Treceți la conținutul principal

Romania dupa 20 de ani


Azi ca nu am avut decat sa stau la computer am facut un tur de forta a tuturor evenimentelor din Romania zilelor noastre.

Am citit ziarele, am privit video... Dupa 20 de ani, avem dara un presedinte care se lupta cu marii corupti, un Gigi care se da evlavios dar injura de rupe gura targului, o gramada de pitzipoance pe rol de VIPuri. Avem o presa care se lupta cu ce au mai facut vedetele, in schimb, atat de prezenta in anii '95 presa de investigatie aproape a murit in 2009. Gardianul ce mai misca, Realitatea ce mai arata cate ceva. In rest, manele, Irinel, Monica, Andresan, Gigi...
Surpriza ultimilor doua saptamani o constituie Basarabia. A fost nevoie sa iasa oameni in strada, sa fie batuti tineri, sa fie expulzati jurnalisti sau chiar batuti bine ca presa romaneasca sa iasa din somnul manelistico-mioritic. Dar nu a fost sa fie. De cum revoltele de peste Prut au luat sfarsit ai nostri bravi jurnalisti s-au intors smeriti, in genunchi, cu lacrimi de iertare in ochi catre vedetele locale si fitzele lor. Am avut iarasi in prim plan un Gigi incarcerat dar credincios, un pornostar Laura Andresan ce si-a scos album, fostul sot al Raduleascai care e combinat cu Anna Lesko dupa ce Raduleasca s-a combinat cu mai tanarul si focosul realizator de la Antena 1 Dani Otil dar care se declara mama apriga in timpul procesului de reincredintare a copilului.
Manele si tatze goale cat cuprinde in Libertatea...
Evenimentul zilei s-a suparat si a iesit parca din cotidian cu relatarea interesanta a trimisului sau special din Basarabia dar si cu un excelent editorial semnat Ioana Lupea.
Incep sa ma satur de aceleasi scandaluri si aceeasi nepasare politicianista a ziarelor de pe Dambovita.
Vreau mai multa actiune. Vreau presa anilor 95-2000, presa in care am scris si am crescut. Vreau foto compromitatoare si articole pline de aciditate.
Etichete:

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

O carte ca un copil nenascut

Am primit de la un bun prieten manuscrisul unei carti. Amanuntele nu conteaza, cert e ca l-am primit pe computer. Eram atat de obosit si de amarat de ziua care trecuse incat nu realizasem pe moment ce imi trimisese. Aveam in fata ochilor mei o carte care inca nu se nascuse... Plapanda, imperfecta, dar plina de viata si luptand pentru fiecare sansa, fiecare cuvant ce il respira. O citeam curios, ca pe o ecografie a unei societati. Iti propun si tie, cititorule de nebunii, sa arunci o privire pe un fragment, si daca iti place si ai vrea sa vezi o carte nascandu-se si traind in palmele tale, atunci da de veste si cauta un editor. Cuvânt înainte Nu mi-am propus să fac în următoarele pagini o radiografie exactă a societăţii spaniole, nici măcar o analiză exhaustivă a situaţiei diasporei din Spania, pur și simplu voi vorbi despre mine și oamenii pe care am avut şansa, sau ghinionul, de a-i întâlni în acești 4 ani. Unele din întâmplările care vor apărea în această carte sunt inven...
Un comentariu
Citiți mai multe

Ranza

Cu ocazia ultimilor evenimente din diaspora moldava din Paris am avut ocazia sa aflu/sa confirm/sa descoper ca totusi unii din cei plecati de acasa pe meleaguri straine isi aduc prin bagaje si mult-hulita RANZA. La unii mai mare la altii mai mica, mai ascunsa sau mai pe fata, RANZA dicteaza totusi relatiile in viata asociativa moldava din Paris. Daca pana acum a domnit pacea si prosperitatea si nu se organiza nimic [in afara de colinde si "sezatori" cu asociatii-fantoma la ambasada RM], de la o vreme de cand CM a inceput sa miste-n front prin concerte organizate cu artisti din MD, prin promovarea revistei diasporei moldave europene, P-D(a nu se face confuzie cu partidul omonim din MD) si colaborarea cu organizatia cu acelasi nume prin pregatirea acesteia pentru Franta... RANZA si-a facut aparitia. Mai intai prin vorbe spuse-n barba, apoi prin susoteli, prin barfe lansate-n comunitate in stil PPCDist ca sa se ajunga la tot felul de marlanii si grosolanii facute pe fata de unii...
2 comentarii
Citiți mai multe

Ce lasam in urma?

Ne naștem, facem năzbâtii când suntem copii și nebunii când suntem adolescenți. Ne căsătorim (sau nu), aducem pe lume copii (sau nu), muncim (sau nu), ne retragem și în cele din urmă murim. Apoi... Apoi?  Unii spun că lasă în urmă copiii, alții, o melodie (sau mai multe), alții, o carte (sau mai multe), alții, o casă, o pictură (sau mai multe). Am re-vizitat un cimitir. Nimic mai trist și mai șters ca un cimitir. Cruci vechi, mușcate de vânturi și ploi, nume incomplete, chipuri invizibile de-atâta ars de soare, garduri din care fierul se decojește în cruste lungi și sângerii, flori ofilite sau din plastic decolorat de vreme. În fundul cimitirului, o pubelă plină cu lumânări din plastic roșu și o gramadă de buruieni uscate ce așteaptă să fie luate de gunoierii încă adormiți de dimineața. Toate trăirile noastre, gândurile, grijile, bucuriile, imaginile, culori și mirosuri, le luăm cu noi fără posibilitatea de a le împărtăși. Cum să descrii soarele moale p...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe