24 ianuarie 2016

Cum te vezi în 10 ani?

Cum te vezi în 10 ani?
O întrebare ce pare o capcană într-un interviu de angajare, pentru indiferent ce post.

Când te uiți în oglindă, pe cine vezi? Când dai de greu, ce faci, renunți la visul tău? E o întrebare despre tine însuți,  care e misiunea ta, unde ești tu pe drumul spre îndeplinirea ei... Cât de mult ești dispus să fii în afara zonei de confort...
Ei bine, dacă vrei ceva nemaiavut trebuie să faci ceva nemaifăcut... Simți angoasa, simți cum îți bate inima-n piept, te ia cu amețeală de parcă ai fi într-un roller coaster în plină viteză, în plină coborâre. E tare dar e și înfricoșător... Și asta pentru că vrei să îți menții cursul către țelul tău...
Ce faci când ești singur când ești părăsit, când parcă totul se pune în fața ta să nu mai avansezi? Sări peste sau te pui jos?
10 ani nu sunt mulți. E o adiere de vânt ce trece de la ger la cald și apoi la ger de 10 ori.  Zilele trec repede, foarte repede și nu se adaugă nimic în față.
Avem senzația că suntem nemuritori și ne comportăm ca atare, apoi pe patul de moarte când numărăm minutele ne dăm seama de valoarea timpului și spunem cu lacrimi în ochi celor din jur să nu ne repete regretele... Doar că...  Nu te înțelege nimeni.
E ca și cu fumatul pentru fumători.
Pe pachet scrie mare ca fumatul ucide, ba pe unele sunt chiar poze explicite. Ce zice fumătorul? NU ȘI PE MINE!

10 ani... Cum te vezi în 10 ani?

23 ianuarie 2016

Eterna si fascinanta Romanie... de dincolo de Prut

Ce nebunie a cuprins media romaneasca de pe un mal si celalalt de Prut... Povesti cu zmei oligarhi si frati de feti-frumosi cu imputernicire de la Marele Imparat de la Rasarit au pornit mare un val de proteste impotriva instituirii unui guvern pro-european (asa au declarat purtatorii de cuvant ai Marelui Zmeu oligarh). Unii vor alegeri anticipate pentru ca sondajele spun ca populatia imbatranita de atata emigrare vrea spre Rusia iar altii, sa mentina cursul european in care sa faca ce ii taie capul din tara. Problema tarii e ca trebuie, pentru prima data de la declararea Independentei de URSS, sa aleaga intre streang sau impuscare. 
Bani nu mai sunt, economia e la pamant, nimeni nu vrea sa investeasca intr-o tara unde si ca sa respiri iti trebuie "crisha"... 
A fost insa o alegere a poporului care a crezut prosteste, la fiecare alegeri, ca painea va fi iarasi ca inainte, cateva copeici... tinerii au strigat de fiecare data din clasele de scoala friguroase ca parintii lor se drogheaza cu vise sovietice, dar nu au fost auziti. Cu inima stransa, si-au luat bocceaua si au ales calea pribegiei spre Italia, Franta, Germania, Spania, Portugalia si si-au lasat parintii cu pupilele marite si salivand de placere in fata televizoarelor la eternele promisiuni electorale de cateva copeici painea daca isi vor da votul unuia sau altuia... Nu politicienii sunt de vina, ci oamenii, pentru ca de fiecare data zic DA, in loc sa spuna STOP! 

Nu ii mai acuz nici pe consilierii romani de berarie a caror unica strategie implementata in Republica Moldova a fost cum sa-si asigure un loc caldut, bine platit, masina si coloana oficiala si, dupa obositoarele vizite prin cluburile de noapte din Chisinau sau prin hrubele de la Cricova sa se intoarca rapid in Bucuresti, sa se poata lauda cu ce aventuri spumoase au avut "la rusi". 

 Avem ce am semanat... nimic. 

Nu propun nicio solutie, e la moda sa propui solutii politice... 

 Schimbarea incepe din interior, daca vreti ceva nemaiavut, trebuie sa faceti ceva nemaifacut...

Socot ca a sta lipit de twitter, facebook sau Google+ si a urmari fluxurile de informatii e o pierdere de timp, timp irecuperabil.

Eu nu mai scriu sau mai partajez informatii de aici... nu stiu daca e bine sau rau dar macar ma joc sau discut mai mult cu copiii sau citesc o carte...
Faceti cum credeti de cuviinta...

