A Wonderful Word

A venit toamna. Frunzele galbene sau uscate cad si se sfarama sub pasii grabiti ai trecatorilor. E frig.  Nu e frigul de iarna ci cel de toamna, uneori racoros alteori usurel aspru dar.... ei pe dracu'. Ce ma doare pe mine ca a venit toamna. Asa cum au venit si celelalte dinaintea ei, asa a venit si asta. Am otita. Ma dor urechile si nu aud nimic, de parca am dopuri in urechi. E o senzatie bizara. Un amestec de satisfactie si neplacere... mai curand satisfactie ca dintr-o data sonorul e dat la minim si nu auzi, din tot vacarmul zilnic, doar respiratia ta si ce vorbesti. Am dormit asa si am avut o zi plina in care nu am auzit dintr-o data copiii  care alergau prin casa si se certau pe vreo jucarie, claxoane inexistente in intersectie de parca au dat lege sa nu se foloseasca sau apostrofari telefonice ale fetelor mai mari de dincolo de doua mii de kilometri  in care imi cereau prezenta doar ca sa le cumpar cadouri de zile de nastere, ori apostrofari ale sotiei care prefera sa m

Iata ca vine si Sfanta sarbatoare de Paste. Vazduhul se umple de rugaciunile celor ce postesc in cele 40 de zile. Oamenii sunt mai smeriti, mai buni, mai infranati in a se dedulci din cele lumesti. Vorbesc frumos, cu cuvinte alese si c-un Doamne-ajuta la fiecare sfarsit de propozitie. Vine si Saptamana Patimilor in care smerenia e maxima, postul mai dur si gandul la cozonaci, sarmale si drob mai aprig si mai greu de infranat. Nu are rost sa mai spun de curatenia de primavara ce incepe in fiecare gospodarie. Pastele e un fel de Craciun, doar ca are loc primavara. Iarasi oamenii sunt, pentru o luna, smeriti, darnici, buni si iertatori. Dar, intrebarea ramane... De ce nu e asa tot anul? Zi de zi, sau odata pe saptamana, hai, macar odata pe luna? Apoi apare nebunia "traditiilor stramosesti"... Dintr-o data ne loveste strabunismul,   ortodoxismul, traditonalismul . Discutii despre cum se sarbatoreste la tara, ce faceau bunicii nostri de Pasti, ce puneau pe masa. Pentru

Ieri am avut o discutie interesanta cu fiica mai mare.  Adolescenta la inceput de adolescenta, cu  valtoarea-i specifica de a fi contra tot ceea ce propun ca parinte, i-am propus, pentru a nu stiu cata oara, sa-si faca liceul in afara tarii pentru ca... Si de-aici se-ncepe: Aaa, vrei sa zici ca-n Romania profesorii sunt prosti, ca nu au habar sa predea? Nu-mi trebuie mie liceu in strainataturi... Intelesei. Insa adevarul e un pic diferit, din pacate, pentru acesti oameni fauritori de viitor din Romania. Profesorul roman e in primul rand un luptator, si inca unul de gherila urbana, in sensul bun al cuvantului pentru ca trebuie, de cele mai multe ori, sa ramana integru, sa ramana drept intr-o clasa aglomerata in care puberi sau pre-puberi cu tot felul de tampenii invatate pe Facebook vin sa il incerce. Mai mult decat atat, profesorul roman gaseste mijloacele sa tina copiii in clasa, sa le ridice privirea din telefon si sa ii faca sa viseze intr-o lume unde proprii