04 iulie 2011

Pentru Globu' lu' Neacsu

Reiau un articol cu bataie spre declaratiile lui Basescu privind trecerea Prutului.
Am fost deranjat, ca istoric dar ca si roman care a trait si si-a facut studiile in Basarabia de postul lui Neacsu, pe care de altfel il stimez dar nu pot fi de acord cu el.

Reacţia intelectualilor de rasă de peste Prut, inclusiv a ziariştilor, la declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu a fost uimitor de univocă şi solidară: toţi l-au acuzat cu pasiune patriotică. Învinuirile au curs gârlă, ca la comandă, ele completând întreaga „grilă” a deontologiei anti-Băsescu - de la muşcături intelectuale rafinate până la afirmaţii „curajoase” despre aceea că şeful statului român este „amicul lui Hitler” ori sugestii mojiceşti deschise de a-l băga pe Băsescu la balamuc… 
Eu sunt boier mare, ei sunt nişte proşti
Constat acest lucru fără intenţia de a intra în polemică cu ei sau de a le da note - nici nu are rost, deoarece, presupun, aceştia nu mai au timp ca să-i intereseze şi punctul de vedere exprimat de un oarecare „rus” din Basarabia. Subliniez din start că ceea ce urmează mai jos exprimă un punct de vedere personal, subiectiv, fără pretenţii de a fi adevărul în ultimă instanţă, iar vorbind despre intelectualii români nu generalizez, ci mă refer doar la cazuri concrete, fără a da numele autorilor. Cred că, în legătură cu acest subiect, e perfect aplicabilă opinia lui Andrei Pleşu, care scrie că „nu se poate readuce în scenă delictul de opinie. A fi pro-Băsescu e la fel de îngăduit ca şi a fi anti-, cu condiţia să nu ai alte motivaţii în afara convingerilor personale”. Subscriu acestei atitudini, dar cu o precizare: a fi „pro-Băsescu” în RM este cu totul altceva decât a fi „pro-Băsescu” în România... La Bucureşti e uşor (la modă) să te „speli pe mâini” şi să nu vezi această diferenţă, afirmând, cum o face un fost ministru de Externe al lui Băsescu, că acesta, chipurile, prin declaraţia sa „a renunţat fără remuşcări la stima a zece intelectuali… în schimbul voturilor a 1000 de creduli de ocazie, fie ei naţionalişti, habarnişti, frustraţi, naivi sau lipsiţi de educaţie”… Ca să vezi, zece intelectuali „de rasă” contează mai mult decât 1000 de proşti care votează!.. Mentalitate europeană… ca a vornicului Moţoc, cel care-i spunea domnitorului că el e boier mare, iar cei mulţi sunt nişte proşti şi-l sfătuia să dea cu tunul în ei…

O istorie îndepărtată sau „o gravă problemă a prezentului”?

