Cate vise trebuie sa vezi murind

Arizona Dream - un film in care ingerii mi-au facut cunostinta
cu demonii, prieteni de-ai lor de demult, si mi-au zis razand in hohote
ca nu exista alb si negru, ci doar o infinitate de nuante de gri.

Am citit si re-citit poezia lui Albert, Somebody call somebody.

Imi tot umbla prin cotloanele mintii un gand materializat ulterior de Alberto... Cat suntem tineri, cat suntem copii, avem mii de vise, mii se asteptari de la viata, de la cei din jur, de la parinti, de la prieteni. Apoi cresti, si cu cat cresti, cu atat iti ajustezi visele... poate nu astronaut, poate arheolog, poate nu arheolog, poate un comerciant de succes, poate nu un comerciant, poate un secretar intr-o multinationala, poate nu un secretar, poate un simplu chelner...

Cate mii de asteptari, mii de sperante aveam cand, mici fiind, jucam pe innoptate in fata blocului Flori, Fete Filme sau Baieti. 

Si iata-ne mari, dintr-o data cu copii, cu copii din prima casatorie, iata-ne luand decizii care tin un echilibru atat de fragil. Am devenit aproapte fara sa vrem negociatori, avocati, profesori, chelneri, bucatari, politisti... suntem iata, intr-o continua fuga spre casa, servici scoala...

Nu mai suntem nici antreprenori de succes ce conduc fara frica companii de miliarde de dolari, nici arheologi taind liane prin jungla sud-americana spre temple demult-daramante, nici directori de multinationala ce conduc cu atentie si pricepere o companie spre noi culmi, nici astronauti apasand cu sufletul la gura maneta ce va propulsa nava spatiala in viteze superluminice spre noi lumi si noi civilizatii. 

Suntem doar noi, obositi sa tinem un echilibru fragil intre salariu si cheluieli, intre vise si realitate, intre chirie si cumparaturi, visand cu jind la vacanta AIA in care treci strada printre zgarie-nori in acelasi timp cu alti o mie de oameni ce viseaza cu jind vacanta aia in care sa se relaxeze intr-un loc cat mai linistit in care sa treaca strada singur...

Cate vise a trebuit sa ucidem sa ajungem unde suntem? Cate sperante sangerande a trebuit sa lasam in urma, cati ingeri am lasat fara aripi pentru a ajunge aici? Facut-am oare cele mai bune alegeri?

Intrebari la care nu raspundem decat "Am facut ce trebuia facut!" mecanic... aproape de fiecare data. 

Momentele in care ne luam viata in maini, in care zicem, Hai ca pot s-o fac! sunt atat de putine incat par ca nu exista, dar alea 5-6 momente in care am tras aer in piept si am luat o hotarare care a schimbat ceva in bine in viata ta, sau a altuia, sunt fix momentele pe care le uitam, sau mai bine zis le ignoram, multumindu-ne cu cu trecerea asta molcoma a timpului intre casa si servici, intre casa si scoala... uitand ca, pe vremea cand jucam Flori, Fete, Filme sau Baieti ne visam astronauti, portari, arheologi, piloti, patroni de firme multinationale, profesori...