 |
| Am tot cautat o imagine puternica cu Google Images gen Cavaler insangerat, inger cazut, Icar... Dar nu am gasit nimic. Un cartof e cel mai nimerit, ca asta se paseaza de minunte, Cand e fierbinte. |
Ma intalnii de curand cu un amic, linistit si amabil de felul lui. Am profitat sa discutam de vreme, de viata, de copii... chestii generale.
Apoi, simtind ca pot avea incredere in el, ma destainui: mestere, ma gandesc sa creez o platforma unde oricine caruia ii place cititul sa poata scrie impresiile despre cartea pe care tocmai a citit-o in asa fel incat cineva care nu citeste, sa vrea sa citeasca, de exemplu, unul din prietenii aia (ce imi place sa mai folosesc pronumele demonstrativ) pe care nu-i stii de pe feisbuc, nu stii cum de e in lista ta de prieteni, ala care il reposteaza pe Poptamas sau pe Trandafir, de care nu stii exact daca e fata sau baiat pentru ca are o poza de profil cu un copil prea mic sa fie feisbucar, dar'mite sa inchege niscaiva fraze.
Ii spun, am gasit si adresa si platforma si visual (mai trebuie sa mai lucrez la ea), tot ce trebuie sa pui mana pe tastatura si sa scrii cum crezi tu. Am trimis si invitatii la prieteni (mai pe spranceana) daca vor sa participe...
Omul se uita la mine un pic incruntat si ma intreaba: Dar tie ce-ti iese?
Am deschis de vreo doua ori gura fara sa scot niciun sunet... cam cum fac pestii in acvariu cand mananca mancaruri invizibile.
- Nu imi iese nimic! am raspuns eu cu voce slaba. E pentru toti... voluntariat, moka...
- Adica dupa ce cumperi un domeniu pe net, pui un sit pe picioare, zici ca gata, merge deja, zici ca nu iese nimic? PE BUNE ACUM, DAR TIE, TIE CE-TI IESE?
Am avut un moment de cumpana, moment in care m-am gandit: chiar, dar mie ce-mi iese? Pai ce sa-mi iasa, nimic, adica niciun ban. Am utilizat atata timp in care puteam sa fac ceva profitabil, sa iasa banul, cum ar zice frate-miu, dar am făcut asta. Ma convingeam pe mine insumi ca actul de a citi o carte nu tine de realitate, ci de magic, de ascuns, de frumos, de aventuros, de palpitant... Ma gandeam la mii de variante de raspuns, mii de argumente in favoarea alegerii mele...
E interesant sa constientizezi cate mii de ganduri, de imagini, de realitati paralele care sa se potriveasca cu timpul de afara, cu fiziologia persoanei din fata ta, cu modul sau de a gandi - ma rog, cu modul dupa care crezi ca gandeste - se pot forma in decursul a catorva secunde de la intrebare...
Am raspuns: Nu nu-mi iese niciun ban... ba chiar am cheltuit timp, bani si energie. E o dorinta de-a mea mai veche de a schimba lumea... macar un pic. M-am simtit umilit, invins, stors... vedeam pietrele de caldaram si imi simteam mainile lungi si grele... M-a apasat cu mana lui mare si muschiuloasa pe umar: De ce nu folosesti capul ala sa faci ceva calumea? Ceva din care sa scoti ceva bani, sa poti sa cumperi o bicicleta lu' copilu' tau (hmmm... o bicicleta... cum naiba??? ) Mai lasa cartile, ca nu foloseste la nimica... si ca sa infiga sabia pana la plasele, uite-te si tu, la ce ti-a folosit facultatea? Pe bune...Cred ca asa simte bietul ostean ce se trezeste cu ditai sabia infipta in piept si se uita uimit in ochii adversarului care, pentru a-ti arata in ultimile-ti clipe ale vietii cine e stapanul, roteste in tine manerul si o trage apoi, plecand mai departe.
Pe bune...
Am terminat conversatia cu nu mai tin minte ce fraze protocolar-amicale, genul ala de fraze pe care le arunci repede si cu zambetul pe buze ca o sepie ce-si varsa lichidul intunecat in fata unei primejdii directe si da tare din tentacule sa scape... Avusei asa prieten si directa analogie mi-a provocat repulsie...
Scriind aste randuri mi-am dat seama ca amici d'astia, imi imaginez eu ca ar trebui sa aiba fiecare dintre noi... unii dintre noi...
Morala?
Merita oare? Se merita?
Voi ce ziceti?
Comentarii