Da.Mi-am redenumit blogul. Ei si? Care e jalea? Nu mai vad lumea asa nebuna precum o vedeam demult sau precum o vezi inca?
Nu e un capat de lume.
Hai, scoate un pic privirea ascutita din liniile bleu ale contului de Facebook cu pisici si mancaruri derulate la varf de deget pe telefon. Meriti mai mult de atat!
Stop! Ia trage un adanc aer in piept, stinge monitorul si inchide ochii. Imagineaza-ti!
Stiu, stiu... e greu, te superi si faci fata aia care spune gata! am incercat! Ma intorc pe micul meu ecran sa vad daca Gicuta a dat like la poza mea cu pisi! Nu e gata. Ramai in intunericul pleoapelor tale si continua sa te uiti in TINE. Adu-ti aminte de azi dimineata cand un fluture alb ti-a taiat calea si s-a dus in suisuri'coborasuri in parc sa se agate de o floare. L-ai privit nedumerit(a), l-ai admirat si l-ai invidiat in cele cateva secunde, ai uitat ce te gandeai. Fruntea ti s-a descretit, ti-ai indreptat corpul ai schitat un zambet. Nu-i asa ca a fost ca rupt din Rai?
De cum a disparut din vedere, te-ai garbovit la loc su povara gandurilor si a stirilor citite de dimineata, partajate de prietenii tai de pe Facebook, ai reprins infrigurat telefonul smart in mana si ai apasat BUTONUL. Lumina dalei de sticla a intrat in ochi, a pulsat in nervul optic si ti-a invaluit creierul, calmandu-l. Ti-ai administrat doza de social...
Fii liber... imagineaza-ti cum e sa fii in picioarele goale... in iarba... in parc sau chiar la munte. Sau la mare sa simti nisipul si apa rece ce iti acopera picioarele.
Poti sa urci in tren si sa tragi o tura, ai cu ce, vrei... dar nu o faci. Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...
Preferi sa te hranesti cu imaginile altora postate pe wall, cu amintirile tale ratacite printre atatea fumuri si renuntari.
STOP! Deschide ochii si fa ceea ce iti doresti... Incepe de undeva, cat de putin, si ai sa vezi ca totul se asterne in fata. Nu-ti ramane decat sa pasesti...
Acum intelegi de ce? Pentru ca sunt satul sa mi se spuna ce sa fac si sa tot intorc privirea inapoi, pentru ca totul depinde de mine, pentru ca sunt impacat cu mine, cu luminile si umbrele mele.
E o lume minunata ce merita un cuvant minunat.
A wonderful word! Isn't it?
Comentarii