25 februarie 2012

Slap...

Ce zi minunata.
Sa stau in parc, sa citesc Bonifacia lui Goma, sa nu simt miros de procesor infierbant' procesat de ventilatoru-i si sa ascult jazz in surdina radioului.
Miroase a parc, a umed un pic, a verde crud si a lemn. Cartea e cat se poate de reala, cu foi, coperti, scrisuri si desene, punctuatii si personaje ce discuta, se strang si se zbat... Goma isi ciopleste atent personajele dar ferm ca un sculptor ce foloseste dalti mari si bine ascutite pentru a da jos ne'necesarul... asa merge bine cu pianul, cu contrabasul semintunericit in fum si cu matura ce matura funinginea de pe toba.
Ce zi.

Niciun comentariu :