Treceți la conținutul principal

Despre Bucureşti

O bună prietenă a mea scria în blogul său despre vecini. Tot despre vecini am să scriu şi eu, dar despre vecinii care ne înconjoară în toate zilele în mijloacele de transport, în staţii, pe drum, la gherete, în taxi.
Pentru că sunt de o lună în Bucureşti, intors după 9 luni de Paris, văd lucrurile pe care probabil le vedeam şi înainte de a pleca dar la care nu am atras atenţie.
Am avut ceva treburi în oraş şi, pentru a mai scăpa de caldura înnăbuşitoare ce se revarsă din belşug peste oameni animale şi clădiri, am luat metroul. Am intrat într-o altă lume... Metroul aglomerat, înnăbuşitor şi plin de oameni ce sunt cu gândurile în altă parte... Am vazut bucureştenii de care îmi era dor când eram plecat departe. Oameni transpirati, mirosind a transpiraţie, miros lângă miros, maiouri ude ce se imping mârlăneşte în tine şi te privesc dispreţuitor în loc să-şi ceară scuze. Eşti călcat pe picior şi eşti apostrofat dacă ceri sandalei sau papucului de plastic, ambele chinezeşti, să se mute de pe piciorul tău. Tineri cu telefoane agăţate de henţfri de gât care sunt lăsate să-şi cânte tonul de apel cu ultima manea să afle toţi cei din jur ce telefon bengos au ei. După ce eşti anihilat de zgomot, proprietarul dă refuz... dă refuz. Oare ce crede apelantul când sună... că e foarte ocupat sau că telefonul dat pe vibraţii nu e auzit sau că, Doamne feri!, cine ştie ce răufăcător a pus mâna-i murdară pe el.
Am ieşit la o staţie lipsită de aglomeraţia centrală şi am urcat scările rulante, ştiţi şi voi care... cele pe care sunt desenate in partea stângă câte o talpă semn că pe acolo se circulă şi pe partea dreaptă câte 2 semn că cei obosiţi pot sta să fie duşi...
Erau 10 oameni, nu mai mult pe scara aia rulantă şi eu grăbit. Doi barbaţi stateau pe o singura treaptă blocând accesul. Ajung la el şi îl rog pe cel din stânga să treacă în dreapta să pot să alerg. Da' ce, nu ai răbdare, că oricum ajungi sus... Mi-a sărit ţandăra şi i-am explicat misterul tălpilor nepereche din faţa lui şi a celor pereche din dreapta lui... ca la proşti cum se zice. S-a dat într-o parte în final dar m-am temut că voi fi pocnit în ceafă în momentul în care am avansat. Fierbeam si mă durea că concetăţenii mei sunt inerţi. Am iesit afară şi m-am dus la un fast food in care se vindeau merdenele, baclavale, poale-n brâu şi alte culinării mâncabil super-rapide. De foame am cerut una, o merdenea. Scoate una din zecile de fâşii de hârtie şi mă serveşte... Nu vă supăraţi, aveţi cumva şi un şerveţel? după care urmează răspunsul, năucitor zic eu... Dar hârtia ce are, nu e bună? Am rămas cu gura căscată dar mi-am revenit şi i-am cerut din nou şerveţelul. După o privire criminală s-a aplecat sub raza pivirii mele şi a scos un cub sigilat de serveţele din care mi-a eliberat cu greu unul după ce, în prealabil, a desigilat cu atenţie. Am vrut să fiu malin şi am replicat subtil, merci pentru serveţel, sunt ale dumneavoastră, nu? Am spus totusi mulţumesc şi O zi bună şi m-am indepărtat savurându-mi very fast food-ul sub soarele copleşitor.
Cât despre trolee sau autobuze nu are rost să mai adaug şi eu aceleaşi cuvinte, propoziţii, fraze despre oameni, aglomeraţii şi călduri, scrise în fiecare vară sub diferite forme în toate publicaţiile... mai artistic sau mai jurnalistic...

Comentarii

Nicoleta Țintea a spus…
bine ai revenit acasa:)

Postări populare de pe acest blog

2015

Uau!  Anul trecut a fost un an, cum să scriu, surprinzător.  Cel mai important, dincolo de toate greutățile îndurate, de toate micile victorii și eșecuri a fost momentul în care mi-am revăzut copiii după 7 ani ascunși după egoismul maică-sii. Un moment plin de emoții, în care am plâns împreună, ne-am redescoperit, am zâmbit, ne-am strâns în brațe... A fost un an în care am văzut Clujul împreună cu familia și am regretat enorm că frații nu s-au văzut doar pentru că am fost "politic corect"... Am realizat că nu regret timpul pierdut ci doar că a fost petrecut cu persoanele nepotrivite precum fosta soție sau foști prieteni și colegi, ca timpul schimbă totuși oamenii ca pe vin, unii devin mai buni alții se strică sau se oțetesc. Am auzit scuze plate la telefon doar pentru a fi spuse, acuze scoase doar pentru a-și ascunde vina, am citit poeme cu îngeri văzuți de un bun și depărtat prieten. Am văzut că scobind un dovleac de Halloween tot copil rămâi, nu te transformi în

In izolare

Am stat si noi in izolare si inca purtam masti. Am reparat o chitara de nereparat doar cu tutoriale de pe Youtube, am inceput sa invat sa cant, sa gatesc, sa ascult muzica si, peste toate, sa citesc. Ah, sa citesc. Asa un sentiment ciudat... Am citit ca-n tinerete, salbatic, neincetat, cate-o carte sau cate 2 carti pe zi.  Am ajuns la un tiramisu pe saptamana. La cate mancam, punem sigur cateva kilograme in pandemia asta. Avem noroc cu gradina. Iesim seara si ne uitam la filme. Cum in spatele casei, langa gradina sunt blocuri, copiii nu pot iesi decat la balcon, punem in fiecare seara la aceeasi ora, 20:00, Tom si Jerry, Disney (seriile mici cu Donald, Porky sau veveritele) pe proiector. Vad copiii printre zabrelele de la balcoane cum rad si aplauda cand si-o ia pe cocoasa Tom sau cand veveritele fura pancakeurile lui Donald... E intrucatva trist dar si interesant in acelasi timp. Dupa atata stat in casa, multi oameni se vor schimba. Multe casnicii se vor rupe si multe se vor intari. C

Referendumul

La sigur că nu aș fi scris ceva despre referendumul românesc pentru redefinirea familiei în Constituție dacă nu aș fi primit azi un telefon ce m-a facut să realizez adevărata profunzime a nebuniei ce a sfâșiat efectiv poporul român în perioada asta. Deja ideea de a face un referendum pentru a da legimitate unei legi care a trecut prin ambele camere ale Parlamentului, deja hotărâtă adicatelea, e dubioasă. Faci referendumul ca să vezi dacă oamenii sunt de acord să shimbe ce vrei tu și după aia vezi cum o faci. Dovada e primul referendum, ăla de cerea reducerea parlamentarilor de la 600 la 300. A trecut cu 50% și așa cum a trecut, bașca și o hotărâre a Curții Constituționale care dădea aviz favorabil acestei schimbări, așa a rămas la prăfuit în arhivele Parlamentului. Vă spun sincer că de referendum am auzit de acu' vreo săptămână când pe Twitter nush' care a dat un RT. M-a mâncat în cur să deschid Facebook. Nenee! Iak'așa am inteles eu cum s-a simțit Pandora când