10 ianuarie 2016

2015

Uau! 
Anul trecut a fost un an, cum să scriu, surprinzător. 
Cel mai important, dincolo de toate greutățile îndurate, de toate micile victorii și eșecuri a fost momentul în care mi-am revăzut copiii după 7 ani ascunși după egoismul maică-sii. Un moment plin de emoții, în care am plâns împreună, ne-am redescoperit, am zâmbit, ne-am strâns în brațe...
A fost un an în care am văzut Clujul împreună cu familia și am regretat enorm că frații nu s-au văzut doar pentru că am fost "politic corect"... Am realizat că nu regret timpul pierdut ci doar că a fost petrecut cu persoanele nepotrivite precum fosta soție sau foști prieteni și colegi, ca timpul schimbă totuși oamenii ca pe vin, unii devin mai buni alții se strică sau se oțetesc. Am auzit scuze plate la telefon doar pentru a fi spuse, acuze scoase doar pentru a-și ascunde vina, am citit poeme cu îngeri văzuți de un bun și depărtat prieten. Am văzut că scobind un dovleac de Halloween tot copil rămâi, nu te transformi în satanist, am descoperit războiul tăcut dintre Est și Vest, am descoperit dintr-o singură propoziție spusă de copil ce înseamnă alienare, am redevenit voluntar într-o asociație ce luptă pentru o Românie europeană iar de 1 Decembrie am văzut cum pot încăpea 250 de români într-o braserie unde nu încap decât 80 de oameni și am cântat de a duduit strada Treceți Batalioane Române Carpații. Am văzut cum a picat un Guvern fiindcă au ieșit oameni în stradă fără să facă revoluție, au murit tineri pentru că "Corupția Ucide" și, la câteva sute de kilometri, la Paris, niște nebuni au ucis oameni doar pentru a semăna frică.
Am văzut demonii lui Dostoievski, am revăzut Imperiul lui Asimov, cel al lui Largo, și am coborât cu Teo și Tintin în adâncurile oceanului după comori...
Vulpea din Micul Prinț mi-a arătat că putem vedea cu inima pentru că esențialul rămâne ascuns ochilor și am plâns la un film pentru copii de ziua fetei mele. 
Iarna a fost ca un mijloc de toamnă și am văzut cum din ceață deasă cădeau fulgi de nea mari cu forme scoase din desenele din cartea de fizică.
Am patinat pe gheață pentru prima dată și nu am căzut decât odată, ceea ce nu e rău.
Am fost colindat prin telefon și copiii și-au colindat bunicii și nașii prin Skype și Messenger. 
Am schimbat denumirea blogului pentru că mi-am schimbat modul de a privi lumea și cred că lumea asta merită un cuvânt minunat.
Peste toate am rămas uniți și la fel de minunați. 
Cine știe, poate anul acesta vom avea Unire (și personal, și național), dragoste să fie.

Așadar All we need is Love...

23 noiembrie 2015

Europa de care unii (încă) se sperie

Acest mesaj e dedicat fostei soții ce mi-a reproșat la telefon că "îmi iau prea multe libertăți educându-mi fetele, să nu le bag în cap prostiile mele europene".

Am auzit multe prostii, am îndurat multe rahaturi, până aici!

