Treceți la conținutul principal

Am lucrat

Am lucrat azi dimineata desi eram transformat de somn. Am fost ca de obicei zambitor si primitor. Am avut putini clienti si aceea turisti. Au lasat bacsis desi stiau ca serviciul serveurilor este 15% din nota de plata. - Cei care redacteaza cartile de prezentare ale Parisului nu uita sa mentioneze acest aspect fie ca e in engleza, italiana, spaniola, germana sau mai stiu eu ce alta limba. - A inceput de la o vreme sa ma deranjeze faptul ca imi partajez bacsisul cu celalalt desi eu fac bacsisul vorbind cu clientii in engleza/franceza/italiana/rusa zambindu-le ras tot timpul, imbracat cu camasa alba, impecabil calcata si pantaloni pusi la linie cu pantofi tot timpul lucitori si deschizandu-le curtenitor aproape meniul si oferindu-le promisiunea unei seri perfecte.
Sunt poate rau si stiu ca nici eu nu sunt perfect dar cand vad ca un tip cu camasa neglijent scoasa din pantalonul de blug gri neras de nu stiu cate zile si cu pantofi sport a calor culoare e in general prin amestecul celorlalte culori un gri inchis care se bucura ca nush care client imi lasa pe masa un bacsis de 8€ sau 15 cum a fost acum cateva ori pentru ca stie ca la sfarsitul programului va primi jumatate din ceea ce obtinem.
Poate as fi fost mai ingaduitor sau poate as fi continuat sa o fac fara sa imi pun intrebari daca nu ar fi continuat sa intarzie fix cat eu fac curat si sa fiu nevoit sa fac si partea lui pentru ca incepe serviciul si sala trebuie sa fie brici. Altfel nu vin clienti, nu vin clienti nu e bacsis.
Intotdeauna intarzie si asta ma calca pe nervi, dar faza e ca nu e vorba de intarziat tot timpul dar sa o faca mai elegant si sa munceasca fara sa ma intrebe pe mine ce e facut si ce ar trebui.
Si eu intarzii de la o vreme dar cand vin trag tare sa fie in orar si inca cand trag pentru doi reusesc sa ajung la linie cu totul in regula.
Se pare ca intr-o lume de lupi e indicat sa fii tot lup. E o constatare ce ma doare... dar trebuie sa fii si om ca altfel... zambesc dar imi ascut dintii.

Vorba unui prieten... Cred in Dumnezeu dar imi tin armele aproape.

De altfel nu vreau sa lucrez toata viata in restaurante. Nu imi permit sa ii jignesc pe toti cei care m-au invatat.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

2015

Uau!  Anul trecut a fost un an, cum să scriu, surprinzător.  Cel mai important, dincolo de toate greutățile îndurate, de toate micile victorii și eșecuri a fost momentul în care mi-am revăzut copiii după 7 ani ascunși după egoismul maică-sii. Un moment plin de emoții, în care am plâns împreună, ne-am redescoperit, am zâmbit, ne-am strâns în brațe... A fost un an în care am văzut Clujul împreună cu familia și am regretat enorm că frații nu s-au văzut doar pentru că am fost "politic corect"... Am realizat că nu regret timpul pierdut ci doar că a fost petrecut cu persoanele nepotrivite precum fosta soție sau foști prieteni și colegi, ca timpul schimbă totuși oamenii ca pe vin, unii devin mai buni alții se strică sau se oțetesc. Am auzit scuze plate la telefon doar pentru a fi spuse, acuze scoase doar pentru a-și ascunde vina, am citit poeme cu îngeri văzuți de un bun și depărtat prieten. Am văzut că scobind un dovleac de Halloween tot copil rămâi, nu te transformi în

In izolare

Am stat si noi in izolare si inca purtam masti. Am reparat o chitara de nereparat doar cu tutoriale de pe Youtube, am inceput sa invat sa cant, sa gatesc, sa ascult muzica si, peste toate, sa citesc. Ah, sa citesc. Asa un sentiment ciudat... Am citit ca-n tinerete, salbatic, neincetat, cate-o carte sau cate 2 carti pe zi.  Am ajuns la un tiramisu pe saptamana. La cate mancam, punem sigur cateva kilograme in pandemia asta. Avem noroc cu gradina. Iesim seara si ne uitam la filme. Cum in spatele casei, langa gradina sunt blocuri, copiii nu pot iesi decat la balcon, punem in fiecare seara la aceeasi ora, 20:00, Tom si Jerry, Disney (seriile mici cu Donald, Porky sau veveritele) pe proiector. Vad copiii printre zabrelele de la balcoane cum rad si aplauda cand si-o ia pe cocoasa Tom sau cand veveritele fura pancakeurile lui Donald... E intrucatva trist dar si interesant in acelasi timp. Dupa atata stat in casa, multi oameni se vor schimba. Multe casnicii se vor rupe si multe se vor intari. C

Referendumul

La sigur că nu aș fi scris ceva despre referendumul românesc pentru redefinirea familiei în Constituție dacă nu aș fi primit azi un telefon ce m-a facut să realizez adevărata profunzime a nebuniei ce a sfâșiat efectiv poporul român în perioada asta. Deja ideea de a face un referendum pentru a da legimitate unei legi care a trecut prin ambele camere ale Parlamentului, deja hotărâtă adicatelea, e dubioasă. Faci referendumul ca să vezi dacă oamenii sunt de acord să shimbe ce vrei tu și după aia vezi cum o faci. Dovada e primul referendum, ăla de cerea reducerea parlamentarilor de la 600 la 300. A trecut cu 50% și așa cum a trecut, bașca și o hotărâre a Curții Constituționale care dădea aviz favorabil acestei schimbări, așa a rămas la prăfuit în arhivele Parlamentului. Vă spun sincer că de referendum am auzit de acu' vreo săptămână când pe Twitter nush' care a dat un RT. M-a mâncat în cur să deschid Facebook. Nenee! Iak'așa am inteles eu cum s-a simțit Pandora când