E frig. Nu e frigul de iarna ci cel de toamna, uneori racoros alteori usurel aspru dar.... ei pe dracu'. Ce ma doare pe mine ca a venit toamna. Asa cum au venit si celelalte dinaintea ei, asa a venit si asta.
Am otita. Ma dor urechile si nu aud nimic, de parca am dopuri in urechi.
E o senzatie bizara. Un amestec de satisfactie si neplacere... mai curand satisfactie ca dintr-o data sonorul e dat la minim si nu auzi, din tot vacarmul zilnic, doar respiratia ta si ce vorbesti.
Am dormit asa si am avut o zi plina in care nu am auzit dintr-o data copiii care alergau prin casa si se certau pe vreo jucarie, claxoane inexistente in intersectie de parca au dat lege sa nu se foloseasca sau apostrofari telefonice ale fetelor mai mari de dincolo de doua mii de kilometri in care imi cereau prezenta doar ca sa le cumpar cadouri de zile de nastere, ori apostrofari ale sotiei care prefera sa ma critice pentru tot ce am pregatit cadou. Lumea e asa cum imi doream de mai dinainte, atunci cand capul statea sa-mi pocneasca.... linistita.
As vrea sa ramana asa linistita macar cateva zile, sa ma obisnuiesc cu LINISTEA, sa cred ca am concediu.
E toamna. Asa incepeau toate compunerile tineretii mele... pentru ca viata mea a inceput.... toamna.
Comentarii