Fraza asta urlată la telefon m-a speriat întrucâtva,  deoarece am conștientizat filtrul prin care românul de educație medie sau simplă de dincolo și dincoace de Prut vede Europa, acest conglomerat de state ce se comportă ca o entitate unică. Am rămas uluit efectiv de repulsia viscerală față de tot ce înseamnă Apusul, repulsie regăsită și la alți români din România, inclusiv în familie, demascată doar de propoziții adversative ce încep totdeauna cu dar, să nu uităm că, însă... mici înțepături în discuția convivială în jurul unei sticle de vin de Bourgogne adusă în bagajul de cală.
Oameni care înghit pe nemestecate știrile de la TV, citesc pe nerăsuflate frazele ce se înşiruie cu viteză pe burtiera terminată cu un invariabil BREAKING NEWS, ascultă bârfele care circulă nestingherit în scara blocului sau în spatele locului de joacă pentru copii, mix exploziv combinat cu o falsă ortodoxie pentru a da un plus de greutate.
Cum să îndrăznesc să îi spun copilului că are drepturi, că poate avea propria intimitate,  că poate decide singur și poate avea propriile opinii, diferite de ale părinților, că poate visa și aspira la alte idealuri, diferite de cele pe care noi, ca părinți le-am vrea de la ei? Poate că vrea să devină un extraordinar designer vestimentar și nu un excelent economist sau profesor așa cum am vrea noi, părinții, vis pe care noi, ca părinți, trebuie să îl respectăm.
Europa pe care am văzut-o eu, Europa în care trăiesc, e o Europă a Libertății lui Rousseau, a gândirii lui Pascal, a ascuțimii și a bunătății spiritului creștin a Sfântului Augustin. Europa pe care o cunosc e rădăcină pentru alte țări și culturi precum cea nord și sud-americană, canadiană, australiană. E o Europă în care intru într-o braserie franceză și strâng mâna patronului evreu, căsătorit cu o tunisiană, unde beau o bere cu colegii mei din Congo, Italia, Polonia și Portugalia, după care mergem să mâncăm pui în sos Tikka Massala într-un restaurant indian recomandat de un chinez. O Europă în care femeia e egală bărbatului, câștigă la fel sau chiar mai mult. E o Europă în care copilul are o mamă ȘI un tată, chiar dacă aceștia nu mai urmează același drum, cu 2 familii care îl iubesc necondiționat cu părinți ce comunică, nu țipă.
Credința că femeia stă și are grijă de copii și casă în timp ce bărbatul muncește departe și trimite doar bani nu se regăsește decât în Europa răsăriteană sau în Orientul Mijlociu. Nu mai trăim în Evul Mediu.
E o Europă a diversității, a egalității, a libertății, a respectului, a jovialității, a întrajutorării, unde toate culturile lumii se împletesc într-o fragilă și magică armonie ce îmbogățesc spiritul.
Încrâncenarea unora de a se reconforta în șabloane gen "Apusul e decadent", "europenii s-au îndepărtat de la credință", "nu vezi pe străzi decât negri, arabi, homosexuali și femei de moravuri ușoare", "copiii ascultă muzică satanică și își pierd timpul în fața tabletei /telefonului /computerului ", "așa ceva nu trebuie să se întâmple în România", nu aș lăsa copilul meu lângă un negru/țigan/arab/chinez, sunt niște nespălați, cine știe ce poate să îi bage în cap" nu face decât să acutizeze și mai mult repulsia față de tot ce e diferit, tot ce e nou, ducând într-un final la plafonare și involuție. Apoi ne mirăm de ce nu intrăm în Schengen...
Nu degeaba se spune că vedem ceea ce vrem. Ei bine, eu am ales să văd altceva.
Da, dacă copilul vrea sa scobim un dovleac de Halloween, asta nu înseamnă că e satanist, dacă vrea să se machieze în vampir sau stafie cu cearșaf pe cap în care a dat două găuri mari pentru ochi (cum să-l cert! chiar dacă o să fac un efort să cumpăr altul și o să îl rog ca data viitoare să îmi spună, că îi dau eu un cearșaf să îl ciopârțească și să îl picteze după plac) nu e diabolic... Nu înseamnă că uit tradițiile românești... Hei! La urma urmei, nu de Crăciun se ofereau cadouri pe vremuri, ci de Sfântul Nicolae, dar mă rog...
Educația mea e cea a deschiderii, a partajului, a ajutorării, a respectului, a comunicării, a conștientizării.

Iată-mă, așadar, pe partea cealaltă a educației primită în copilărie atât la școală, dar mai ales acasă. 
Cred că alegoria peșterii din Republica lui Platon e mai indicată situației...


P.S. Nu consider normal ca un copil de 12 să aibă cont Facebook de 2 ani deja. Dar, dacă tot are 100 de prieteni, nu ii poți interzice să îl folosească. Tot ce poți face e o educație reală în lumea digitală, cu avantajele și mai ales pericolele ei în care intimitatea e regulă de aur, o educație pentru care mulți părinți nu sunt pregătiți.