…Îi amintesc fostului domn ministru că numai în RM numărul de voturi date lui Băsescu a fost cu mult mai mare de 1000, iar a-i cataloga pe toţi românii de aici care au votat cu Băsescu drept „naţionalişti, habarnişti, frustraţi, naivi sau lipsiţi de educaţie” este cel puţin mai mult decât lipsă elementară de… educaţie. Dacă marii intelectuali români de la Bucureşti ar fi avut interesul să ştie ce reacţii au provocat declaraţiile lui Băsescu la Chişinău, ar fi fost mai atenţi în formulări şi atitudini. Aici, la Chişinău, „naţionaliştii şi habarniştii” au reacţionat nu atât la cele spuse de către Băsescu despre regele Mihai, cât la declaraţia sa că, dacă ar fi fost în locul mareşalului Antonescu, ar fi dat ordin ostaşilor să treacă Prutul. Şi e absolut firesc, deoarece pentru noi evenimentul evocat de Băsescu nu este istorie îndepărtată, ci o realitate încă vie, „o gravă problemă a prezentului”. Asta n-o pot înţelege sau nu doresc să o înţeleagă intelectualii de peste Prut. Am reţinut o singură voce în presa de la Bucureşti, care nu a sunat în unison. Este vorba despre… care a încercat să vadă şi cealaltă parte a monedei în „afirmaţiile impardonabile ale lui Băsescu”. Referindu-se la indignarea Rusiei vizavi de aceste… impardonabile afirmaţii („Asemenea bravade neruşinate, care justifică agresiunea fascistă şi profanează memoria milioanelor de victime ale nazismului, sunt inadmisibile”), autorul constată, cu mult bun-simţ… istoric: „Ca român, oricât de mult l-ai urî pe Băsescu - şi există destui care l-ar trimite în prima linie la Stalingrad! -, nu poţi jubila în faţa agresivităţii diplomaţiei ruse. Dacă ofensiva venea dinspre Franţa sau Madagascar, mai treacă-meargă, dar românii au sensibilităţi istorice în relaţia cu doi vecini: unul actual (Ungaria) şi altul fost (URSS/Rusia). Nu întâmplător, pe aceste direcţii se dezvoltă, ciclic, şi temele naţionaliste în perioadele electorale”. Mai citez o remarcă, foarte importantă, în contextual discutat: „Să fim bine înţeleşi: Băsescu a greşit. Dar a greşit în relaţia cu Regele Mihai şi cu istoria noastră, nu cu Rusia şi cu istoria imperiului de la răsărit! Moscova a sărit de fund în sus când Băsescu a spus că, în condiţiile anului 1941, şi el ar fi ordonat trupelor române să treacă Prutul. Ce ar vrea Kremlinul, ca Bucureştiul să spună că Basarabia e pământ rusesc? Dar asta ar fi o uriaşă minciună istorică! De ce nu explică diplomaţii ruşi ai anului 2011 ce căutau trupele sovietice în Basarabia anului 1941? Poate-şi amintesc, totuşi, cum au ocupat, cu exact un an înainte, acest vechi teritoriu românesc. Traian Băsescu ar fi greşit dacă spunea că ar fi ordonat trupelor române să treacă Nistrul, nu Prutul! Şi apoi: de ce continuă Rusia să se identifice cu URSS? Poate se uită totuşi pe hartă şi vede că în prezent nu mai are graniţă cu România, deci nu mai există motive de dispută teritorială. Vecinul nostru de la răsărit şi de la miazănoapte e Ucraina. Sau avem vederi diferite în privinţa Transnistriei, moneda de schimb dată Republicii Moldova de Stalin pentru sudul Basarabiei? Dar ce caută Rusia, cu armată cu tot, pe teritoriul unei ţări independente? Acestea-s problemele grave, cele ale prezentului, nu o declaraţie formală despre evenimente din urmă cu 70 de ani!

Echivalenţa Rusia = URSS am mai întâlnit-o şi la Mihail Gorbaciov, anul trecut, când s-a aflat în vizită la Bucureşti. Ba, mai mult: şi ideea propagandistică a bravei Armate Roşii care a eliberat România de sub sinistra ocupaţie nazistă. Şi Gorbaciov, şi actualii conducători ruşi uită să spună că ne-au eliberat de nazişti ca să ne ocupe ei! Şi că Armata Roşie a făcut României mai mult rău chiar şi decât trupele naziste. Când Rusia, moştenitoarea Uniunii Sovietice, va recunoaşte faptul că ne-a schimonosit istoria (inclusiv prin alungarea Regelui Mihai!), atunci, da, putem să dezbatem şi controverse de genul „trebuia sau nu să trecem Prutu
l”.

