Treceți la conținutul principal

Cum te vezi în 10 ani?

Cum te vezi în 10 ani?
O întrebare ce pare o capcană într-un interviu de angajare, pentru indiferent ce post.

Când te uiți în oglindă, pe cine vezi? Când dai de greu, ce faci, renunți la visul tău? E o întrebare despre tine însuți,  care e misiunea ta, unde ești tu pe drumul spre îndeplinirea ei... Cât de mult ești dispus să fii în afara zonei de confort...
Ei bine, dacă vrei ceva nemaiavut trebuie să faci ceva nemaifăcut... Simți angoasa, simți cum îți bate inima-n piept, te ia cu amețeală de parcă ai fi într-un roller coaster în plină viteză, în plină coborâre. E tare dar e și înfricoșător... Și asta pentru că vrei să îți menții cursul către țelul tău...
Ce faci când ești singur când ești părăsit, când parcă totul se pune în fața ta să nu mai avansezi? Sări peste sau te pui jos?
10 ani nu sunt mulți. E o adiere de vânt ce trece de la ger la cald și apoi la ger de 10 ori.  Zilele trec repede, foarte repede și nu se adaugă nimic în față.
Avem senzația că suntem nemuritori și ne comportăm ca atare, apoi pe patul de moarte când numărăm minutele ne dăm seama de valoarea timpului și spunem cu lacrimi în ochi celor din jur să nu ne repete regretele... Doar că...  Nu te înțelege nimeni.
E ca și cu fumatul pentru fumători.
Pe pachet scrie mare ca fumatul ucide, ba pe unele sunt chiar poze explicite. Ce zice fumătorul? NU ȘI PE MINE!

10 ani... Cum te vezi în 10 ani?

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

O carte ca un copil nenascut

Am primit de la un bun prieten manuscrisul unei carti. Amanuntele nu conteaza, cert e ca l-am primit pe computer. Eram atat de obosit si de amarat de ziua care trecuse incat nu realizasem pe moment ce imi trimisese. Aveam in fata ochilor mei o carte care inca nu se nascuse... Plapanda, imperfecta, dar plina de viata si luptand pentru fiecare sansa, fiecare cuvant ce il respira. O citeam curios, ca pe o ecografie a unei societati. Iti propun si tie, cititorule de nebunii, sa arunci o privire pe un fragment, si daca iti place si ai vrea sa vezi o carte nascandu-se si traind in palmele tale, atunci da de veste si cauta un editor. Cuvânt înainte Nu mi-am propus să fac în următoarele pagini o radiografie exactă a societăţii spaniole, nici măcar o analiză exhaustivă a situaţiei diasporei din Spania, pur și simplu voi vorbi despre mine și oamenii pe care am avut şansa, sau ghinionul, de a-i întâlni în acești 4 ani. Unele din întâmplările care vor apărea în această carte sunt inven...
Un comentariu
Citiți mai multe

Ranza

Cu ocazia ultimilor evenimente din diaspora moldava din Paris am avut ocazia sa aflu/sa confirm/sa descoper ca totusi unii din cei plecati de acasa pe meleaguri straine isi aduc prin bagaje si mult-hulita RANZA. La unii mai mare la altii mai mica, mai ascunsa sau mai pe fata, RANZA dicteaza totusi relatiile in viata asociativa moldava din Paris. Daca pana acum a domnit pacea si prosperitatea si nu se organiza nimic [in afara de colinde si "sezatori" cu asociatii-fantoma la ambasada RM], de la o vreme de cand CM a inceput sa miste-n front prin concerte organizate cu artisti din MD, prin promovarea revistei diasporei moldave europene, P-D(a nu se face confuzie cu partidul omonim din MD) si colaborarea cu organizatia cu acelasi nume prin pregatirea acesteia pentru Franta... RANZA si-a facut aparitia. Mai intai prin vorbe spuse-n barba, apoi prin susoteli, prin barfe lansate-n comunitate in stil PPCDist ca sa se ajunga la tot felul de marlanii si grosolanii facute pe fata de unii...
2 comentarii
Citiți mai multe

Ce lasam in urma?

Ne naștem, facem năzbâtii când suntem copii și nebunii când suntem adolescenți. Ne căsătorim (sau nu), aducem pe lume copii (sau nu), muncim (sau nu), ne retragem și în cele din urmă murim. Apoi... Apoi?  Unii spun că lasă în urmă copiii, alții, o melodie (sau mai multe), alții, o carte (sau mai multe), alții, o casă, o pictură (sau mai multe). Am re-vizitat un cimitir. Nimic mai trist și mai șters ca un cimitir. Cruci vechi, mușcate de vânturi și ploi, nume incomplete, chipuri invizibile de-atâta ars de soare, garduri din care fierul se decojește în cruste lungi și sângerii, flori ofilite sau din plastic decolorat de vreme. În fundul cimitirului, o pubelă plină cu lumânări din plastic roșu și o gramadă de buruieni uscate ce așteaptă să fie luate de gunoierii încă adormiți de dimineața. Toate trăirile noastre, gândurile, grijile, bucuriile, imaginile, culori și mirosuri, le luăm cu noi fără posibilitatea de a le împărtăși. Cum să descrii soarele moale p...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe