Dureri înăbușite


Scriu pentru că mă apasă sufletul de durere.
Bunica mea, mama mea mai mare, a plecat. Plecarea ei și ultima discuție avută la telefon m-a făcut să înțeleg mesajul din spatele frazei rostite de vulpea Micului Prinț: "On ne voit bien qu'avec le coeur. L'essentiel est invisible pour les yeux."
Îmi revin momente de bucurie, de tristețe, mirosuri și senzații trăite de parcă ar fi fost ieri.
Pentru cele câteva clipe în care închid ochii, redevin copilul cu părul bălai ce mănâncă dintr-o mare prună galbenă mirându-se de capacitatea extraordinară a vacii din ogradă de a se scobi în nas cu limba mare și gri... Mă uit la palmele bătute ale bunicii ce pune fân și îmi propune, dacă sunt cuminte, să mulg vaca. Un aspect simplu al unei vieți tumultuoase care a trecut prin război și comunism.
Casa bunicilor a devenit un fel de loc sacru, locul în care ziua orătăniile ascultau necondiționat de vocea puternică iar seara stăteam protejat ca într-un castel de umbrele și șuieratul balaurilor ce treceau în zbor razant deasupra casei alungați lătratul câinilor... ca în casa Sfintei Vineri.
E ciudat, deși am crescut, am la rândul de meu copii, de fiecare dată când citesc povestea celor două fete, cea a moșului și cea a babei,  imaginea Sfintei Vineri este cea a bunicii.
Deși departe, când închid ochii îmi revăd aievea, ca și cum ar sta în față-mi, bunicii.  Fețe aspre arse de soare și vânt, priviri zâmbitoare. Mângâierea lor cu palmele uscate și bătute de muncă  erau cele mai dulci mângâieri și sfârşeau tot timpul cu o îmbrățișare chiar dacă am făcut sau nu vreo boacănă.
"On ne voit bien qu'avec le coeur. L'essentiel est invisible pour les yeux."

Tempus vincit omnia

Nu-mi regret trecutul, regret doar dimpul pierdut cu oamenii nepotriviti.

A Wonderful Word

Da.

Mi-am redenumit blogul. Ei si? Care e jalea? Nu mai vad lumea asa nebuna precum o vedeam demult sau precum o vezi inca?

Nu e un capat de lume.

Hai, scoate un pic privirea ascutita din liniile bleu ale contului de Facebook cu pisici si mancaruri derulate la varf de deget pe telefon. Meriti mai mult de atat!

Stop! Ia trage un adanc aer in piept, stinge monitorul si inchide ochii. Imagineaza-ti!

Stiu, stiu... e greu, te superi si faci fata aia care spune gata! am incercat! Ma intorc pe micul meu ecran sa vad daca Gicuta a dat like la poza mea cu pisi! Nu e gata. Ramai in intunericul pleoapelor tale si continua sa te uiti in TINE. Adu-ti aminte de azi dimineata cand un fluture alb ti-a taiat calea si s-a dus in suisuri'coborasuri in parc sa se agate de o floare. L-ai privit nedumerit(a), l-ai admirat si l-ai invidiat in cele cateva secunde, ai uitat ce te gandeai. Fruntea ti s-a descretit, ti-ai indreptat corpul ai schitat un zambet. Nu-i asa ca a fost ca rupt din Rai?
De cum a disparut din vedere, te-ai garbovit la loc su povara gandurilor si a stirilor citite de dimineata, partajate de prietenii tai de pe Facebook, ai reprins infrigurat telefonul smart in mana si ai apasat BUTONUL. Lumina dalei de sticla a intrat in ochi, a pulsat in nervul optic si ti-a invaluit creierul, calmandu-l. Ti-ai administrat doza de social...

Fii liber... imagineaza-ti cum e sa fii in picioarele goale... in iarba... in parc sau chiar la munte. Sau la mare sa simti nisipul si apa rece ce iti acopera picioarele.
Poti sa urci in tren si sa tragi o tura, ai cu ce, vrei... dar nu o faci. Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...
Preferi sa te hranesti cu imaginile altora postate pe wall, cu amintirile tale ratacite printre atatea fumuri si renuntari.

STOP! Deschide ochii si fa ceea ce iti doresti... Incepe de undeva, cat de putin, si ai sa vezi ca totul se asterne in fata. Nu-ti ramane decat sa pasesti...

Acum intelegi de ce? Pentru ca sunt satul sa mi se spuna ce sa fac si sa tot intorc privirea inapoi, pentru ca totul depinde de mine, pentru ca sunt impacat cu mine, cu luminile si umbrele mele.

E o lume minunata ce merita un cuvant minunat.

A wonderful word! Isn't it?

Chapeau, Alberto!

Chapeau, Alberto!