Încă o dată despre frontiere

Repet, această voce este singulară, deoarece majoritatea e uluitor de solidară în a-l taxa pe Băsescu, pornind de la convingerea că astăzi în Europa este imposibil să găseşti un lider ce ar afirma că, dacă ar fi trăit atunci, ar fi mers în război în alianţă cu Hitler. „Nu despre istorie este vorba aici…, zice unul dintre jurnalişti, ci despre prezent”. Despre care prezent? ne întrebăm noi, cei din RM. Despre un prezent din care, dacă punem astfel problema, noi nu mai facem parte şi pentru care cele câteva milioane de etnici români de aici nu mai contează? „Construcţia europeană de după sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial şi din care România face astăzi parte - continuă filozofic şi povăţuitor autorul - a fost gândită tocmai pentru a evita o nouă confruntare. Oricât le-ar părea unora de glorios, un război pentru „recuperarea de teritorii”, vorba preşedintelui, este exclus. Frontierele sunt recunoscute de toţi”. E adevărat, precizăm noi, „frontierele sunt recunoscute de toţi”, dar respectate sunt doar de unii. Germania nu a recunoscut aceste frontiere şi s-a reunificat, Rusia le recunoaşte formal, dar în fapt le contestă în permanenţă, mai păstrând şi trupe în alte ţări suverane, cum e RM, de exemplu. „Liderii politici sunt foarte atenţi când vorbesc despre istorie, ne mai sfătuieşte autorul, tocmai pentru a nu-i deranja pe ceilalţi”. Îndeosebi, pe ruşi, mai precizăm noi. Fireşte, adevărul despre istoria noastră „zgârie urechi sensibile la Berlin, Ierusalim, Moscova şi în alte părţi”, dar acest adevăr trebuie spus fiindcă el nu vizează, cum crede autorul, „câteva voturi de la nostalgicii naţional-comunismului şi de la creierele rase ale extremei drepte”. Acest adevăr este că o parte a poporului român a rămas în afara frontierelor, „graţie” ruşilor pe care suntem sfătuiţi „să nu-i deranjăm”. Dar de ce să nu-i deranjăm, dacă adevărul este de partea noastră?!

Ce zgârie urechile unor intelectuali de la Bucureşti

Pentru a nu zgâria urechile unor intelectuali de la Bucureşti nu voi mai întreba dacă mai este Basarabia pământ românesc sau nu. Îi întreb altceva: a existat raptul sovietic din 28 iunie 1940? Dacă intelectualii români care-l atacă pe Băsescu nu cunosc adevărul despre 28 iunie 1940, îmi permit să parafrazez ordinul mareşalului: Intelectuali români, vă implor, treceţi Prutul! Acelaşi autor continuă: „Astăzi ştim ce au însemnat naţional-socialismul şi lagărele de exterminare. Cunoaştem efectele devastatoare pe care războiul declanşat de nazism le-au avut asupra Europei. Ne este cunoscut dezastrul suferit de armata română la Cotul Donului şi pe alte teatre de luptă de pe frontul de răsărit. Ştim şi deznodământul. Poţi să spui azi, cu toate informaţiile la îndemână, că ţi-ai fi aruncat ţara într-o asemenea nebunie?”. 
Foarte bine că ştiţi aceste lucruri, dar e grav, e dureros că nu ştiţi ce înseamnă drama a câteva milioane de români care continuă să se afle sub cnutul aceleiaşi Moscove şi care sunt „efectele devastatoare” asupra acestora. Preşedintele Băsescu a îndrăznit să spargă tăcerea şi a spus ceea ce s-au temut să spună toţi preşedinţii României de la căderea comunismului încoace. Şi pentru acest lucru trebuie trimis la balamuc? Aşa cum făceau ruşii pe timpul URSS, când basarabenii riscau să recunoască că sunt români?

Nu îndemn la „un război glorios”

Cu toate că nu îndemn la un război glorios pentru recuperarea de teritorii, cum ironizează cu totul nepotrivit autorul, nu pot să nu amintesc despre exemplul cecenilor şi al sârbilor. Pentru un teritoriu pierdut trebuie să te baţi, fiindcă un teritoriu e cu adevărat pierdut doar atunci când renunţi la el. Ştiu care va fi reacţia la acest articol aici, la Chişinău, cunosc tot inventarul de „argumente” şi acuzaţii - de la „naţionalism jegos” până la „încremenirea într-un proiect paşoptist”. Consider însă că e mai nobil să încremeneşti, ca român, într-un proiect naţionalist, decât să ieşi din el jigodie fără identitate sau cu identitate... cosmică. Înţeleg, România are astăzi o agendă încărcată, înainte de toate, economică. Orice popor însă, orice ţară trebuie să aibă şi o agendă morală. Pun punct aici ca să nu devin patetic şi moralist. Mai există un aspect al acestei probleme - lipsa de reacţie a Chişinăului la acuzaţiile aduse lui Băsescu de către Rusia -, dar subiectul este pentru un alt număr…
 
  • Un articol de: Constantin Tănase