Pic props: http://www.eurojovencitas.com/

13 august 2015

Dureri înăbușite


Scriu pentru că mă apasă sufletul de durere.
Bunica mea, mama mea mai mare, a plecat. Plecarea ei și ultima discuție avută la telefon m-a făcut să înțeleg mesajul din spatele frazei rostite de vulpea Micului Prinț: "On ne voit bien qu'avec le coeur. L'essentiel est invisible pour les yeux."
Îmi revin momente de bucurie, de tristețe, mirosuri și senzații trăite de parcă ar fi fost ieri.
Pentru cele câteva clipe în care închid ochii, redevin copilul cu părul bălai ce mănâncă dintr-o mare prună galbenă mirându-se de capacitatea extraordinară a vacii din ogradă de a se scobi în nas cu limba mare și gri... Mă uit la palmele bătute ale bunicii ce pune fân și îmi propune, dacă sunt cuminte, să mulg vaca. Un aspect simplu al unei vieți tumultuoase care a trecut prin război și comunism.
Casa bunicilor a devenit un fel de loc sacru, locul în care ziua orătăniile ascultau necondiționat de vocea puternică iar seara stăteam protejat ca într-un castel de umbrele și șuieratul balaurilor ce treceau în zbor razant deasupra casei alungați lătratul câinilor... ca în casa Sfintei Vineri.
E ciudat, deși am crescut, am la rândul de meu copii, de fiecare dată când citesc povestea celor două fete, cea a moșului și cea a babei,  imaginea Sfintei Vineri este cea a bunicii.
Deși departe, când închid ochii îmi revăd aievea, ca și cum ar sta în față-mi, bunicii.  Fețe aspre arse de soare și vânt, priviri zâmbitoare. Mângâierea lor cu palmele uscate și bătute de muncă  erau cele mai dulci mângâieri și sfârşeau tot timpul cu o îmbrățișare chiar dacă am făcut sau nu vreo boacănă.
"On ne voit bien qu'avec le coeur. L'essentiel est invisible pour les yeux."

28 iulie 2015

Tempus vincit omnia

Nu-mi regret trecutul, regret doar dimpul pierdut cu oamenii nepotriviti.

A Wonderful Word

Da.

Mi-am redenumit blogul. Ei si? Care e jalea? Nu mai vad lumea asa nebuna precum o vedeam demult sau precum o vezi inca?

Nu e un capat de lume.

Hai, scoate un pic privirea ascutita din liniile bleu ale contului de Facebook cu pisici si mancaruri derulate la varf de deget pe telefon. Meriti mai mult de atat!

Stop! Ia trage un adanc aer in piept, stinge monitorul si inchide ochii. Imagineaza-ti!

Stiu, stiu... e greu, te superi si faci fata aia care spune gata! am incercat! Ma intorc pe micul meu ecran sa vad daca Gicuta a dat like la poza mea cu pisi! Nu e gata. Ramai in intunericul pleoapelor tale si continua sa te uiti in TINE. Adu-ti aminte de azi dimineata cand un fluture alb ti-a taiat calea si s-a dus in suisuri'coborasuri in parc sa se agate de o floare. L-ai privit nedumerit(a), l-ai admirat si l-ai invidiat in cele cateva secunde, ai uitat ce te gandeai. Fruntea ti s-a descretit, ti-ai indreptat corpul ai schitat un zambet. Nu-i asa ca a fost ca rupt din Rai?
De cum a disparut din vedere, te-ai garbovit la loc su povara gandurilor si a stirilor citite de dimineata, partajate de prietenii tai de pe Facebook, ai reprins infrigurat telefonul smart in mana si ai apasat BUTONUL. Lumina dalei de sticla a intrat in ochi, a pulsat in nervul optic si ti-a invaluit creierul, calmandu-l. Ti-ai administrat doza de social...

Fii liber... imagineaza-ti cum e sa fii in picioarele goale... in iarba... in parc sau chiar la munte. Sau la mare sa simti nisipul si apa rece ce iti acopera picioarele.
Poti sa urci in tren si sa tragi o tura, ai cu ce, vrei... dar nu o faci. Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...
Preferi sa te hranesti cu imaginile altora postate pe wall, cu amintirile tale ratacite printre atatea fumuri si renuntari.

STOP! Deschide ochii si fa ceea ce iti doresti... Incepe de undeva, cat de putin, si ai sa vezi ca totul se asterne in fata. Nu-ti ramane decat sa pasesti...

Acum intelegi de ce? Pentru ca sunt satul sa mi se spuna ce sa fac si sa tot intorc privirea inapoi, pentru ca totul depinde de mine, pentru ca sunt impacat cu mine, cu luminile si umbrele mele.

E o lume minunata ce merita un cuvant minunat.

A wonderful word! Isn't it?

Chapeau, Alberto!

Chapeau, Alberto!