Treceți la conținutul principal

7 aprilie

Am participat acum 2 ani la "revolutia twitter" din RM. Evident, am participat prin intermediul twitter, am preluat informatii, am stat cu ochii tinta pe #pman pana dimineata, am postat stiri in timp real pe Connexions Moldavie, am preluat articole pentru cei care doreau sa fie informati pentru ca siturile de stiri din RM erau intrerupte. Pentru un sit lansat pe 1 aprilie sa ai aprox 400 de vizitatori unici pe zi cu peste o mie de vizite a insemnat ca momentul schimbarii a venit in sfarsit. Au fost cele mai interesante, cele mai intense "ciripituri". Am crezut sincer, fara urma de indoiala ca in sfarsit mamaliga a explodat si pe partea cealalta de Prut. A fost strigatul tinerilor "AJUNGE!" impotriva unei asupriri ideologice, morale, ca strigatul "AJUNGE!" din '90 al parintilor lor a fost inteles in sfarsit. Da, am crezut ca toate problemele ce tin de identitate de limba de societate vor fi in sfarsit scrise raspicat, ca LIBERTATEA, JUSTITIA vor fi respectate pentru ca vox populi vox dei est. A fost o perioada de avant, de dezlantuire a noilor politicieni... peste tot vorbeau limba romana, se luptau pentru libertate, justitie... apoi lucrurile au inceput sa devina din ce in ce mai tulburi. Parca limba romana nu e chiar romana, parca libertatea e interpretabila iar cat despre zeita Dike, altii iau hotarari dinainte sa se puna argumentele in talgere.
Dupa 2 ani e o confuzie intretinuta complice de toti membrii Aliantei fie ei pro-romani, pro-europeni sau moldovenisti. Incepem sa ne impacam cu gandul ca vom afla abia peste 40 de ani dupa desecretizare ce si cum a fost cu adevarat. Majoritatea celor care au crezut atunci ca se poate face schimbare, deziluzionati, au ales calea exilului simtind ca acasa la ei tot strainii raman stapani. Din acest punct de vedere incep sa inteleg transformarea mesajului aliantei din pro-roman si pro-european intr-un mesaj pro-moldovenist, european retinut, cu accente pro-ruse. Diferenta dintre comunisti si aliati in acest caz nu mai e niciuna.
Totusi, un punct de neglijat ramane presa. S-a mai invartosat, a mai prins la obraji, parca s-a mai infiripat "cainele de paza al societatii". Nu mai ramane decat sa muste si sa latre cand politicienii incep sa profite de inconstienta poporului ca deocamdata vad ca, in loc sa preia drapelul si sa urce pe baricade asa cum trebuie sa o faca intr-o societate anesteziata de veninul comunist, aluneca incet incet in zona presei de cancan, de scandal asa cum o face presa romana. Ceea ce se uita e ca presa romana a avut curajul sa iasa pe baricade in anii '90, editorialistii de atunci nu au iertat pe nimeni, nici Puterea nici Opozitia.
Au ramas in RM cativa editorialisti aspri la vorba si verticali in atitudine dar sunt prea putini. Vreau mai multi, mai tineri. Unde-s "lupii tineri"?

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ce lasam in urma?

Ne naștem, facem năzbâtii când suntem copii și nebunii când suntem adolescenți. Ne căsătorim (sau nu), aducem pe lume copii (sau nu), muncim (sau nu), ne retragem și în cele din urmă murim. Apoi... Apoi?  Unii spun că lasă în urmă copiii, alții, o melodie (sau mai multe), alții, o carte (sau mai multe), alții, o casă, o pictură (sau mai multe). Am re-vizitat un cimitir. Nimic mai trist și mai șters ca un cimitir. Cruci vechi, mușcate de vânturi și ploi, nume incomplete, chipuri invizibile de-atâta ars de soare, garduri din care fierul se decojește în cruste lungi și sângerii, flori ofilite sau din plastic decolorat de vreme. În fundul cimitirului, o pubelă plină cu lumânări din plastic roșu și o gramadă de buruieni uscate ce așteaptă să fie luate de gunoierii încă adormiți de dimineața. Toate trăirile noastre, gândurile, grijile, bucuriile, imaginile, culori și mirosuri, le luăm cu noi fără posibilitatea de a le împărtăși. Cum să descrii soarele moale p...

In izolare

Am stat si noi in izolare si inca purtam masti. Am reparat o chitara de nereparat doar cu tutoriale de pe Youtube, am inceput sa invat sa cant, sa gatesc, sa ascult muzica si, peste toate, sa citesc. Ah, sa citesc. Asa un sentiment ciudat... Am citit ca-n tinerete, salbatic, neincetat, cate-o carte sau cate 2 carti pe zi.  Am ajuns la un tiramisu pe saptamana. La cate mancam, punem sigur cateva kilograme in pandemia asta. Avem noroc cu gradina. Iesim seara si ne uitam la filme. Cum in spatele casei, langa gradina sunt blocuri, copiii nu pot iesi decat la balcon, punem in fiecare seara la aceeasi ora, 20:00, Tom si Jerry, Disney (seriile mici cu Donald, Porky sau veveritele) pe proiector. Vad copiii printre zabrelele de la balcoane cum rad si aplauda cand si-o ia pe cocoasa Tom sau cand veveritele fura pancakeurile lui Donald... E intrucatva trist dar si interesant in acelasi timp. Dupa atata stat in casa, multi oameni se vor schimba. Multe casnicii se vor rupe si multe se vor intar...

Nu mai citesc ziare

...ca-n cantecul lui Valeriu Sterian. De ce sa mai iau ziare Daca-n jurul meu e plin De evenimente bizare Care ma naucesc deplin  De la o lunga vreme nu mai citesc presa romaneasca. Am scos toate linkurile de pe navigator, m-am dezabonat de pe Twitter de la toate publicatiile chiar si de la oamenii gen presedinte, jurnalisti, datatori cu opinia ca CTP si altii, nu mai intru pe Facebook ( pentru cei care cred ca ma pot contacta pe FB, n-are rost, nu va chinuiti ) si imi vad de viata si de treburile mele ca am multe pe cap si trebuie sa multumesc cat de cat pe toti care sunt, sau care nu vor sa fie, in contact cu mine. A fost greu, ca o dezintoxicare. Ma tot frigeau mainile sa trec pe telefon sa vad ce se mai intampla in Romania, dar m-am abtinut. Dupa chinuri, friguri si frisoane, mi-a trecut. ...si vine unul.  Buei, ai vazut bah c-a dat-o jos p-aia de la-nticoruptie?  Si eu ca fumatorul la miros de tigara: Ai ma! Si? Cum, mah, si? Gata! Toata...