Treceți la conținutul principal

Vivant professores


Ieri am avut o discutie interesanta cu fiica mai mare. 

Adolescenta la inceput de adolescenta, cu  valtoarea-i specifica de a fi contra tot ceea ce propun ca parinte, i-am propus, pentru a nu stiu cata oara, sa-si faca liceul in afara tarii pentru ca...

Si de-aici se-ncepe:
Aaa, vrei sa zici ca-n Romania profesorii sunt prosti, ca nu au habar sa predea? Nu-mi trebuie mie liceu in strainataturi...

Intelesei.



Insa adevarul e un pic diferit, din pacate, pentru acesti oameni fauritori de viitor din Romania.
Profesorul roman e in primul rand un luptator, si inca unul de gherila urbana, in sensul bun al cuvantului pentru ca trebuie, de cele mai multe ori, sa ramana integru, sa ramana drept intr-o clasa aglomerata in care puberi sau pre-puberi cu tot felul de tampenii invatate pe Facebook vin sa il incerce. Mai mult decat atat, profesorul roman gaseste mijloacele sa tina copiii in clasa, sa le ridice privirea din telefon si sa ii faca sa viseze intr-o lume unde proprii "prieteni" si "parinti" le pun in spate povara maturitatii de cum ajung acasa. E descurcaret. Cu manuale de acum 20 -25 de ani (cele noi sunt scumpe si scolile nu prea isi permit achizitionarea lor) redacteaza programa scolara dupa cum o traseaza politrucii ministeriali intre doua cafele si doua glume deocheate. La cata hartogaraie au de completat, ar putea la fel de bine sa fie functionari sau chiar project manageri in careva multi-nationala: formulare catre conducerea scolii, catre, inspectorat, catre minister, redactat desfasuratorul lectiei, evaluari, examene...
E persoana ca ia de acasa si duce la scoala. Sa luam exemplu profesorul de istorie (la fel de bine ar fi cel de matematica, romana, engleza, geografie...) sa faca copiii sa vada cetatea Chiliei, omul nostru isi petrece week-endul acasa mesterind un castel din carton, cu ziduri de aparare, cu poduri mobile si turnuri mai ceva ca-n Fratia Inelului sau Urzeala Tronurilor. Trag copiii de ea/el sa iasa la joaca, sa vada parcul dar, cu rabdarea-i de otel sta atent si picteaza ferestre mici, barne de lemn si steaguri, ba ii mai si pune pe-ai sai copii sa il/o ajute. Deseneaza harti, sau, unde nu poate, scoate bani din atat de incercatu-i salariu sa imprime harti mari (ca scoala nu are buget pentru harti noi) fete de domnitori si doamne demult apuse pentru ca micutii sau marii sa caste gura cand aud ca Stefan dadea din cand in cand raite de jaf prin Tara Romaneasca domnita de-al sau var Vlad Tepes chiar daca ultimul il ajutase sa devina domn al Moldovei.
E psiholog. Cum psihologul scolii e de fapt psiholog pe mai multe scoli (un alt luptator) la el vin copiii sa i se destanuie, sau, daca e cazul sa puna intrebari mestesugite menite sa ii scoata din carapacea responsabilitatilor aruncate pe umerii lor mici de adultii ce-i inconjoara.
Profesorul roman e cel care, indiferent de ce traznai lipsite de viziune elaboreaza ministerul cu buget anual cat cel al Helwett Packard (HP) filiala Cluj, pastreaza Nordul. Poate fi, deci, un navigator destoinic.

Un navigator de suflete.

Insa, din pacate, nu e un facator de minuni.

Profesorul e un simplu om, cu propria sa viata, propriile nevoi, nelinisti, stresuri, e parinte poate. Si el se gandeste ca nu poate pleca in excursie pentru ca nu isi permite, sau copilul sau nu poate pleca in excursie, nu poate sa-si cumpere haine noi, ca deh, lectia despre Voievodatul Moldovei i se pare importanta si harta Principatelor Romane Medievale e rupta ca un pergament vechi si nu poate sa o mai scoata, ea insasi a devenit istorie...

