Tempus vincit omnia

Nu-mi regret trecutul, regret doar dimpul pierdut cu oamenii nepotriviti.

A Wonderful Word

Da.

Mi-am redenumit blogul. Ei si? Care e jalea? Nu mai vad lumea asa nebuna precum o vedeam demult sau precum o vezi inca?

Nu e un capat de lume.

Hai, scoate un pic privirea ascutita din liniile bleu ale contului de Facebook cu pisici si mancaruri derulate la varf de deget pe telefon. Meriti mai mult de atat!

Stop! Ia trage un adanc aer in piept, stinge monitorul si inchide ochii. Imagineaza-ti!

Stiu, stiu... e greu, te superi si faci fata aia care spune gata! am incercat! Ma intorc pe micul meu ecran sa vad daca Gicuta a dat like la poza mea cu pisi! Nu e gata. Ramai in intunericul pleoapelor tale si continua sa te uiti in TINE. Adu-ti aminte de azi dimineata cand un fluture alb ti-a taiat calea si s-a dus in suisuri'coborasuri in parc sa se agate de o floare. L-ai privit nedumerit(a), l-ai admirat si l-ai invidiat in cele cateva secunde, ai uitat ce te gandeai. Fruntea ti s-a descretit, ti-ai indreptat corpul ai schitat un zambet. Nu-i asa ca a fost ca rupt din Rai?
De cum a disparut din vedere, te-ai garbovit la loc su povara gandurilor si a stirilor citite de dimineata, partajate de prietenii tai de pe Facebook, ai reprins infrigurat telefonul smart in mana si ai apasat BUTONUL. Lumina dalei de sticla a intrat in ochi, a pulsat in nervul optic si ti-a invaluit creierul, calmandu-l. Ti-ai administrat doza de social...

Fii liber... imagineaza-ti cum e sa fii in picioarele goale... in iarba... in parc sau chiar la munte. Sau la mare sa simti nisipul si apa rece ce iti acopera picioarele.
Poti sa urci in tren si sa tragi o tura, ai cu ce, vrei... dar nu o faci. Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...Pentru ca...
Preferi sa te hranesti cu imaginile altora postate pe wall, cu amintirile tale ratacite printre atatea fumuri si renuntari.

STOP! Deschide ochii si fa ceea ce iti doresti... Incepe de undeva, cat de putin, si ai sa vezi ca totul se asterne in fata. Nu-ti ramane decat sa pasesti...

Acum intelegi de ce? Pentru ca sunt satul sa mi se spuna ce sa fac si sa tot intorc privirea inapoi, pentru ca totul depinde de mine, pentru ca sunt impacat cu mine, cu luminile si umbrele mele.

E o lume minunata ce merita un cuvant minunat.

A wonderful word! Isn't it?

Chapeau, Alberto!

Chapeau, Alberto!

Se vede cu ochiul liber


Da. Se vede cu ochiul liber ca, odata cu moartea tragica de la Vadul lui Voda de la inceputul anului, romanofobia s-a acutizat in teritoriul romanesc dintre Prut si Nistru. Nu poti sa nu observi declaratiile belicoase ale lui Voronin si ai lui, marsurile in care ii invita pe bastinasi sa plece la Bucuresti, ura cu care neonazistii cu pretentii de "patrioti" din mai noul partid de buzunar al Moscovei sunt gata sa arunce cu excremente si injura de mama focului tot ce e romanesc sau sar la bataie impotriva manifestantilor. Cum sa nu observi ca vechiul "anticomunist" si "proroman"  acum un fel de neocomunist, Rosca, mobilizeaza batrani expirati ce cred inca ca URSS e posibil. Chemarea la ura etnica a lui Voronin si ai lui si a nesupunerii fata de putere prin nerecunoasterea Statului, prin sfidarea acestuia cu arborarea de drapele cu simbolica proprie.... Cum poti sa treci cu vederea peste numirea lui Rogozin ca reprezentant in Transnistria, tara nerecunoscuta de nimeni, dandu-i legitimitate... Acutizarea "moldovenismului" lui Dodon, o emanatie, de altfel, a comunismului "moldovenesc" cu presupuse vederi europene. 
Da, tinerii, sunt miza pierduta de Moscova si a sa Coloana a 5a, ei au reusit sa readuca constiinta poporului acesta greu incercat dintre Prut si Nistru. Ei sunt cei care au prastia cu care pot dobori colosul moscovit cu masca de "patriot moldovean" si o vor face, asa cum au facut-o estonii. Unirea e posibila insa e nevoie de vointa si de incredere in ceea ce esti, in faptul ca esti roman. Aceasta incredere insa este necesara de pe ambele maluri de Prut. 
A venit vremea sa ne cunoastem si sa ne recunoastem.

