Treceți la conținutul principal

Vacanta

Cand eram mic vacanta venea cu trenul din Franta, imediat dupa trenul din China care venea cu lumina. E adevarat ca trenul din China venea mereu cu intarziere, dar despre el o sa vorbim alta data.

Venea destul de des trenul asta cand eram mici dar cand am crescut si am  devenit mari si post-studenti trenul a fost scos de pe grila. Probabil nu mai renta, sau prea multi plateau dreptul nasului, cert e ca a fost scos. Ei si uite-asa m-am  pomenit ca nu mai am vacanta. Facut-am plangeri la Caile Ferate sa bage trenul care venea din Franta cu marfa mult-ravnita... dar degeaba.

Anii au trecut... însă trenul nu a mai intrat. Ma uit din când în când pe mersul trenurilor fin Franța, dar nici acolo nu prea apare.

Le spun acum copiilor mei care e treaba cu trenul și cu vacanța dar nu înțeleg care e legatura între tren vacanță și Franța. De ce din Franța? De ce tren? Ce are asta cu vacanța? Mă oblig să le explic dar farmecul dispare. Așa cum nu înțelegeau ce e ăla sifon, de ce trebuia să avem în permanență cheia legată cu șnur la gât, cum e cu cornetele și țevile sau cu bățul și cercul, tenisul cu piciorul, de ce ar înțelege relația între un mijloc de transport, o țară și o perioadă de pauză dintr-o activitate.

Am trăit momentul potrivit pentru noi.

Mai mult ca sigur că și copiii lor îi vor întreba ce e ăla telefon sau cum e să joci jocuri pe tabletă, ce e aia sau de consolă cu manete, cum adică, cu manete?
Mă rog... Ce poate fi mai tare decât o julitură la genunchi pe care o acoperi repede cu praf și scuipat ca să intri înapoi în meciul de fotbal?
Etichete:

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

In izolare

Am stat si noi in izolare si inca purtam masti. Am reparat o chitara de nereparat doar cu tutoriale de pe Youtube, am inceput sa invat sa cant, sa gatesc, sa ascult muzica si, peste toate, sa citesc. Ah, sa citesc. Asa un sentiment ciudat... Am citit ca-n tinerete, salbatic, neincetat, cate-o carte sau cate 2 carti pe zi.  Am ajuns la un tiramisu pe saptamana. La cate mancam, punem sigur cateva kilograme in pandemia asta. Avem noroc cu gradina. Iesim seara si ne uitam la filme. Cum in spatele casei, langa gradina sunt blocuri, copiii nu pot iesi decat la balcon, punem in fiecare seara la aceeasi ora, 20:00, Tom si Jerry, Disney (seriile mici cu Donald, Porky sau veveritele) pe proiector. Vad copiii printre zabrelele de la balcoane cum rad si aplauda cand si-o ia pe cocoasa Tom sau cand veveritele fura pancakeurile lui Donald... E intrucatva trist dar si interesant in acelasi timp. Dupa atata stat in casa, multi oameni se vor schimba. Multe casnicii se vor rupe si multe se vor intar...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Nu mai citesc ziare

...ca-n cantecul lui Valeriu Sterian. De ce sa mai iau ziare Daca-n jurul meu e plin De evenimente bizare Care ma naucesc deplin  De la o lunga vreme nu mai citesc presa romaneasca. Am scos toate linkurile de pe navigator, m-am dezabonat de pe Twitter de la toate publicatiile chiar si de la oamenii gen presedinte, jurnalisti, datatori cu opinia ca CTP si altii, nu mai intru pe Facebook ( pentru cei care cred ca ma pot contacta pe FB, n-are rost, nu va chinuiti ) si imi vad de viata si de treburile mele ca am multe pe cap si trebuie sa multumesc cat de cat pe toti care sunt, sau care nu vor sa fie, in contact cu mine. A fost greu, ca o dezintoxicare. Ma tot frigeau mainile sa trec pe telefon sa vad ce se mai intampla in Romania, dar m-am abtinut. Dupa chinuri, friguri si frisoane, mi-a trecut. ...si vine unul.  Buei, ai vazut bah c-a dat-o jos p-aia de la-nticoruptie?  Si eu ca fumatorul la miros de tigara: Ai ma! Si? Cum, mah, si? Gata! Toata...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Ce lasam in urma?

Ne naștem, facem năzbâtii când suntem copii și nebunii când suntem adolescenți. Ne căsătorim (sau nu), aducem pe lume copii (sau nu), muncim (sau nu), ne retragem și în cele din urmă murim. Apoi... Apoi?  Unii spun că lasă în urmă copiii, alții, o melodie (sau mai multe), alții, o carte (sau mai multe), alții, o casă, o pictură (sau mai multe). Am re-vizitat un cimitir. Nimic mai trist și mai șters ca un cimitir. Cruci vechi, mușcate de vânturi și ploi, nume incomplete, chipuri invizibile de-atâta ars de soare, garduri din care fierul se decojește în cruste lungi și sângerii, flori ofilite sau din plastic decolorat de vreme. În fundul cimitirului, o pubelă plină cu lumânări din plastic roșu și o gramadă de buruieni uscate ce așteaptă să fie luate de gunoierii încă adormiți de dimineața. Toate trăirile noastre, gândurile, grijile, bucuriile, imaginile, culori și mirosuri, le luăm cu noi fără posibilitatea de a le împărtăși. Cum să descrii soarele moale p...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe