A Wonderful Word

Anul care vine aduce cu el noi responsabilitati, noi paci, noi razboaie, vechi lucruri nerezolvate, dar deasupra tuturor sansa reala de a evolua, de a fi mai buni, mai maturi, mai iuti, mai resposabili, mai tari, mai cranceni, mai deschisi.

Sunt momente in viata cand trebuie sa alegem calea pe care trebuie sa o urmam, pentru ca altfel altcineva va alege in locul nostru. Ureaza-ne succes asadar draga cititorule si daca vei primi un ravas de departe cu cuvinte de ajutor, citeste-l si alege ce vrei sa faci, sa sprijini o parte sau alta. Universul nostru nu tine din pacate decat doua variante, bun/rau, lumina/intuneric, zi/noapte, yin/yang. Alege!

Prietenul meu, Alberto, si-a sters blogul. Toate gandurile, poeziile, amintirile sale au disparut de parca nici nu ar fi fost. Vieti trecute pe langa el, imagini vazute, dureri traite si bucurii simtite au disparut. Nici macar nu s-a pastrat umbra literelor. O imagine gri, un format nou, o coala ce asteapta sa fie scrisa e in locul lui.  Un alt inceput.

Metroul duce azi de dimineata oameni somnorosi, neobisnuiti sa se trezeasca atat de devreme pentru o zi de duminica. Citesc sau pur si simplu privesc absenti in propriile ganduri ca intr-un bol cu pestisori roscovi. Nu scoti decat un obosit "excuse-moi!" sau un "pardon" adus de departe la o intamplatoare apropiere. Acelasi uruit de sine dar parca mai grabit, de vatman ursuz trezit de la 3 ce-si poarta trenul printre statii cu gandul la cafeaua de la 1.

Un fel de continuare... Ador diminetile pariziene. Lume somnoroasa se aduna in braserii sa bea cafeaua cu croissant. Miroase dimineata a cafea, croissant si bagheta fierbinte proaspat scoasa la vanzare in boulangerii. Le Parisien lasat pe tejgheaua braseriei de un client ce a plecat deja la servici. Televizorul la mut pe Euronews sau TF1 pentru cei care comenteaza stirile de dimineata cu vecinul de cafea. Sunt necunoscuti, dar ii uneste atmosfera de dimineata, jovialitatea barmanului, mirosul de cafea o anumita fraternitate a cetateanului, oameni care iti dau binete chiar daca nu se cunosc si isi strang mana chiar daca s-au vazut prima data. Bonjour vanzatoarei de la boulangerie, bonjour barmanului si tuturor din apropiere, bonjour serveurului de la restaurantul de langa, si apoi au revoir la sfarsit. Da, exista asa ceva... dar trebuie sa fii destul de somnoros sa cobori la braserie.

Imi spun multi ca Parisul e cel mai rasist oras din Europa, ca negrii si cei care vb cu accent vor ramane étrangers, chiar daca sunt la a 3-a generatie si ii cheama Picard sau Philippe. Am simtit si eu asta dar poate am avut noroc. Cert este ca Parisul cu parizienii sai are sarmul sau indubitabil. Oamenii sunt politicosi, zambitori si amabili, gata sa iti ofere orice informatie. Am ramas de exemplu foarte placut surprins ieri dimineata, cand ma dusesem la boulageria din colt sa cumpar croissanti si o bagheta inainte ca frumoasa mea sa se trezeasca, no, sa-i aduc micul dejun la pat... bref. Vanzatoarea mi-a zambit amabil, m-a intrebat politicos ce as dori sa cumpar, m-a servit toata numai zambet, am achitat croissantii si bagheta si i-am urat politicos o zi placuta si un merci de uzanta. Am iesit si am luta-o pe drumul de intoarcere. La trecerea de pietoni era cat pe aci sa dau cu nasul de autobuz. Insa autobuzul s-a oprit pentru ca eu sa trec. eram singur pe trecere, nu 10 nu 5 singur...

Nu ma dau mare cu prietenii dar ma bucura cand prietenii fac lucruri care sunt de laudat. Asa si cu Traian Tamuris.