Slap...

Ce zi minunata.
Sa stau in parc, sa citesc Bonifacia lui Goma, sa nu simt miros de procesor infierbant' procesat de ventilatoru-i si sa ascult jazz in surdina radioului.
Miroase a parc, a umed un pic, a verde crud si a lemn. Cartea e cat se poate de reala, cu foi, coperti, scrisuri si desene, punctuatii si personaje ce discuta, se strang si se zbat... Goma isi ciopleste atent personajele dar ferm ca un sculptor ce foloseste dalti mari si bine ascutite pentru a da jos ne'necesarul... asa merge bine cu pianul, cu contrabasul semintunericit in fum si cu matura ce matura funinginea de pe toba.
Ce zi.

Please show me the way...


Au trecut cateva zile bune de cand A. a plecat din Paris. Am reusit sa vizitez Parisul ca un adevarat turist in dorinta de a-i arata cat mai multe in scurtu-i sejur. Ceea ce mi-am dorit de taaare demult, dintr-o alta viata, in care se facea ca eram 50% rocker, 50% hippie, a fost sa fac si eu "pelerinajul" la mormantul lui Jim. Dupa o plimbare prin cimitirul Pére Lachaise, destul de friguros si cu un aer de cimitir romanesc, cu multe cavouri parasite si placi chicioase parca in plastic, am gasit, dosit dupa un alt cavou, mormantul... Am uitat, recunosc aproape tot repertoriul Doors, nu mai imi aminteam nimic, era, pe bune, o amintire stearsa dintr-o alta viata, un vis destul de puternic sa lase o urma in dimineata somnoroasa.
... si dintr-o data a inceput... Valuri imense, vijelii interne ca intr-o seara furtunoasa pe malul unei mari intunecate de nouri... Au venit peste mine amintiri pierdute din anterioare vieti cu anterioare feţe... Am zambit azi de durerile si bucuriile de atunci... Un film nebun cu hipioti drogati cu muzica si senzatii. Mda. A fost ultimul meu shot pastrat in cutia de cristal cu inscriptia "doar in caz de urgenta" pe care il pastram doar pentru visul in care se facea ca traiesc la Paris si ca intr-o zi friguroasa eu, impreuna cu un amic poet si prozator, o sa trecem pe la Jim sa-i lasam o sticla de whiskey si o tigara aprinsa... Nu am lasat nici tigara aprinsa ca eu m-am lasat de fumat iar prietenul meu numara atent tigarile, iar sticla de whisky nu am adus-o pt ca o uitasem prin rezerve. Visul insa s-a implinit. Am incheiat astfel o viata cu iz nebun flori de camp abia culese, cu nopti intunecate de muzica rock vechi de pickup si betii de dimineti de piele matasoasa. Am iesit impreuna din ceata galagioasa de turisti spanioli dupa ce am facut cateva poze cavoului sarutat cu patima si copacului de langa pe care scria can you show me the way to next whiskey bar?. Atat.

...в тумане

Nu mai inteleg nimic...
Mi se pare totul in ceata, o ceata brumarie de dimineata de octombrie ce ma invaluie strecurandu-se prin textura hainelor pana in maduva oaselor.

Ma simt ca in casa tigancilor lui Eliade... nu vad nimic clar, nu sunt decat sunete, imagini, umbre si chicoteli infundate. 
Sau mai degraba ca ariciul in ceata din animatia lui Norstein...