Asa cum un sculptor, indiferent de cat de talentat e, dar nu are unelte bune, sau nu le are deloc, va scoate putine opere de arta, sau chiar deloc, si un profesor, indiferent cat de talentat e, dar nu are material didactic bun, sau deloc, va scoate elevi buni putini, sau deloc.

Vreau sa vad profesorii din Romania cu salarii decente, cu material didactic nou, cu  echipamente noi, lectii imprimate, jocuri si carti in fiecare clasa, vreau sa plece in excursii de invatare in tara, copilul sa vada Chilia cu ochii lui, sa aiba ore de inot saptamanale, manuale noi. Vreau bugetul Educatiei sa fie cat cel echivalentului sau din Luxemburg. Clase noi, scoli noi, copii putini in fiecare clasa sa poata profesorul sa le acorde atentia cuvenita... dar mai ales vreau ca oamenii sa inteleaga ca profesorul e om, ca ei. 


Dupa cum vad insa, profesorul roman va ramane un luptator, nu un dascal.



Vivat academia,
vivant professores!
vivat membrum quodlibet,
vivant membra quaelibet,
semper sint in flore!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

...в тумане

Nu mai inteleg nimic...
Mi se pare totul in ceata, o ceata brumarie de dimineata de octombrie ce ma invaluie strecurandu-se prin textura hainelor pana in maduva oaselor.

Ma simt ca in casa tigancilor lui Eliade... nu vad nimic clar, nu sunt decat sunete, imagini, umbre si chicoteli infundate.  Sau mai degraba ca ariciul in ceata din animatia lui Norstein...


De toamna

A venit toamna. Frunzele galbene sau uscate cad si se sfarama sub pasii grabiti ai trecatorilor.
E frig.  Nu e frigul de iarna ci cel de toamna, uneori racoros alteori usurel aspru dar.... ei pe dracu'. Ce ma doare pe mine ca a venit toamna. Asa cum au venit si celelalte dinaintea ei, asa a venit si asta.
Am otita. Ma dor urechile si nu aud nimic, de parca am dopuri in urechi.
E o senzatie bizara. Un amestec de satisfactie si neplacere... mai curand satisfactie ca dintr-o data sonorul e dat la minim si nu auzi, din tot vacarmul zilnic, doar respiratia ta si ce vorbesti.
Am dormit asa si am avut o zi plina in care nu am auzit dintr-o data copiii  care alergau prin casa si se certau pe vreo jucarie, claxoane inexistente in intersectie de parca au dat lege sa nu se foloseasca sau apostrofari telefonice ale fetelor mai mari de dincolo de doua mii de kilometri  in care imi cereau prezenta doar ca sa le cumpar cadouri de zile de nastere, ori apostrofari ale sotiei care prefera sa ma cr…

L-am vazut pe Dumnezeu

L-am văzut și eu.
Ieșea din biserică: rotofei, cu barbă rotundă și albă, cu ochelari pe ochi și zâmbind. Îl mai văzusem și mai demult, la Paris, (am auzit că a fost vazut și prin București) dar acolo nu zâmbea, avea voce puternică și privire sfredelitoare, ca mai apoi să apară la nuntă cu acordeon și voce aspră ce îndemna la apararea gliei. Vorbea rusește cu voce caldă, melodioasă, ca de pe vremea Țarului. Vorbea cu duh, ușor amuzat, ca omul care a fost tare încercat de viață și a ajuns la concluzia ca viața e frumoasă. A vorbit cu toți. Chiar și cu mine. Continua să vorbească rusește și eu continuam să îl înțeleg.
După aceea L-am tot văzut... vindea înghețată, deghizat în patron de gelaterie, conducea copilul de 8 ani la școală în fiecare dimineață deghizat în tată sau zâmbea copiilor de 4-5 ani deghizat în educatoare de școală și chiar într-o seară când punea cărți vechi în biblioteca din parc.
Sunt sigur ca și tu L-ai văzut cândva, undeva, stând singur pe vreo bancă din Cluj, numa…