Treceți la conținutul principal

14 Iulie 2.0

Turnul Eiffel a implinit azi 120 de ani, prilej pentru Primaria Parisului sa faca un spectacol de zile mari de artificii si muzica rock a la francaise cu Johnny Hallyday.
Credeam ca va fi doar spectacol de artificii insa m-am inselat.
Totul a fost regizat si gratie noilor tehnologii de animatie, spectacolul de sunet si lumina ce ilustra istoria de 120 de ani a Doamnei de Fier a fost unul de exceptie.
Am simtit totusi ca sunt in era web 2.0.
Imagineaza-ti aproape 2milioane de telefoane si aparate foto indreptate spre turn inghitind fiecare secunda de placere audio vizuala si transformandu-le in Ko, Mo, Go, incarcate imediat pe internet cu comentariile de rigoare, un sentiment care m-a facut sa constientizez ca sunt in era Facebook sau Google.
Etichete:

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

O carte ca un copil nenascut

Am primit de la un bun prieten manuscrisul unei carti. Amanuntele nu conteaza, cert e ca l-am primit pe computer. Eram atat de obosit si de amarat de ziua care trecuse incat nu realizasem pe moment ce imi trimisese. Aveam in fata ochilor mei o carte care inca nu se nascuse... Plapanda, imperfecta, dar plina de viata si luptand pentru fiecare sansa, fiecare cuvant ce il respira. O citeam curios, ca pe o ecografie a unei societati. Iti propun si tie, cititorule de nebunii, sa arunci o privire pe un fragment, si daca iti place si ai vrea sa vezi o carte nascandu-se si traind in palmele tale, atunci da de veste si cauta un editor. Cuvânt înainte Nu mi-am propus să fac în următoarele pagini o radiografie exactă a societăţii spaniole, nici măcar o analiză exhaustivă a situaţiei diasporei din Spania, pur și simplu voi vorbi despre mine și oamenii pe care am avut şansa, sau ghinionul, de a-i întâlni în acești 4 ani. Unele din întâmplările care vor apărea în această carte sunt inven...
Un comentariu
Citiți mai multe

Ranza

Cu ocazia ultimilor evenimente din diaspora moldava din Paris am avut ocazia sa aflu/sa confirm/sa descoper ca totusi unii din cei plecati de acasa pe meleaguri straine isi aduc prin bagaje si mult-hulita RANZA. La unii mai mare la altii mai mica, mai ascunsa sau mai pe fata, RANZA dicteaza totusi relatiile in viata asociativa moldava din Paris. Daca pana acum a domnit pacea si prosperitatea si nu se organiza nimic [in afara de colinde si "sezatori" cu asociatii-fantoma la ambasada RM], de la o vreme de cand CM a inceput sa miste-n front prin concerte organizate cu artisti din MD, prin promovarea revistei diasporei moldave europene, P-D(a nu se face confuzie cu partidul omonim din MD) si colaborarea cu organizatia cu acelasi nume prin pregatirea acesteia pentru Franta... RANZA si-a facut aparitia. Mai intai prin vorbe spuse-n barba, apoi prin susoteli, prin barfe lansate-n comunitate in stil PPCDist ca sa se ajunga la tot felul de marlanii si grosolanii facute pe fata de unii...
2 comentarii
Citiți mai multe

Ce lasam in urma?

Ne naștem, facem năzbâtii când suntem copii și nebunii când suntem adolescenți. Ne căsătorim (sau nu), aducem pe lume copii (sau nu), muncim (sau nu), ne retragem și în cele din urmă murim. Apoi... Apoi?  Unii spun că lasă în urmă copiii, alții, o melodie (sau mai multe), alții, o carte (sau mai multe), alții, o casă, o pictură (sau mai multe). Am re-vizitat un cimitir. Nimic mai trist și mai șters ca un cimitir. Cruci vechi, mușcate de vânturi și ploi, nume incomplete, chipuri invizibile de-atâta ars de soare, garduri din care fierul se decojește în cruste lungi și sângerii, flori ofilite sau din plastic decolorat de vreme. În fundul cimitirului, o pubelă plină cu lumânări din plastic roșu și o gramadă de buruieni uscate ce așteaptă să fie luate de gunoierii încă adormiți de dimineața. Toate trăirile noastre, gândurile, grijile, bucuriile, imaginile, culori și mirosuri, le luăm cu noi fără posibilitatea de a le împărtăși. Cum să descrii soarele moale p...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe