transport, în staţii, pe drum, la gherete, în taxi.
Pentru că sunt de o lună în Bucureşti, intors după 9 luni de Paris, văd lucrurile pe care probabil le vedeam şi înainte de a pleca dar la care nu am atras atenţie.
Am avut ceva treburi în oraş şi, pentru a mai scăpa de caldura înnăbuşitoare ce se revarsă din belşug peste oameni animale şi clădiri, am luat metroul. Am intrat într-o altă lume... Metroul aglomerat, înnăbuşitor şi plin de oameni ce sunt cu gândurile în altă parte... Am vazut bucureştenii de care îmi era dor când eram plecat departe. Oameni transpirati, mirosind a transpiraţie, miros lângă miros, maiouri ude ce se imping mârlăneşte în tine şi te privesc dispreţuitor în loc să-şi ceară scuze. Eşti călcat pe picior şi eşti apostrofat dacă ceri sandalei sau papucului de plastic, ambele chinezeşti, să se mute de pe piciorul tău. Tineri cu telefoane agăţate de henţfri de gât care sunt lăsate să-şi cânte tonul de apel cu ultima manea să afle toţi cei din jur ce telefon bengos au ei. După ce eşti anihilat de zgomot, proprietarul dă refuz... dă refuz. Oare ce crede apelantul când sună... că e foarte ocupat sau că telefonul dat pe vibraţii nu e auzit sau că, Doamne feri!, cine ştie ce răufăcător a pus mâna-i murdară pe el.
Am ieşit la o staţie lipsită de aglomeraţia centrală şi am urcat scările rulante, ştiţi şi voi care... cele pe care sunt desenate in partea stângă câte o talpă semn că pe acolo se circulă şi pe partea dreaptă câte 2 semn că cei obosiţi pot sta să fie duşi...
Erau 10 oameni, nu mai mult pe scara aia rulantă şi eu grăbit. Doi barbaţi stateau pe o singura treaptă blocând accesul. Ajung la el şi îl rog pe cel din stânga să treacă în dreapta să pot să alerg. Da' ce, nu ai răbdare, că oricum ajungi sus... Mi-a sărit ţandăra şi i-am explicat misterul tălpilor nepereche din faţa lui şi a celor pereche din dreapta lui... ca la proşti cum se zice. S-a dat într-o parte în final dar m-am temut că voi fi pocnit în ceafă în momentul în care am avansat. Fierbeam si mă durea că concetăţenii mei sunt inerţi. Am iesit afară şi m-am dus la un fast food in care se vindeau merdenele, baclavale, poale-n brâu şi alte culinării mâncabil super-rapide. De foame am cerut una, o merdenea. Scoate una din zecile de fâşii de hârtie şi mă serveşte... Nu vă supăraţi, aveţi cumva şi un şerveţel? după care urmează răspunsul, năucitor zic eu... Dar hârtia ce are, nu e bună? Am rămas cu gura căscată dar mi-am revenit şi i-am cerut din nou şerveţelul. După o privire criminală s-a aplecat sub raza pivirii mele şi a scos un cub sigilat de serveţele din care mi-a eliberat cu greu unul după ce, în prealabil, a desigilat cu atenţie. Am vrut să fiu malin şi am replicat subtil, merci pentru serveţel, sunt ale dumneavoastră, nu? Am spus totusi mulţumesc şi O zi bună şi m-am indepărtat savurându-mi very fast food-ul sub soarele copleşitor.
Cât despre trolee sau autobuze nu are rost să mai adaug şi eu aceleaşi cuvinte, propoziţii, fraze despre oameni, aglomeraţii şi călduri, scrise în fiecare vară sub diferite forme în toate publicaţiile... mai artistic sau mai jurnalistic...
Pentru că sunt de o lună în Bucureşti, intors după 9 luni de Paris, văd lucrurile pe care probabil le vedeam şi înainte de a pleca dar la care nu am atras atenţie.
Am avut ceva treburi în oraş şi, pentru a mai scăpa de caldura înnăbuşitoare ce se revarsă din belşug peste oameni animale şi clădiri, am luat metroul. Am intrat într-o altă lume... Metroul aglomerat, înnăbuşitor şi plin de oameni ce sunt cu gândurile în altă parte... Am vazut bucureştenii de care îmi era dor când eram plecat departe. Oameni transpirati, mirosind a transpiraţie, miros lângă miros, maiouri ude ce se imping mârlăneşte în tine şi te privesc dispreţuitor în loc să-şi ceară scuze. Eşti călcat pe picior şi eşti apostrofat dacă ceri sandalei sau papucului de plastic, ambele chinezeşti, să se mute de pe piciorul tău. Tineri cu telefoane agăţate de henţfri de gât care sunt lăsate să-şi cânte tonul de apel cu ultima manea să afle toţi cei din jur ce telefon bengos au ei. După ce eşti anihilat de zgomot, proprietarul dă refuz... dă refuz. Oare ce crede apelantul când sună... că e foarte ocupat sau că telefonul dat pe vibraţii nu e auzit sau că, Doamne feri!, cine ştie ce răufăcător a pus mâna-i murdară pe el.
Am ieşit la o staţie lipsită de aglomeraţia centrală şi am urcat scările rulante, ştiţi şi voi care... cele pe care sunt desenate in partea stângă câte o talpă semn că pe acolo se circulă şi pe partea dreaptă câte 2 semn că cei obosiţi pot sta să fie duşi...
Erau 10 oameni, nu mai mult pe scara aia rulantă şi eu grăbit. Doi barbaţi stateau pe o singura treaptă blocând accesul. Ajung la el şi îl rog pe cel din stânga să treacă în dreapta să pot să alerg. Da' ce, nu ai răbdare, că oricum ajungi sus... Mi-a sărit ţandăra şi i-am explicat misterul tălpilor nepereche din faţa lui şi a celor pereche din dreapta lui... ca la proşti cum se zice. S-a dat într-o parte în final dar m-am temut că voi fi pocnit în ceafă în momentul în care am avansat. Fierbeam si mă durea că concetăţenii mei sunt inerţi. Am iesit afară şi m-am dus la un fast food in care se vindeau merdenele, baclavale, poale-n brâu şi alte culinării mâncabil super-rapide. De foame am cerut una, o merdenea. Scoate una din zecile de fâşii de hârtie şi mă serveşte... Nu vă supăraţi, aveţi cumva şi un şerveţel? după care urmează răspunsul, năucitor zic eu... Dar hârtia ce are, nu e bună? Am rămas cu gura căscată dar mi-am revenit şi i-am cerut din nou şerveţelul. După o privire criminală s-a aplecat sub raza pivirii mele şi a scos un cub sigilat de serveţele din care mi-a eliberat cu greu unul după ce, în prealabil, a desigilat cu atenţie. Am vrut să fiu malin şi am replicat subtil, merci pentru serveţel, sunt ale dumneavoastră, nu? Am spus totusi mulţumesc şi O zi bună şi m-am indepărtat savurându-mi very fast food-ul sub soarele copleşitor.
Cât despre trolee sau autobuze nu are rost să mai adaug şi eu aceleaşi cuvinte, propoziţii, fraze despre oameni, aglomeraţii şi călduri, scrise în fiecare vară sub diferite forme în toate publicaţiile... mai artistic sau mai jurnalistic...
Comentarii