Am auzit multe prostii, am îndurat multe rahaturi, până aici!
Fraza asta urlată la telefon m-a speriat întrucâtva, deoarece am conștientizat filtrul prin care românul de educație medie sau simplă de dincolo și dincoace de Prut vede Europa, acest conglomerat de state ce se comportă ca o entitate unică. Am rămas uluit efectiv de repulsia viscerală față de tot ce înseamnă Apusul, repulsie regăsită și la alți români din România, inclusiv în familie, demascată doar de propoziții adversative ce încep totdeauna cu dar, să nu uităm că, însă... mici înțepături în discuția convivială în jurul unei sticle de vin de Bourgogne adusă în bagajul de cală.
Oameni care înghit pe nemestecate știrile de la TV, citesc pe nerăsuflate frazele ce se înşiruie cu viteză pe burtiera terminată cu un invariabil BREAKING NEWS, ascultă bârfele care circulă nestingherit în scara blocului sau în spatele locului de joacă pentru copii, mix exploziv combinat cu o falsă ortodoxie pentru a da un plus de greutate.
Cum să îndrăznesc să îi spun copilului că are drepturi, că poate avea propria intimitate, că poate decide singur și poate avea propriile opinii, diferite de ale părinților, că poate visa și aspira la alte idealuri, diferite de cele pe care noi, ca părinți le-am vrea de la ei? Poate că vrea să devină un extraordinar designer vestimentar și nu un excelent economist sau profesor așa cum am vrea noi, părinții, vis pe care noi, ca părinți, trebuie să îl respectăm.
Europa pe care am văzut-o eu, Europa în care trăiesc, e o Europă a Libertății lui Rousseau, a gândirii lui Pascal, a ascuțimii și a bunătății spiritului creștin a Sfântului Augustin. Europa pe care o cunosc e rădăcină pentru alte țări și culturi precum cea nord și sud-americană, canadiană, australiană. E o Europă în care intru într-o braserie franceză și strâng mâna patronului evreu, căsătorit cu o tunisiană, unde beau o bere cu colegii mei din Congo, Italia, Polonia și Portugalia, după care mergem să mâncăm pui în sos Tikka Massala într-un restaurant indian recomandat de un chinez. O Europă în care femeia e egală bărbatului, câștigă la fel sau chiar mai mult. E o Europă în care copilul are o mamă ȘI un tată, chiar dacă aceștia nu mai urmează același drum, cu 2 familii care îl iubesc necondiționat cu părinți ce comunică, nu țipă.
Credința că femeia stă și are grijă de copii și casă în timp ce bărbatul muncește departe și trimite doar bani nu se regăsește decât în Europa răsăriteană sau în Orientul Mijlociu. Nu mai trăim în Evul Mediu.
E o Europă a diversității, a egalității, a libertății, a respectului, a jovialității, a întrajutorării, unde toate culturile lumii se împletesc într-o fragilă și magică armonie ce îmbogățesc spiritul.
Încrâncenarea unora de a se reconforta în șabloane gen "Apusul e decadent", "europenii s-au îndepărtat de la credință", "nu vezi pe străzi decât negri, arabi, homosexuali și femei de moravuri ușoare", "copiii ascultă muzică satanică și își pierd timpul în fața tabletei /telefonului /computerului ", "așa ceva nu trebuie să se întâmple în România", nu aș lăsa copilul meu lângă un negru/țigan/arab/chinez, sunt niște nespălați, cine știe ce poate să îi bage în cap" nu face decât să acutizeze și mai mult repulsia față de tot ce e diferit, tot ce e nou, ducând într-un final la plafonare și involuție. Apoi ne mirăm de ce nu intrăm în Schengen...
Nu degeaba se spune că vedem ceea ce vrem. Ei bine, eu am ales să văd altceva.
Da, dacă copilul vrea sa scobim un dovleac de Halloween, asta nu înseamnă că e satanist, dacă vrea să se machieze în vampir sau stafie cu cearșaf pe cap în care a dat două găuri mari pentru ochi (cum să-l cert! chiar dacă o să fac un efort să cumpăr altul și o să îl rog ca data viitoare să îmi spună, că îi dau eu un cearșaf să îl ciopârțească și să îl picteze după plac) nu e diabolic... Nu înseamnă că uit tradițiile românești... Hei! La urma urmei, nu de Crăciun se ofereau cadouri pe vremuri, ci de Sfântul Nicolae, dar mă rog...
Educația mea e cea a deschiderii, a partajului, a ajutorării, a respectului, a comunicării, a conștientizării.
Iată-mă, așadar, pe partea cealaltă a educației primită în copilărie atât la școală, dar mai ales acasă.
Cred că alegoria peșterii din Republica lui Platon e mai indicată situației...
P.S. Nu consider normal ca un copil de 12 să aibă cont Facebook de 2 ani deja. Dar, dacă tot are 100 de prieteni, nu ii poți interzice să îl folosească. Tot ce poți face e o educație reală în lumea digitală, cu avantajele și mai ales pericolele ei în care intimitatea e regulă de aur, o educație pentru care mulți părinți nu sunt pregătiți.
Pic props: http://www.eurojovencitas.com/
Pic props: http://www.eurojovencitas.com/
Comentarii