Treceți la conținutul principal

Please show me the way...


Au trecut cateva zile bune de cand A. a plecat din Paris. Am reusit sa vizitez Parisul ca un adevarat turist in dorinta de a-i arata cat mai multe in scurtu-i sejur. Ceea ce mi-am dorit de taaare demult, dintr-o alta viata, in care se facea ca eram 50% rocker, 50% hippie, a fost sa fac si eu "pelerinajul" la mormantul lui Jim. Dupa o plimbare prin cimitirul Pére Lachaise, destul de friguros si cu un aer de cimitir romanesc, cu multe cavouri parasite si placi chicioase parca in plastic, am gasit, dosit dupa un alt cavou, mormantul... Am uitat, recunosc aproape tot repertoriul Doors, nu mai imi aminteam nimic, era, pe bune, o amintire stearsa dintr-o alta viata, un vis destul de puternic sa lase o urma in dimineata somnoroasa.
... si dintr-o data a inceput... Valuri imense, vijelii interne ca intr-o seara furtunoasa pe malul unei mari intunecate de nouri... Au venit peste mine amintiri pierdute din anterioare vieti cu anterioare feţe... Am zambit azi de durerile si bucuriile de atunci... Un film nebun cu hipioti drogati de muzica si senzatii. Mda. A fost ultimul meu shot pastrat in cutia de cristal cu inscriptia "doar in caz de urgenta" pe care il pastram doar pentru visul in care se facea ca traiesc la Paris si ca intr-o zi friguroasa eu, impreuna cu un amic poet si prozator, o sa trecem pe la Jim sa-i lasam o sticla de whiskey si o tigara aprinsa... Nu am lasat nici tigara aprinsa ca m-am lasat de fumat - prietenul meu numara atent țigările -  iar sticla de whisky nu am adus-o pentru ca o uitasem prin rezerve. Visul insa s-a implinit. Am incheiat astfel o viata cu iz nebun flori de camp abia culese, cu nopti intunecate de muzica rock vechi de pickup si betii de dimineti de piele matasoasa. Am iesit impreuna din ceata galagioasa de turisti spanioli,  dupa ce am facut cateva poze cavoului sarutat cu patima si copacului de langa pe care scria can you show me the way to next whiskey bar? Atat.

Comentarii

Albert Cătănuş a spus…
fara cuvinte, merci de aduceri aminte, Vali

Postări populare de pe acest blog

Ce lasam in urma?

Ne naștem, facem năzbâtii când suntem copii și nebunii când suntem adolescenți. Ne căsătorim (sau nu), aducem pe lume copii (sau nu), muncim (sau nu), ne retragem și în cele din urmă murim. Apoi... Apoi?  Unii spun că lasă în urmă copiii, alții, o melodie (sau mai multe), alții, o carte (sau mai multe), alții, o casă, o pictură (sau mai multe). Am re-vizitat un cimitir. Nimic mai trist și mai șters ca un cimitir. Cruci vechi, mușcate de vânturi și ploi, nume incomplete, chipuri invizibile de-atâta ars de soare, garduri din care fierul se decojește în cruste lungi și sângerii, flori ofilite sau din plastic decolorat de vreme. În fundul cimitirului, o pubelă plină cu lumânări din plastic roșu și o gramadă de buruieni uscate ce așteaptă să fie luate de gunoierii încă adormiți de dimineața. Toate trăirile noastre, gândurile, grijile, bucuriile, imaginile, culori și mirosuri, le luăm cu noi fără posibilitatea de a le împărtăși. Cum să descrii soarele moale p...

In izolare

Am stat si noi in izolare si inca purtam masti. Am reparat o chitara de nereparat doar cu tutoriale de pe Youtube, am inceput sa invat sa cant, sa gatesc, sa ascult muzica si, peste toate, sa citesc. Ah, sa citesc. Asa un sentiment ciudat... Am citit ca-n tinerete, salbatic, neincetat, cate-o carte sau cate 2 carti pe zi.  Am ajuns la un tiramisu pe saptamana. La cate mancam, punem sigur cateva kilograme in pandemia asta. Avem noroc cu gradina. Iesim seara si ne uitam la filme. Cum in spatele casei, langa gradina sunt blocuri, copiii nu pot iesi decat la balcon, punem in fiecare seara la aceeasi ora, 20:00, Tom si Jerry, Disney (seriile mici cu Donald, Porky sau veveritele) pe proiector. Vad copiii printre zabrelele de la balcoane cum rad si aplauda cand si-o ia pe cocoasa Tom sau cand veveritele fura pancakeurile lui Donald... E intrucatva trist dar si interesant in acelasi timp. Dupa atata stat in casa, multi oameni se vor schimba. Multe casnicii se vor rupe si multe se vor intar...

Nu mai citesc ziare

...ca-n cantecul lui Valeriu Sterian. De ce sa mai iau ziare Daca-n jurul meu e plin De evenimente bizare Care ma naucesc deplin  De la o lunga vreme nu mai citesc presa romaneasca. Am scos toate linkurile de pe navigator, m-am dezabonat de pe Twitter de la toate publicatiile chiar si de la oamenii gen presedinte, jurnalisti, datatori cu opinia ca CTP si altii, nu mai intru pe Facebook ( pentru cei care cred ca ma pot contacta pe FB, n-are rost, nu va chinuiti ) si imi vad de viata si de treburile mele ca am multe pe cap si trebuie sa multumesc cat de cat pe toti care sunt, sau care nu vor sa fie, in contact cu mine. A fost greu, ca o dezintoxicare. Ma tot frigeau mainile sa trec pe telefon sa vad ce se mai intampla in Romania, dar m-am abtinut. Dupa chinuri, friguri si frisoane, mi-a trecut. ...si vine unul.  Buei, ai vazut bah c-a dat-o jos p-aia de la-nticoruptie?  Si eu ca fumatorul la miros de tigara: Ai ma! Si? Cum, mah, si? Gata! Toata...