L-am văzut și eu.
Ieșea din biserică: rotofei, cu barbă rotundă și albă, cu ochelari pe nas și zâmbind. Îl mai văzusem și mai demult, la Paris, (am auzit că a fost vazut și prin București) dar acolo nu zâmbea, avea voce puternică și privire sfredelitoare, ca mai apoi să apară la nuntă cu acordeon și voce aspră ce îndemna la apararea gliei.
Vorbea rusește cu voce caldă, melodioasă, ca de pe vremea Țarului. Vorbea cu duh, ușor amuzat, ca omul care a fost tare încercat de viață și a ajuns la concluzia ca viața e frumoasă.
A vorbit cu toți. Chiar și cu mine. Continua să vorbească rusește și eu continuam să îl înțeleg.
După aceea L-am tot văzut... vindea înghețată, deghizat în patron de gelaterie, conducea copilul de 8 ani la școală în fiecare dimineață deghizat în tată sau zâmbea copiilor de 4-5 ani deghizat în educatoare de școală și chiar într-o seară când punea cărți vechi în biblioteca din parc.
Sunt sigur ca și tu L-ai văzut cândva, undeva, stând singur pe vreo bancă din Cluj, numarând stele pe acoperiș noaptea la țară sau chemându-te la masă în curte, la lumina becului înconjurat de gâze. Sau poate nu...
Ce-i al Cezarului: https://pixabay.com/p-2695569/?no_redirect
Comentarii