Au trecut cateva zile bune de cand A. a plecat din Paris. Am reusit sa vizitez Parisul ca un adevarat turist in dorinta de a-i arata cat mai multe in scurtu-i sejur. Ceea ce mi-am dorit de taaare demult, dintr-o alta viata, in care se facea ca eram 50% rocker, 50% hippie, a fost sa fac si eu "pelerinajul" la mormantul lui Jim. Dupa o plimbare prin cimitirul Pére Lachaise, destul de friguros si cu un aer de cimitir romanesc, cu multe cavouri parasite si placi chicioase parca in plastic, am gasit, dosit dupa un alt cavou, mormantul... Am uitat, recunosc aproape tot repertoriul Doors, nu mai imi aminteam nimic, era, pe bune, o amintire stearsa dintr-o alta viata, un vis destul de puternic sa lase o urma in dimineata somnoroasa.
... si dintr-o data a inceput... Valuri imense, vijelii interne ca intr-o seara furtunoasa pe malul unei mari intunecate de nouri... Au venit peste mine amintiri pierdute din anterioare vieti cu anterioare feţe...
Am zambit azi de durerile si bucuriile de atunci... Un film nebun cu hipioti drogati de muzica si senzatii.
Mda. A fost ultimul meu shot pastrat in cutia de cristal cu inscriptia "doar in caz de urgenta" pe care il pastram doar pentru visul in care se facea ca traiesc la Paris si ca intr-o zi friguroasa eu, impreuna cu un amic poet si prozator, o sa trecem pe la Jim sa-i lasam o sticla de whiskey si o tigara aprinsa...
Nu am lasat nici tigara aprinsa ca m-am lasat de fumat - prietenul meu numara atent țigările - iar sticla de whisky nu am adus-o pentru ca o uitasem prin rezerve. Visul insa s-a implinit. Am incheiat astfel o viata cu iz nebun flori de camp abia culese, cu nopti intunecate de muzica rock vechi de pickup si betii de dimineti de piele matasoasa.
Am iesit impreuna din ceata galagioasa de turisti spanioli, dupa ce am facut cateva poze cavoului sarutat cu patima si copacului de langa pe care scria can you show me the way to next whiskey bar? Atat.
Comentarii