Pentru Globu' lu' Neacsu

Reiau un articol cu bataie spre declaratiile lui Basescu privind trecerea Prutului.
Am fost deranjat, ca istoric dar ca si roman care a trait si si-a facut studiile in Basarabia de postul lui Neacsu, pe care de altfel il stimez dar nu pot fi de acord cu el.

Reacţia intelectualilor de rasă de peste Prut, inclusiv a ziariştilor, la declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu a fost uimitor de univocă şi solidară: toţi l-au acuzat cu pasiune patriotică. Învinuirile au curs gârlă, ca la comandă, ele completând întreaga „grilă” a deontologiei anti-Băsescu - de la muşcături intelectuale rafinate până la afirmaţii „curajoase” despre aceea că şeful statului român este „amicul lui Hitler” ori sugestii mojiceşti deschise de a-l băga pe Băsescu la balamuc… 
Eu sunt boier mare, ei sunt nişte proşti
Constat acest lucru fără intenţia de a intra în polemică cu ei sau de a le da note - nici nu are rost, deoarece, presupun, aceştia nu mai au timp ca să-i intereseze şi punctul de vedere exprimat de un oarecare „rus” din Basarabia. Subliniez din start că ceea ce urmează mai jos exprimă un punct de vedere personal, subiectiv, fără pretenţii de a fi adevărul în ultimă instanţă, iar vorbind despre intelectualii români nu generalizez, ci mă refer doar la cazuri concrete, fără a da numele autorilor. Cred că, în legătură cu acest subiect, e perfect aplicabilă opinia lui Andrei Pleşu, care scrie că „nu se poate readuce în scenă delictul de opinie. A fi pro-Băsescu e la fel de îngăduit ca şi a fi anti-, cu condiţia să nu ai alte motivaţii în afara convingerilor personale”. Subscriu acestei atitudini, dar cu o precizare: a fi „pro-Băsescu” în RM este cu totul altceva decât a fi „pro-Băsescu” în România... La Bucureşti e uşor (la modă) să te „speli pe mâini” şi să nu vezi această diferenţă, afirmând, cum o face un fost ministru de Externe al lui Băsescu, că acesta, chipurile, prin declaraţia sa „a renunţat fără remuşcări la stima a zece intelectuali… în schimbul voturilor a 1000 de creduli de ocazie, fie ei naţionalişti, habarnişti, frustraţi, naivi sau lipsiţi de educaţie”… Ca să vezi, zece intelectuali „de rasă” contează mai mult decât 1000 de proşti care votează!.. Mentalitate europeană… ca a vornicului Moţoc, cel care-i spunea domnitorului că el e boier mare, iar cei mulţi sunt nişte proşti şi-l sfătuia să dea cu tunul în ei…

O istorie îndepărtată sau „o gravă problemă a prezentului”?

…Îi amintesc fostului domn ministru că numai în RM numărul de voturi date lui Băsescu a fost cu mult mai mare de 1000, iar a-i cataloga pe toţi românii de aici care au votat cu Băsescu drept „naţionalişti, habarnişti, frustraţi, naivi sau lipsiţi de educaţie” este cel puţin mai mult decât lipsă elementară de… educaţie. Dacă marii intelectuali români de la Bucureşti ar fi avut interesul să ştie ce reacţii au provocat declaraţiile lui Băsescu la Chişinău, ar fi fost mai atenţi în formulări şi atitudini. Aici, la Chişinău, „naţionaliştii şi habarniştii” au reacţionat nu atât la cele spuse de către Băsescu despre regele Mihai, cât la declaraţia sa că, dacă ar fi fost în locul mareşalului Antonescu, ar fi dat ordin ostaşilor să treacă Prutul. Şi e absolut firesc, deoarece pentru noi evenimentul evocat de Băsescu nu este istorie îndepărtată, ci o realitate încă vie, „o gravă problemă a prezentului”. Asta n-o pot înţelege sau nu doresc să o înţeleagă intelectualii de peste Prut. Am reţinut o singură voce în presa de la Bucureşti, care nu a sunat în unison. Este vorba despre… care a încercat să vadă şi cealaltă parte a monedei în „afirmaţiile impardonabile ale lui Băsescu”. Referindu-se la indignarea Rusiei vizavi de aceste… impardonabile afirmaţii („Asemenea bravade neruşinate, care justifică agresiunea fascistă şi profanează memoria milioanelor de victime ale nazismului, sunt inadmisibile”), autorul constată, cu mult bun-simţ… istoric: „Ca român, oricât de mult l-ai urî pe Băsescu - şi există destui care l-ar trimite în prima linie la Stalingrad! -, nu poţi jubila în faţa agresivităţii diplomaţiei ruse. Dacă ofensiva venea dinspre Franţa sau Madagascar, mai treacă-meargă, dar românii au sensibilităţi istorice în relaţia cu doi vecini: unul actual (Ungaria) şi altul fost (URSS/Rusia). Nu întâmplător, pe aceste direcţii se dezvoltă, ciclic, şi temele naţionaliste în perioadele electorale”. Mai citez o remarcă, foarte importantă, în contextual discutat: „Să fim bine înţeleşi: Băsescu a greşit. Dar a greşit în relaţia cu Regele Mihai şi cu istoria noastră, nu cu Rusia şi cu istoria imperiului de la răsărit! Moscova a sărit de fund în sus când Băsescu a spus că, în condiţiile anului 1941, şi el ar fi ordonat trupelor române să treacă Prutul. Ce ar vrea Kremlinul, ca Bucureştiul să spună că Basarabia e pământ rusesc? Dar asta ar fi o uriaşă minciună istorică! De ce nu explică diplomaţii ruşi ai anului 2011 ce căutau trupele sovietice în Basarabia anului 1941? Poate-şi amintesc, totuşi, cum au ocupat, cu exact un an înainte, acest vechi teritoriu românesc. Traian Băsescu ar fi greşit dacă spunea că ar fi ordonat trupelor române să treacă Nistrul, nu Prutul! Şi apoi: de ce continuă Rusia să se identifice cu URSS? Poate se uită totuşi pe hartă şi vede că în prezent nu mai are graniţă cu România, deci nu mai există motive de dispută teritorială. Vecinul nostru de la răsărit şi de la miazănoapte e Ucraina. Sau avem vederi diferite în privinţa Transnistriei, moneda de schimb dată Republicii Moldova de Stalin pentru sudul Basarabiei? Dar ce caută Rusia, cu armată cu tot, pe teritoriul unei ţări independente? Acestea-s problemele grave, cele ale prezentului, nu o declaraţie formală despre evenimente din urmă cu 70 de ani!

Echivalenţa Rusia = URSS am mai întâlnit-o şi la Mihail Gorbaciov, anul trecut, când s-a aflat în vizită la Bucureşti. Ba, mai mult: şi ideea propagandistică a bravei Armate Roşii care a eliberat România de sub sinistra ocupaţie nazistă. Şi Gorbaciov, şi actualii conducători ruşi uită să spună că ne-au eliberat de nazişti ca să ne ocupe ei! Şi că Armata Roşie a făcut României mai mult rău chiar şi decât trupele naziste. Când Rusia, moştenitoarea Uniunii Sovietice, va recunoaşte faptul că ne-a schimonosit istoria (inclusiv prin alungarea Regelui Mihai!), atunci, da, putem să dezbatem şi controverse de genul „trebuia sau nu să trecem Prutu
l”.

Încă o dată despre frontiere

Repet, această voce este singulară, deoarece majoritatea e uluitor de solidară în a-l taxa pe Băsescu, pornind de la convingerea că astăzi în Europa este imposibil să găseşti un lider ce ar afirma că, dacă ar fi trăit atunci, ar fi mers în război în alianţă cu Hitler. „Nu despre istorie este vorba aici…, zice unul dintre jurnalişti, ci despre prezent”. Despre care prezent? ne întrebăm noi, cei din RM. Despre un prezent din care, dacă punem astfel problema, noi nu mai facem parte şi pentru care cele câteva milioane de etnici români de aici nu mai contează? „Construcţia europeană de după sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial şi din care România face astăzi parte - continuă filozofic şi povăţuitor autorul - a fost gândită tocmai pentru a evita o nouă confruntare. Oricât le-ar părea unora de glorios, un război pentru „recuperarea de teritorii”, vorba preşedintelui, este exclus. Frontierele sunt recunoscute de toţi”. E adevărat, precizăm noi, „frontierele sunt recunoscute de toţi”, dar respectate sunt doar de unii. Germania nu a recunoscut aceste frontiere şi s-a reunificat, Rusia le recunoaşte formal, dar în fapt le contestă în permanenţă, mai păstrând şi trupe în alte ţări suverane, cum e RM, de exemplu. „Liderii politici sunt foarte atenţi când vorbesc despre istorie, ne mai sfătuieşte autorul, tocmai pentru a nu-i deranja pe ceilalţi”. Îndeosebi, pe ruşi, mai precizăm noi. Fireşte, adevărul despre istoria noastră „zgârie urechi sensibile la Berlin, Ierusalim, Moscova şi în alte părţi”, dar acest adevăr trebuie spus fiindcă el nu vizează, cum crede autorul, „câteva voturi de la nostalgicii naţional-comunismului şi de la creierele rase ale extremei drepte”. Acest adevăr este că o parte a poporului român a rămas în afara frontierelor, „graţie” ruşilor pe care suntem sfătuiţi „să nu-i deranjăm”. Dar de ce să nu-i deranjăm, dacă adevărul este de partea noastră?!

Ce zgârie urechile unor intelectuali de la Bucureşti

Pentru a nu zgâria urechile unor intelectuali de la Bucureşti nu voi mai întreba dacă mai este Basarabia pământ românesc sau nu. Îi întreb altceva: a existat raptul sovietic din 28 iunie 1940? Dacă intelectualii români care-l atacă pe Băsescu nu cunosc adevărul despre 28 iunie 1940, îmi permit să parafrazez ordinul mareşalului: Intelectuali români, vă implor, treceţi Prutul! Acelaşi autor continuă: „Astăzi ştim ce au însemnat naţional-socialismul şi lagărele de exterminare. Cunoaştem efectele devastatoare pe care războiul declanşat de nazism le-au avut asupra Europei. Ne este cunoscut dezastrul suferit de armata română la Cotul Donului şi pe alte teatre de luptă de pe frontul de răsărit. Ştim şi deznodământul. Poţi să spui azi, cu toate informaţiile la îndemână, că ţi-ai fi aruncat ţara într-o asemenea nebunie?”. 
Foarte bine că ştiţi aceste lucruri, dar e grav, e dureros că nu ştiţi ce înseamnă drama a câteva milioane de români care continuă să se afle sub cnutul aceleiaşi Moscove şi care sunt „efectele devastatoare” asupra acestora. Preşedintele Băsescu a îndrăznit să spargă tăcerea şi a spus ceea ce s-au temut să spună toţi preşedinţii României de la căderea comunismului încoace. Şi pentru acest lucru trebuie trimis la balamuc? Aşa cum făceau ruşii pe timpul URSS, când basarabenii riscau să recunoască că sunt români?

Nu îndemn la „un război glorios”

Cu toate că nu îndemn la un război glorios pentru recuperarea de teritorii, cum ironizează cu totul nepotrivit autorul, nu pot să nu amintesc despre exemplul cecenilor şi al sârbilor. Pentru un teritoriu pierdut trebuie să te baţi, fiindcă un teritoriu e cu adevărat pierdut doar atunci când renunţi la el. Ştiu care va fi reacţia la acest articol aici, la Chişinău, cunosc tot inventarul de „argumente” şi acuzaţii - de la „naţionalism jegos” până la „încremenirea într-un proiect paşoptist”. Consider însă că e mai nobil să încremeneşti, ca român, într-un proiect naţionalist, decât să ieşi din el jigodie fără identitate sau cu identitate... cosmică. Înţeleg, România are astăzi o agendă încărcată, înainte de toate, economică. Orice popor însă, orice ţară trebuie să aibă şi o agendă morală. Pun punct aici ca să nu devin patetic şi moralist. Mai există un aspect al acestei probleme - lipsa de reacţie a Chişinăului la acuzaţiile aduse lui Băsescu de către Rusia -, dar subiectul este pentru un alt număr…
 
  • Un articol de: Constantin Tănase