Se vede cu ochiul liber


Da. Se vede cu ochiul liber ca, odata cu moartea tragica de la Vadul lui Voda de la inceputul anului, romanofobia s-a acutizat in teritoriul romanesc dintre Prut si Nistru. Nu poti sa nu observi declaratiile belicoase ale lui Voronin si ai lui, marsurile in care ii invita pe bastinasi sa plece la Bucuresti, ura cu care neonazistii cu pretentii de "patrioti" din mai noul partid de buzunar al Moscovei sunt gata sa arunce cu excremente si injura de mama focului tot ce e romanesc sau sar la bataie impotriva manifestantilor. Cum sa nu observi ca vechiul "anticomunist" si "proroman"  acum un fel de neocomunist, Rosca, mobilizeaza batrani expirati ce cred inca ca URSS e posibil. Chemarea la ura etnica a lui Voronin si ai lui si a nesupunerii fata de putere prin nerecunoasterea Statului, prin sfidarea acestuia cu arborarea de drapele cu simbolica proprie.... Cum poti sa treci cu vederea peste numirea lui Rogozin ca reprezentant in Transnistria, tara nerecunoscuta de nimeni, dandu-i legitimitate... Acutizarea "moldovenismului" lui Dodon, o emanatie, de altfel, a comunismului "moldovenesc" cu presupuse vederi europene. 
Da, tinerii, sunt miza pierduta de Moscova si a sa Coloana a 5a, ei au reusit sa readuca constiinta poporului acesta greu incercat dintre Prut si Nistru. Ei sunt cei care au prastia cu care pot dobori colosul moscovit cu masca de "patriot moldovean" si o vor face, asa cum au facut-o estonii. Unirea e posibila insa e nevoie de vointa si de incredere in ceea ce esti, in faptul ca esti roman. Aceasta incredere insa este necesara de pe ambele maluri de Prut. 
A venit vremea sa ne cunoastem si sa ne recunoastem.

Slap...

Ce zi minunata.
Sa stau in parc, sa citesc Bonifacia lui Goma, sa nu simt miros de procesor infierbant' procesat de ventilatoru-i si sa ascult jazz in surdina radioului.
Miroase a parc, a umed un pic, a verde crud si a lemn. Cartea e cat se poate de reala, cu foi, coperti, scrisuri si desene, punctuatii si personaje ce discuta, se strang si se zbat... Goma isi ciopleste atent personajele dar ferm ca un sculptor ce foloseste dalti mari si bine ascutite pentru a da jos ne'necesarul... asa merge bine cu pianul, cu contrabasul semintunericit in fum si cu matura ce matura funinginea de pe toba.
Ce zi.

Please show me the way...


Au trecut cateva zile bune de cand A. a plecat din Paris. Am reusit sa vizitez Parisul ca un adevarat turist in dorinta de a-i arata cat mai multe in scurtu-i sejur. Ceea ce mi-am dorit de taaare demult, dintr-o alta viata, in care se facea ca eram 50% rocker, 50% hippie, a fost sa fac si eu "pelerinajul" la mormantul lui Jim. Dupa o plimbare prin cimitirul Pére Lachaise, destul de friguros si cu un aer de cimitir romanesc, cu multe cavouri parasite si placi chicioase parca in plastic, am gasit, dosit dupa un alt cavou, mormantul... Am uitat, recunosc aproape tot repertoriul Doors, nu mai imi aminteam nimic, era, pe bune, o amintire stearsa dintr-o alta viata, un vis destul de puternic sa lase o urma in dimineata somnoroasa.
... si dintr-o data a inceput... Valuri imense, vijelii interne ca intr-o seara furtunoasa pe malul unei mari intunecate de nouri... Au venit peste mine amintiri pierdute din anterioare vieti cu anterioare feţe... Am zambit azi de durerile si bucuriile de atunci... Un film nebun cu hipioti drogati cu muzica si senzatii. Mda. A fost ultimul meu shot pastrat in cutia de cristal cu inscriptia "doar in caz de urgenta" pe care il pastram doar pentru visul in care se facea ca traiesc la Paris si ca intr-o zi friguroasa eu, impreuna cu un amic poet si prozator, o sa trecem pe la Jim sa-i lasam o sticla de whiskey si o tigara aprinsa... Nu am lasat nici tigara aprinsa ca eu m-am lasat de fumat iar prietenul meu numara atent tigarile, iar sticla de whisky nu am adus-o pt ca o uitasem prin rezerve. Visul insa s-a implinit. Am incheiat astfel o viata cu iz nebun flori de camp abia culese, cu nopti intunecate de muzica rock vechi de pickup si betii de dimineti de piele matasoasa. Am iesit impreuna din ceata galagioasa de turisti spanioli dupa ce am facut cateva poze cavoului sarutat cu patima si copacului de langa pe care scria can you show me the way to next whiskey bar?. Atat.

...в тумане

Nu mai inteleg nimic...
Mi se pare totul in ceata, o ceata brumarie de dimineata de octombrie ce ma invaluie strecurandu-se prin textura hainelor pana in maduva oaselor.

Ma simt ca in casa tigancilor lui Eliade... nu vad nimic clar, nu sunt decat sunete, imagini, umbre si chicoteli infundate. 
Sau mai degraba ca ariciul in ceata din animatia lui Norstein...